PIESE ORIGINALE sau COVER-URI?

Săptămâna trecută am mers la mai multe concerte decât am fost în toată viața. E cam singurul meu mod de distracție când ies în oraș pentru că mi se pare că locul prinde viață atunci când cineva cântă și simte piesele. Cu instrumente cu tot. Prefer să aud versurile melodiilor, în schimbul ritmului, uneori deranjant, din mix-urile DJ-ului. Deși, nici acolo nu îmi e greu să mă distrez dacă sunt cu persoane care mă fac să mă simt în largul meu.

Aveam 10 ani când am fost la primul meu concert. Erau zilele orașului și erau invitați printre alții, cei de la trupa SIMPLU. Atunci am început să devin un fan înflăcărat al concertelor, deși, la noi în Petroșani sunt doar două pe an: unul la începutul toamnei și unul la începutul verii. Foarte rar, mai sunt chemați artiști (de cele mai multe ori aceeași) să cânte prin cluburi. Pe lângă faptul că încă țin minte toate mișcările de dans pe care le-am avut atunci cu prietena mea, țin minte și că publicul dansa și cânta, acoperindu-l uneori pe solist. Ceea ce mi se părea super. Să vezi oameni care au venit pentru tine și pe lângă asta, să-i vezi fredonând ceva al tău, era pentru mine dumnezeiesc.

micro

Continue Reading

Doar cu legitimația de student.

Am să încep cu o poveste. Sunt anul II la jurnalism și până acum am trimis zeci de mail-uri și mesaje private, am formulat o grămadă de cereri pentru a putea face practică undeva în domeniu, am trimis mesaje la radio și la toate revistele posibile (la un moment dat mă gândeam că mă știu toți redactorii-șefi). Am mers în vizită în redacții, unde mă priveau ciudat până și oamenii de pază. Am trimis mesaje celor din Parlament pentru a-mi acorda acreditarea și a putea să particip la conferințe de presă. Am sunat la departamente de relații publice pentru același lucru. Am trimis mail-uri primăriei de la mine din oraș pentru a mă informa cu privire la niște investiții făcute acum trei ani. Am dat mesaje cântărețiilor preferați pentru că-mi doream să scriu despre ei și în naivitatea mea chiar credeam că-mi vor răspunde. Am încercat să trimit mesaje până și celor care prezintă emisiunea mea preferată.

student

Continue Reading

VIVO – locul în care ești doar tu și un hamburger delicios.

Săptămâna trecută, pentru prima dată în viață, am fost la Vivo, să mă răsfăț. Auzisem de locușorul ăsta de când m-am mutat în București și le dădeam inimă tuturor oamenilor care mâncau acolo. Arătau așa de bine gustările și cartofii în găletuță, încât din spatele ecranului, îmi venea să le mănânc până și platourile.

De poftă și foame, am ajuns cu o oră mai repede pentru că nu citisem înainte că bucătaria se deschide abia la 12:00. Când am intrat nu era mai nimeni. Bine, absolut nimeni. Cine ar fi nebun să mănânce cu noaptea-n cap, la fast-food, vinerea? Am comandat ceva de băut și am așteptat liniștită ora prânzului.

carto

Continue Reading

Taximetriștii aka nesimțiții în mașini galbene.

Sunt câteva chestii pe lumea asta pe care nu le suport. Dincolo de mincinoși, fițoși, francezi și oameni care au prea mulți bani și își bat joc de ei, nu-mi plac TAXIMETRIȘTII. Idioții ăia în mașini galbene care nu respectă ceea ce trebuie să facă și se comportă de parcă ar conduce lumea, nu un căcat de Dacie ruginită. De când mă știu urăsc să plec cu taxiul, nu suport să îl comand și mă doare inima când mi se cer sume de peste 10 lei pe o călătorie, pentru că îmi calculez în gând câte cafele aș fi putut să beau sau câtă ciocolată îmi luam de la Mega de banii ăia.

Am pățit-o nașpa de tot în weekend, când trebuia să ajung acasă la 4 in the morning, iar la 8 să mă trezesc să plec în altă parte. Mi s-a descărcat minunatul telefon și numai aveam nici net, nici aplicație, nici baterie. BRUSC. Așa că am decis să merg la câteva mașini cu beculețul verde de la taxi aprins și să-i rog să mă ducă acasă. Pentru că picioarele mele se transformaseră în furnici umblătoare și abia călcam. Asta pățești dacă mergi la concerte și nu-ți vezi de treabă în weekend-uri.

TAXI in Ljubljana, Slovenia

Continue Reading

Joaca de-a jurnalista.

Probabil am mai scris ceva asemănător în urmă cu puțin timp, dar mi s-a aprins beculețul din nou și n-am putut să mă abțin. Sunt o groază de oameni care nu suportă jurnaliștii sau nu le văd rostul pe această lume plină de griji și probleme. Plus de asta, (tot ei) nu înțeleg de ce studenții vor să practice profesia asta și se înghesuie pe locuri, ca bătrânii în tramvai, la 7 dimineața. Uite, n-avem ce face acasă și ne hotărâm să facem facultate. SURPRISE!

jjjjuu

Continue Reading

Primul an de facultate.

Deși e cam târziu și n-am nicio idee dacă voi auzi alarma maine dimineața, mi-am amintit că am crescut puțin și lucuri s-au schimbat. Acum un an  scriam un articol despre visul meu măreț și toate așteptările mele de pe-atunci. Pe vremea când începeam articolul vechi, eram Ale la 18 ani și-mi doream să scriu. Nu s-a schimbat nimic de atunci, încă susțin sus și tare că asta-mi place și-mi doresc. De asta am venit la mama naibii, că dacă nu, stăteam acasă și mă angajam la magazinul din colț și aveam o viața liniștită, înconjurată fiind de aceeași oameni și străzi din orășelul meu vesel.

Dar am zis pas.

aaaaaaaaaaaaaaaaaa

Continue Reading

Bună! Sunt Ale și nu ajung niciodată la timp undeva. NICIODATĂ.

Scriu articolul ăsta din pat, cu picioarele în ciorapi pufoși pentru că mă foarte dor. Am mers cam două ore pe jos astăzi și m-am învârtit în cerc pentru că degeaba s-a inventat GoogleMaps-ul pentru mine, sunt prea idioată să știu să-l folosesc. Dacă s-ar face un concurs pentru oameni care n-ajung la timp undeva sau reușesc să se piardă într-o intersecție, v-aș bate pe toți.

Sunt viitor jurnalist și mă gândesc cum o să mă dea afară din prima zi pentru că nu sunt în stare să găsesc un loc sau o stradă. O amărâtă de stradă. Toate interviurile mele de până acum au fost un stres total, plin de ape și nervi, pentru că nu eram în stare să mă uit corect pe harta GPS-ului. Și oricât de mult mi-ai explica, tot găsesc o portiță și mă pierd în Narnia pe drum.

tren

Continue Reading

Un pic din toate.

  Ada Mușat sau cameleonul zilelor noastre.

ada

        Ada Mușat are 29 de ani și primăvara aceasta a jucat ca actriță pentru a doua oară. Nu s-a gândit din copilărie că avea să joace vreodată, nu era visul ei să învețe gesturi și replici și nici gândul de a sta în fața publicului nu o impresiona. Îi plăcea să deseneze personaje imaginate și să le dea viață cu mina creionului. Își dorea să facă animații la Walt Disney și să poată să-și construiască proprii eroi, nu doar pe cei pe care îi vedea deja la televizor. Pe când avea 4 ani, desena mobila din sufragerie foarte detaliat, cu toate obiectele de pe ea, cu tot cu domnul care prezenta știrile pe televizor. Până și radioul avea toate butoanele. Decizia de câțiva ani mai târziu, de a da la liceul de arte, sectia grafica, a luat-o singură, dar au încurajat-o și părinții. Simțea că asta i se potrivește cel mai bine. Adora desenele în creion, nu se vedea pictând sau colorând: „Niciodată nu am simțit culorile.”, spune ea.

Continue Reading

Sandra N. :„În fiecare piesă, diferită una de alta, spun o poveste reală în care sigur cineva se regăsește.”

Sandra N. e tipa aia tare drăguță pe care o auziți pe la radio de când a scos super piesele I’m sorry și Liar. Sandra cochetează cu muzica de când era mică și lua lecții de canto de la 13 ani. Își compune singură piesele pentru că asta crede că înseamnă muzica adevărată: emoție.
Pe când era la școală, adora istoria și dezbaterile pe diverse teme. Îi plăcea să-și spună punctul de vedere, iar îndrăzneala asta crede că a ajutat-o mult și în ceea ce face astăzi. Ultima ei piesă, Tu ești norocul, este compusă de acum 2 ani, doar că abia acum a simțit că este timpul să îi lase și pe ceilalți să o asculte.
Mai jos aveți câteva lucruri despre Sandra și muzica ei frumoasă.
sandra3
Continue Reading

De ce m-am apucat de făcut VINE-uri?

Mă tot întreabă lumea în ultimul timp lucrul ăsta și nu prea știu ce să răspund. Nici prima dată când am fost întrebată, n-am știut ce să zic. Adevărul e că nici măcar nu mi-am dat seama cum am început să fac primul meu video. Doar am tras o bluză pe mine, am dat draperiile la o parte pentru lumină și am pornit camera. Tot în ziua aia mi-am descărcat un program de editat de pe net și l-am urcat pe Facebook. Apoi am mers la înghețată.

pozafaina

Continue Reading