Bună! Sunt Ale și nu ajung niciodată la timp undeva. NICIODATĂ.

Scriu articolul ăsta din pat, cu picioarele în ciorapi pufoși pentru că mă foarte dor. Am mers cam două ore pe jos astăzi și m-am învârtit în cerc pentru că degeaba s-a inventat GoogleMaps-ul pentru mine, sunt prea idioată să știu să-l folosesc. Dacă s-ar face un concurs pentru oameni care n-ajung la timp undeva sau reușesc să se piardă într-o intersecție, v-aș bate pe toți.

Sunt viitor jurnalist și mă gândesc cum o să mă dea afară din prima zi pentru că nu sunt în stare să găsesc un loc sau o stradă. O amărâtă de stradă. Toate interviurile mele de până acum au fost un stres total, plin de ape și nervi, pentru că nu eram în stare să mă uit corect pe harta GPS-ului. Și oricât de mult mi-ai explica, tot găsesc o portiță și mă pierd în Narnia pe drum.

tren

Continue Reading

Un pic din toate.

  Ada Mușat sau cameleonul zilelor noastre.

ada

        Ada Mușat are 29 de ani și primăvara aceasta a jucat ca actriță pentru a doua oară. Nu s-a gândit din copilărie că avea să joace vreodată, nu era visul ei să învețe gesturi și replici și nici gândul de a sta în fața publicului nu o impresiona. Îi plăcea să deseneze personaje imaginate și să le dea viață cu mina creionului. Își dorea să facă animații la Walt Disney și să poată să-și construiască proprii eroi, nu doar pe cei pe care îi vedea deja la televizor. Pe când avea 4 ani, desena mobila din sufragerie foarte detaliat, cu toate obiectele de pe ea, cu tot cu domnul care prezenta știrile pe televizor. Până și radioul avea toate butoanele. Decizia de câțiva ani mai târziu, de a da la liceul de arte, sectia grafica, a luat-o singură, dar au încurajat-o și părinții. Simțea că asta i se potrivește cel mai bine. Adora desenele în creion, nu se vedea pictând sau colorând: „Niciodată nu am simțit culorile.”, spune ea.

Continue Reading

Sandra N. :„În fiecare piesă, diferită una de alta, spun o poveste reală în care sigur cineva se regăsește.”

Sandra N. e tipa aia tare drăguță pe care o auziți pe la radio de când a scos super piesele I’m sorry și Liar. Sandra cochetează cu muzica de când era mică și lua lecții de canto de la 13 ani. Își compune singură piesele pentru că asta crede că înseamnă muzica adevărată: emoție.
Pe când era la școală, adora istoria și dezbaterile pe diverse teme. Îi plăcea să-și spună punctul de vedere, iar îndrăzneala asta crede că a ajutat-o mult și în ceea ce face astăzi. Ultima ei piesă, Tu ești norocul, este compusă de acum 2 ani, doar că abia acum a simțit că este timpul să îi lase și pe ceilalți să o asculte.
Mai jos aveți câteva lucruri despre Sandra și muzica ei frumoasă.
sandra3
Continue Reading

De ce m-am apucat de făcut VINE-uri?

Mă tot întreabă lumea în ultimul timp lucrul ăsta și nu prea știu ce să răspund. Nici prima dată când am fost întrebată, n-am știut ce să zic. Adevărul e că nici măcar nu mi-am dat seama cum am început să fac primul meu video. Doar am tras o bluză pe mine, am dat draperiile la o parte pentru lumină și am pornit camera. Tot în ziua aia mi-am descărcat un program de editat de pe net și l-am urcat pe Facebook. Apoi am mers la înghețată.

pozafaina

Continue Reading

Genți scumpe și pretenții.

În urmă cu vreo trei săptămâni am fost la o fițoșenie de eveniment cu pantofi, prima mea ieșire în lume, cum s-ar spune. Nimic ciudat până aici. Am reușit să nu ajung la timp, m-am împiedicat puțin de covorul roșu de la intrare și era să scap paharul de bere neagră pe care l-am primit. Da, sunt o persoană finuță și atentă chiar și în public.

img_20160811_132347

Continue Reading

Dragă Doamne-Doamne,

Azi îți scriu pentru că mă simt cam nasol. Și nu prea vreau să vorbesc cu altcineva.

Voiam să-ți mulțumesc. Pentru că mereu ești aici și eu nu bag de seamă decât atunci când rămân singură. Nu mi-ai cerut niciodată nimic și totuși ai râmas lângă mine. Și m-ai ținut de mână. N-am făcut eu prea multe să merit toate astea. Mulțumesc că ai grijă de mine să ajung acasă bine, tot timpul. Și că îmi ești aprope când e întuneric și nicio urmă de civilizație pe străduța mea. Mulțumesc că mi-ai scos în cale numai persoane bune și tâmpite așa ca mine. Că m-ai ajutat să-mi fac prieteni, amintiri frumoase.

tumblr_m9fsc57wyl1re152no1_500_large

Continue Reading

Circul din fața camerelor.

Mă uit la televizor de când eram mică. De când era moda cu Vacanța Mare sau Divertis și filmele de duminică de pe Acasă, iar ceilalți nu erau îngroziți de ce se dădea. A trecut ceva timp dacă stau să mă gândesc. Dar parcă pe vremea aia nu se mânca atât căcat ca acum.

Nu suport știrile, oricât de mult m-aș strădui, oricât de mult mi-ar cere asta facultatea. Pentru că mereu fac totul să pară dramatic și nu rezolvă nimic, sunt greu de făcut, trebuie să înduri ca prostul toate șuturile, iar pe oameni îi doare la șpiț de ele. Cu toate că s-ar holba și ar comenta întruna despre.

Poate la un moment dat, când o să cresc mare, o să-mi revin. Deocamdată nu.

Nu înțeleg de când toți artiștii au început să se facă prezentatori, comentatori și jurați. Sunt cântăreți, de ce nu își văd de asta? Sau măcar de s-ar schimba între ei. Să nu mă înțelegeți greșit, dar m-am săturat să deschid televizorul și să văd TOT oamenii ăia de 100 de ani. Îmbătrâniți, cu riduri, cu bastonul după ei, că au murit de 10 zile, dar acolo.

Mai dați șanse și celorlalți.

teve

Continue Reading

BalkanikFestival prin ochii mei.

Astăzi am fost pentru prima dată în viețișoara-mi la un festival. Știu, știu. Vai de capul și zilele mele. A durat ceva până m-am urnit și am plecat de acasă, e drept. A durat puțin și până am găsit locația, ca de obicei. Nu vă luați de mine! N-am mai fost în Grădina Uranus până acum, deși stau de fix un an în București. Adevărul e că zona nu ar fi chiar ciudată, dacă n-ai trece pe lângă florării (sau ceva de genul), iar oamenii de acolo nu te-ar întreba dacă n-ai cumva nevoie de vreo coroană sau garoafă.

Trecând peste, mi-am aranjat șapca pe cap și am reușit să ajung. La intrare a fost super fain. Niște puști ne așteptau cu brățări din alea ca în pozele de pe tumblr și cu zâmbete. Probabil râdeau de mine și de hainele mele colorate. Adevărul e că eu și curcubeul ce mai ieșim din casă cu 7 culori pe noi. Mi-au fixat brățara și dusă am fost. Era să o strâng prea tare, dar nu mi-au ieșit încă ochii, deci hiuh.

Scrie BalkanikSoareFestival pă ele.

img_20160909_185107

Eu nu o mai dau jos. Hehe. 

Continue Reading

E o rușine să-ți fie rușine?

Iar mi-am ignorat blogul ca o vacă nesimțită ce sunt. Dar recuperez cu o mică dramă despre viața-mi.

Start.

Adevărul e că nu-s cea mai comunicativă persoană de p-aici. De obicei tot ce fac este să zâmbesc sau foarte rar scot un cuvințel să nu creadă cineva că-s unguroaică sau că nu m-au învățat ai mei să vorbesc. De preferat, poți să mă lași într-un colțișor și să te uiți la mine din când în când să vezi dacă n-am murit cumva. Îmi este greu, mai ales dacă nu cunosc persoana de lângă și nu știu ce-i poate pielea. Pentru mine este ca dracu de enervant, probabil din exterior se vede la fel.

Dar ce căcat să fac dacă așa m-a născut și crescut mămicuța mea, timidă de fel?

Când eram în gerenală și mă gândeam la Ale la 19 ani, o vedeam ca pe o super-eroină din aia faină, plină de încredere și cu multe de spus. Dacă mă pui să mă uit în oglindă acum, tot idioata aia de la 13 ani sunt, la fel de anti-lume-oameni-persoane-care-încearcă-să-mi-vorbească. Poate cu părul puțin mai blond. Chestia e că mă foarte disperă că ceilalți (poate) cred că-mi dau aere de divă, când eu nu știu ce subiect comun să mă mai cac în timpul ăla. DON’T ASK!

14256825_1027310277381721_692164907_n

Continue Reading