– UN LOC PRINTRE LOCURI –

M-am plimbat zilele astea singură prin București cât nu m-am plimbat toată viața și am început să mă opresc mai degrabă la cafenele decât să merg acasă. Am văzut un tip care își aștepta iubita cu un buchet de flori la scările statuilor de la Universitate, dar ea nu s-a făcut văzută nici după o oră de stat. Mă gândeam ce o fi în mintea lui în clipele alea, că în timp ce aplica formulele la fizică acum ceva ani, nu învăța lucruri peste care urma să dea în viața. Toți facem asta. Am văzut jumătate de pâine cu un pateu ieftin lângă, ambele învelite în aceeași pungă, parcă așteptând pe cineva care să vină să le mănânce. Am văzut o mamă care își veghea copilul cum doarme pe picioarele ei, cât timp ce noi ceilalți treceam nepăsători pe lângă ea.  Probabil n-avea unde să doarmă la noapte. Am văzut mașini cât tancurile de mari, hoteluri de patru stele și magazine cu pietricele de aur alb și mă întrebam cât să-ți și bați joc de bani.

Continue Reading

– RĂZBOIUL DINTRE GENERAȚII –

–  Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine!

Sunt în tren și asist la o discuție interesantă dintre controlor și un pensionar al cărui chip nu am putut să-l rețin. Bărbatul în uniformă albastră închis spre negru, cu o cămașă pe dedesubt, îl privea încruntat pe bătrânul care spunea că vremurile s-au schimbat puțin. Luase loc pe scaunul liber din dreapta lui, în timp ce i se formaseră cute pe frunte ascultând la ce spune bărbatul care părea cu vreo 7 ani mai tânăr decât el. A așteptat să termine, apoi a spus că timpurile de acum nu se compară cu cele în care erau la prima tinerețe.

Ilustrația îi aparține Alexandrei

Continue Reading

– „MÂNCAȚI PÂINE ROMÂNEASCĂ” –

Clipul care face înconjurul internetului a ajuns și la mine acum câteva ore după ce mi l-a trimis un prieten. Dacă nu știți, era vorba despre un tip care a aflat de la o cunoștință că în Odorheiul Secuiesc dacă mergi la Kaufland și vrei să-ți cumperi ceva de la fast-food-ul de acolo, nu vei fi servit fiindcă ești român. Tipul a mers acolo și exact cum a auzit,  nu a putut să-și cumpere mâncare pentru că angajata, care era unguroaică, nu a vrut să-l servească tocmai pentru că nu vorbea limba maghiară. A stat omul cu banii în mână ceva timp, a încercat să-i explice femeii și tatălui ei că habar n-are ungurește și că vrea doar să fie servit, dar în schimb a primit câteva zâmbete ironice și o înjurătură în limba lor îmbârligată. Suficient cât să iau foc și cât să mă gândesc la cât de proști am ajuns în propria țară.

Continue Reading

– SĂRACA ȚARĂ BOGATĂ #3 Timișoara –

Am plecat la Timișoara după ce am scris un articol pe blog cum că nu am fost niciodată acolo. Am plecat cu o oră jumate mai repede, suficient cât să stau la coadă la bilete o oră și douăzeci, suficient cât să nu mai prind loc și să mă ducă mini-căpățâna să plec așa, fără, spunându-mi în gând:

– Momentan am noroc pentru că proprietarul locului meu nu a venit, dar să vezi ce mă întind pe jos când o veni…

Continue Reading

– CU OCHII ÎN ECRANE –

Astă primăvară am fost la primul meu concert The Motans. Învățasem toate versurile melodiilor ca un fan obsedat și mă gândeam cât de mișto o să fie când voi ajunge să-i ascult și live. Îmi plăcea că solistul își compune singur piesele, că există o formație în spate care repetă cu el și că susțin și concerte în care oamenii pot să-i vadă și asculte. Am mers într-un club din Centrul Vechi cu prietenele mele, mi-am cumpărat biletul de la intrare, am primit chiar și un buchet de ghiocei și eram super entuziasmată. Până când au început băieții să cânte, iar eu nu reușeam să-i văd nicicum pentru că toți oamenii de acolo își scoseseră telefoanele și încercau să facă Story-uri pe Insta sau filmulețe în folderul de galerie. Erau lângă mine oameni mult prea ocupați să se laude că au fost la concert în viața lor virtuală, atât de ocupați încât ignorau ce li se întâmplă și ce văd în fața lor. Blitz-uri în ochi, mâini ridicate și camera îndeptată spre cei care voiau să încânte urechie celor prezenți, nu neapărat pe alea din spatele unui ecran.

Ilustrația e făcută de Alexandra Gheorghiaș care are un super proiecțel și multe altele în plan.

Continue Reading

– SARACA ȚARĂ BOGATĂ #2 Brașov –

Am plecat din Sighișoara pe la prânz și am ajuns la Brașov undeva pe la 21:00. Nu mai suportam să stau în tren, mi se părea că-mi amorțise tot ce-mi putea amorți și auzeam numai „U-CI-CI” orice mișcare aș fi făcut. Bineînțeles că am avut întârziere o oră și Cristina, prietena și partenerul meu de excursii nebune plănuite din clasa a XI-a, începuse deja să înjure toată Calea Ferată Română. Am ajuns în gară și ne-am mai luat o cafea, cu toate că nu mai avea niciun fel de efect și simțeam că picăm din picioare, dar la cafeaua de la autonomat cu 1 leu nu mai ai și pretenții. Ne-am luat repede ceva de mâncare din gară și am urcat într-un autobuz care stătea deja în stație. Ne-am urcat ca vacile, fără bilet, și am stat constipată tot drumul, în timp ce mușcam cu grijă din hotdog cât să nu-mi rămână în gât, gândindu-mă la tot felul de scenarii cât să nu primim amendă chiar din prima.

Continue Reading

– SĂRACA ȚARĂ BOGATĂ #1 Sighișoara –

Pe 3o iulie eram singură la SecondCup și îmi luasem o ciocolată rece cu bucăți de biscuiți. Stăteam față în față cu Universitatea și mă gândeam că mai e un pic și va trebui să încep anul III, să urc poate pentru ultimul an toate cele 3 etaje chinuitoare. Adevărul este că a devenit o întreagă provocare toată treaba cu scările alea spiralate. Ori destinul îmi spune să slabesc într-un mod subtil. Am primit un mesaj de la o prietenă, m-am dus acasă după încărcător și două tricouri și am mers să-mi cumpăr bilet pentru Cluj, cu toate că mai mersesem acolo o dată, imediat după sesiune. Am prins verde la toate semafoarele și veneau toate tramvaiele fix cum ajungeam pe peron, lucru care mă îngrijora încă de când am plecat. Eu? Noroc? Ce naib..? Plus că mă gândeam că motivul cu „Oare mă ține să plec de nebună?” nu o să meargă decât până în punctul în care o să-mi dea cineva în cap și o să-mi fure cei 50 de lei pe care îi aveam în portofel. Dar nu aveam voie să mor. Ai mei nu știau de excursie și nu era o idee prea bună să afle de la Știrile de la ora 5. Mai bine află acum de pe blog.

Continue Reading

– TOATE LA TIMPUL LOR –

Sunt în mici depresii de când mă știu, dar cred că asta de la finalul lunii iulie a fost cea mai intensă. Mi-am dat seama că am 20 de ani și că sunt singură într-un oraș în care oamenii sunt preocupați de cumpărarea rapidă a tigăilor la reduceri, toată lumea blamează pe toată lumea că e coruptă, iar polițiștii arestează bătrânelele care vând roșii la marginea străzii. Dar mai ales într-o lume în care pe ceilalți nu prea îi interesează de pasiunile și visurile tale.

Continue Reading

– COPIII DIN ZIUA DE ASTĂZI –

Când vezi plimbându-se pe stradă două fetițe cu pantalonii atât de scurți încât li se vede fundul, ce ar trebui să simți? Dezgust sau inconștiența venită din partea părinților? Dar când vezi corpuri de 10 ani care nu vorbesc unele cu celelalte, însă în schimb, țin în mână un telefon mai mare decât ele? Dar când vezi un grup abia venit de la școală, care se împinge, țipă și lovește ceilalți trecători, fără să-l intereseze dacă ceea ce face este frumos sau nu? Am mers în tramvai cu un copil care făcea concurs de îmbrânceli cu prietenul lui și am văzut pe stradă băieței care înjurau ca la ușa cortului pe motiv că sunt cool și ca nu le zice nimeni ce trebuie să facă.

Continue Reading

-FATA CU ILUSTRAȚIILE –

Andreea Mironiuc are 25 de ani, dar s-a mutat în București din 2015. În prezent este ilustratoare și încearcă să-și promoveze proiectul său, Andreea Mironiuc Illustration, care a luat naștere de pe vremea când a primit o bursă de studiu în Danemarca în domeniul design-ului. Părinții au susținut-o încă de la început, mai ales că au văzut-o așa hotătâtă. Mama ei mai obișnuia să-i trimită oferte de job-uri, dar le refuza mereu :„Nu, mama, am deja un job, chiar dacă pare că n-am și că stau acasă și desenez fetițe. Cineva mă și plătește pentru asta.”

Fotografiile sunt din arhiva Andreei.

Continue Reading
1 2 3 11