– CALEA UȘOARĂ –

Zilele astea au fost primele, din cei doi ani de facultate, în care am simțit că am obosit. Și mai ales, în care a început să mi se facă frică. Nu pentru că mi s-a spus că o să mor șomeră de prea multe ori, nu pentru că a trebuit să mă lupt cu articole prost scrise și povești neinteresante, nu pentru că mi s-a părut nedrept ca blogul meu să nu-și găsească locul nicăieri, nu pentru că am preferat să merg la facultate și nu la practică, iar apoi am fost mutată la o altă secție pe nedrept, nu pentru că încă nu îmi e trecută o notă din sesiune în catalogul online, deși a trecut o lună și ceva de când ar fi trebuit. Sunt obișnuită cu lucruri din astea.

Continue Reading

– ÎMPĂCAT CU TINE –

Niciodată nu mi-a plăcut ceva suficient de mult la mine, să pot să mă laud în gura mare cu lucrul respectiv. Nasul îl compar mereu cu un ardei iute, pentru că mi se pare prea ascuțit și roșu. Părul mi l-am dorit mereu creț, dar a funcționat până la 12 ani, când printr-o minune s-a îndreptat și așa a rămas. Picioarele le văd și acum ca pe ale unui fotbalist și mereu le zic prietenilor că pot merge liniștită la un meci pentru că mă integrez repede în echipă. Nu-mi plac buzele, fundul prea bombat și nici sprâncenele stufoase. Nu-mi place că merg pe vârfuri, iar vocea mea se aude ca dintr-un borcan când vorbesc. Fix la fel este și dincolo de înfățișare. Nu m-am simțit de multe ori mândră de vreun rezultat de-al meu. Nici la școală, nici la activitățile din afara ei. Probabil vă veți cruci, dar visul meu de când eram mică era să fac un accident cu mașina, să-mi pierd memoria și să fiu o nouă persoană de la 0. Așa vedeam eu schimbarea.

Continue Reading

– ÎȚI E RUȘINE CU MINE? –

Avea 30 de ani și un corp beton. Terminase facultatea, era angajată, căsătorită și considerată una dintre cele mai frumoase fete din oraș pe vremea aia. Era brunetă și obișnuia să se dea cu ruj roșu în obraji pentru că nu îi plăcea tenul ei prea alb. Avea un băiat de 9 ani, dar voia să facă și o fată, pentru că îl vedea prea singur în timp ce-şi scria temele.

A născut în octombrie, pe la un 3 jumate. Nu mai ține minte ora, poate din cauza durerii sau din cauză că tatăl copilului nu a fost lăsat de şef să plece de la serviciu în ziua aia. Probabil el ar fi ținut minte. Fata era grăsuță de mică, dar a fost iubită mereu. O plimba în fiecare zi, chiar dacă trebuia să urce și să coboare căruciorul greu, cam patru etaje. De obicei făcea asta singură. Se mutaseră într-un loc micuț, deși era nevoie de un spațiu mai mare, acum cu doi copii, însă aveau tot ce le trebuia.

Continue Reading

– NOTELE DIN EXAMENE –

Pot spune oficial că sesiunea mea s-a terminat în urmă cu zece zile. Ca orice sesiune, a trecut cu multe cafele și iaurturi de băut, cu markere și materiale trase la xerox care îmi umpleau casa, deja dezordonată. Deși tot ce se spune despre facultatea mea este faptul că e ușoară  (şi nefolositoare) tind să cred că este destul de grea. Este grea în măsura în care chiar vrei să înveți ceva și chiar te stresezi să iei câte puțin de peste tot. Pentru că, da, îți trebuie o bază teoretică, indiferent de cât de pasionat ai fi de ceea ce ai ales sau indiferent de cât de mult te pricepi la acel lucru. Sunt multe persoane care trec ca gâsca prin apă cât timp sunt în studenție, iar apoi își blesteamă zilele că nu au ales altceva, poate ceva de viitor, ceva stabil. O facultate e ceea ce trebuie, indiferent de domeniul ales, dacă studentul își dă interesul. Iar asta se vede imediat ce o termini.

Continue Reading

– CU DRAG, SINCERITATEA –

-CU DRAG, SINCERITATEA-

Aproape de fiecare dată când mă întorc de la facultate, intru la Mega. Mi-am făcut un obicei din a strica bani aiurea și pe nimicuri 6/7  zile pe săptămână (duminica nu obișnuiesc să ies din casă). Cred că dacă aș putea să adun tot bănetul pe care l-am lăsat acolo, mi-aș putea cumpăra un apartament la Unirii liniștită. Așa a fost și de data asta. După ce mi-am făcut cumpărăturile inutile, am mers la casa de marcat, iar pentru prima dată n-am prins coadă mare. Acolo, un bătrânel de vreo 60-65 de ani, părea grăbit și ținea în mână o pâine. Doar atât. În momentul în care am văzut ochii bătrânelului care mai căuta încă 10 bani să plătească, la insistențele vânzătorului care mai că-l ucidea că a îndrăznit să intre în magazin doar pentru atât, am văzut ceva ce lipsește oamenilor în ziua de azi. SINCERITATE. Ceva ce tânărul de la casă nu a observat, pentru că deja se holba la domnișoara cu tocuri și păr blond care urma.

Continue Reading

– ROȘU, ALB ȘI VERDE –

Pot să zic că sunt unul dintre acei oameni prosti care își iubește țara. Îmi place România, chiar dacă e nedreaptă și de căcat uneori. Până la urmă e țara în care m-am născut și n-am de gând să o reneg din cauza unor idioți în costume apretate și portofele burdușite care își bat joc de ea. E frumoasă şi e a mea. Şi o ador mai ales când ninge.

În urmă cu vreo două săptămâni, o prietenă din liceu a plecat în Cluj să-şi găsească chirie. A vorbit cu cineva înainte și urma să vadă camera și să se cunoască mai bine cu viitoarele colege de apartament. Ajunsă acolo, a primit un mare NU pentru că gagicile erau unguroaice și prietena mea nu vorbea ioc ungurește. Așa că a trebuit să facă drumul înapoi și să-şi găsească altă gazdă. Adică a parcurs 460 km degeaba.

Continue Reading

– ÎNCUIAȚI ÎN PROPRIA LUME –

Uneori stau și mă gândesc cum ar fi fost viața mea dacă nu aș fi plecat la facultate. Dacă aș fi rămas ca părinții mei, într-un oraș mic, unde viața e mereu liniștită și tot ce poți face este să vizitezi piața de două ori pe săptămână. Cu aceleași străzi și aceleași decorații de Crăciun. Uneori cu aceleași fețe obosite. Stau și mă întreb cum reușesc să facă asta de 20 și ceva de ani.

M-am mutat în București în urmă cu un an, aproape doi, și pot să spun cu mâna pe inimă că n-aș putea să mă întorc în vechiul meu oraș. Nu, nu mi-am luat fițe de capitală, doar că simt că locul meu nu mai e acolo de când am plecat. Normal că mereu îmi va fi dor de casă, de ai mei, de prietenii din liceu și de cofetăria cu cei mai buni cartofi de ciocolată din lume. Și mă voi întoarce de fiecare dată când se va întâmpla asta, să mă bucur din nou de ele. Doar că oricât de mult m-aș încăpățâna să stau, să-mi reiau viața de acolo, simt că orașul mă dă afară.

Continue Reading

– CU TALENTUL DE MÂNĂ –

Nu m-am considerat niciodată o persoană talentată. La școală nu mă lăudau profesorii până uitau să-și mai țină ora și rare erau momentele în care excelam la ceva anume. Mă vedeam o elevă mediocră, cum s-ar spune, dar nu sufeream din cauza asta. Nu aveam o materie preferată, dar îmi plăcea să învăț cam la orice. Îmi plăcea și matematica, doar că mă panicam la examene prea tare și luam cele mai mici note din clasă. Cât timp eram la liceu, am rugat-o pe maică mea să mă dea la lecții de chitară clasică. Îmi plăcea totul la instrumentul ăla: forma, sunetele pe care le scotea, îmi plăcea ideea de acorduri și de degete însemnate din cauza repetițiilor. Îmi terorizam prietenele de fiecare dată când auzeam o chitară și mă gândeam să-i omor în secret pe cei care aveau una acasă și să le-o fur.

Dar mi-a trecut repede.

Pentru mine a începe să cânți la un instrument însemna să ai voce. Să ai talent nativ pentru asta, să te descopere un profesor de muzică și să te ducă la festivaluri sau concursuri pentru a striga în gura mare cât de mândru e de tine. Eu nu prea eram făcută pentru asta. Aveam cam 14 ani pe atunci și-mi vedeam limitate șansele de a începe să iau lecții pentru că pur și simplu eram afoană. Plus că îmi trecuse timpul. Oamenii care cântă, trebuie să înceapă de mici să studieze, să aibă o pregătire riguroasă. Așa că mi-am zis că muzica nu e pentru oricine și m-am consolat cu gândul că o să-i ascult pe alții şi o să-mi treacă. În mintea mea, artiștii adevărați se nășteau cu o chitară atârnată de gât.

Continue Reading

Spiritul pierdut al Crăciunului.

De când sunt mică și până acum mi-a plăcut să stau acasă de Crăciun. Îmi place tot ce înseamnă sărbătoarea asta, e perioada mea preferată din an și dacă aș putea, aș prelungi-o cel puțin o lună. Îmi place că e frig și mi se face nasul roșu, chiar dacă arăt mai ceva ca Rudolph. Îmi place că după ce țin tot postul, parcă mâncarea e mai gustoasă. Sunt fanul numărul unu al instalațiilor din orașe și dacă aș putea, m-aș teleporta în fiecare în parte, doar pentru a le vedea pe toate. Dar sunt studentă și n-am bani. Îmi place să împodobesc bradul cu ai mei, chiar dacă de obicei durează 3 ore până îl fixează tati în suport. Sunt faine filmele de Crăciun, chiar dacă au niște subiecte de îți vine să plângi, și sunt faine și emisiunile tematice, dacă te uiți cu oamenii potriviți.

Continue Reading
1 2 3 8