– CE FAC CU VIAȚA MEA? –

Sunt în anul II de facultate și nu-mi găsesc locul. Nu pricep ce-mi place să fac, habar n-am dacă voi fi vreodată angajată, nu știu dacă voi reuși să am casa mea sau job-ul meu, nu știu direcția în care să o apuc. Nu mă simt bine când văd că mă întrețin părinții și se chinuie să împartă banii pentru chirie, utilități și ieșiri în oraș. Nu şi-au mai cumpărat un tricou nou de ceva vreme, iar eu mă fâlfâi prin capitală. Simt că nu mi se potrivește nici măcar un gen de jurnalism și că merg la facultate în ultimul timp doar pentru ca trebuie să fac prezențe. N-am un țel ca ceilalți colegi hotărâți de când erau în generală, n-am un vis, n-am chef să-mi fac reportajul la tv și simt că ideile mele nu sunt bune niciodată. Ale de acum doi ani ar fi tare dezamăgită.

Continue Reading

– MUSAFIR LA MINE ACASĂ –

Am intrat în bucătăria plină de fumul unei țigări proaspăt aprinse. Mă aștepta o siluetă de femeie îmbrăcată în pijama și cu părul lăsat desprins. M-am așezat pe scaunul roșu, cu pânza de pe spătar ușor ruptă, șubred pentru că a trecut mult timp de când l-am cumpărat. Din cele trei becuri ale candelabrului, unul singur mai stătea aprins. Din camera de alături se auzea televizorul dat tare și lăsat mereu pornit peste noapte. Atârnat pe peretele gălbui era calendarul făcut de mine astă iarnă, iar masa pe care îmi făceam temele devenise între timp un loc plin de lucruri necunoscute. Lenjeria de pat era schimbată, dar nu mai văzusem culoarea aia până atunci, iar locul în care îmi aruncam hainele după ce veneam de la liceu, era mai gol și curat ca niciodată. Am intrat în baie, dar șamponul de pe marginea vanei era diferit față de cel pe care îl folosesc acum.

Continue Reading

– DIN LUMEA CELOR CARE NU CUVÂNTĂ –

Un băiat cu pantaloni de trening noi și abia venit în sală, începe antrenamentele. Stă într-un colț și își lucrează brațele, în timp ce privește fata frumoasă, cu păr lung, care este abordată de un alt băiat. Și-ar dori să fie el ăla, dar nu are curaj să-i vorbească la fel de deschis și nici nu are încredere în el prea mult. O tipă de aproximativ 26 de ani, cu un fard strident pe ploape, privește țintă băiatul la cămașă din fața ei, care flirtează deja cu altcineva. Şi-ar fi dorit să o observe pe ea prima și să vină să-i spună ce bine îi vine rochia atent aleasă pentru el, dar preferă să-l urmărească din umbră.

Continue Reading

– ALE, ÎNCÂNTATĂ DE CUNOȘTINȚĂ –

Tocmai mi-am dat seama că nu ştiu nimic despre mine. Nu ştiu ce-mi place, ce nu, de ce îmi e frică, dacă spun cuiva ce simt, cât de multe lucruri mă enervează. Probabil se întâmplă asta multor persoane. Probabil nu. Ale mică nu cred că a avut o culoare preferată sau un talent nedescoperit, așa că nu s-a gândit la chestii de genul.

Așa  că am să le las aici. Toate ciudățeniile despre mine. Nu trebuie să le citiți,  de obicei nu-mi place să ştie ceilalți lucruri despre mine. Dar aş vrea să le citesc eu după ceva timp. Să-mi dau seama cine rahat eram. Sau să rămână amintire pentru momentul în care voi fi o bloggeriță plină de bani. Glumeam. Singurul lucru pe care mi-l doresc e să fie citit blogul ăsta ciudat.

Continue Reading

– VIAȚĂ DE ÎNCEPĂTOR –

În urmă cu aproape o lună am început practica la PROTV. A fost primul interviu la care m-am încumetat să merg şi m-au selectat din prima, de asta am și dat de băut după ce m-am întors. Chiar dacă nu am mai fost trimisă la știri cum mi s-a spus inițial și am fost mutată la alt departament dintr-o neînțelegere, am decis să nu renunț. Pentru că îmi plăcea când mergeam la redacție și primeam ecuson, cu toate că era pentru vizitatori. Mă simțeam oarecum mândră când deschideam barierele glisante cu el și puteam merge în redacție, iar oamenii de acolo îmi spuneau “Bună ziua!” şi-mi zâmbeau. Mă simțeam ca una de-a lor. Rămâneam cu gura căscată când vedeam jurnaliști de la televizor, cum trec pe lângă mini-biroul meu. Am prins unul dintre ei când făcea un stand-up la intrare și am stat până la ultima dublă, doar pentru că nu puteam să-mi dezlipesc picioarele de acolo.

Continue Reading

– TU AL CUI EȘTI? –

Am fost şi sunt cel mai mic şi răsfățat membru al familiei mele. Aveam mereu prioritate la calculatorul fratelui mai mare, primeam tot timpul cea mai bună cutie de bomboane de la mătuşă mea, iar bunică mea și acum îmi face gogoși cu dulceață de vișine, cu toate că nu o mai ajut de ceva timp. S-au obișnuit cu muzica dată mereu prea tare, cu televizorul lăsat pe desene animate pentru că numai așa pot să adorm și cu faptul că nu suport să vorbesc la telefon, cu toate că vizitele mele sunt din ce în ce mai rare.

Continue Reading

– NU ÎȚI E FRICĂ DE EL? –

Cred în Iisus. Mă știe de când eram mică și îl rugam să nu mă asculte la franceză pentru că mă îngrozea ideea că va țipa profesoara la mine. Mă gândesc mereu la El ca la un prieten puțin mai mare și mai departe de mine, dar care mă ascultă atunci când toți ceilalți pleacă. Mai îmi da un şut în fund, o palmă după ceafă, mă mai trezește la realitate, dar mereu găsește o cale de a le rezolva pe toate. Îl iubesc și chiar dacă nu dau semne cum că aş face-o, chiar dacă sunt rea și nesimțită cu oamenii din jur, chiar dacă îmi chinui uneori părinții și nu merg așa des la biserică, tind să cred că e răbdător cu mine.

Continue Reading

– SUFRAGERIA CU BIJUTERII –

Minionette este un atelier de bijuterii din București, aflat la parterul unei case cu etaj, la 12 minute de stația Eroilor. Bijuteriile sunt lucrate și gândite de către cei șase membri, strânși la un loc de pe vremea când în atelier nu existau echipamente 3D speciale, iar site-ul de promovare era doar o idee. Proiectul propriu-zis a început din 2015 și se bazează pe creații minimaliste, de 14 și 18 karate.

Continue Reading

– CALEA UȘOARĂ –

Zilele astea au fost primele, din cei doi ani de facultate, în care am simțit că am obosit. Și mai ales, în care a început să mi se facă frică. Nu pentru că mi s-a spus că o să mor șomeră de prea multe ori, nu pentru că a trebuit să mă lupt cu articole prost scrise și povești neinteresante, nu pentru că mi s-a părut nedrept ca blogul meu să nu-și găsească locul nicăieri, nu pentru că am preferat să merg la facultate și nu la practică, iar apoi am fost mutată la o altă secție pe nedrept, nu pentru că încă nu îmi e trecută o notă din sesiune în catalogul online, deși a trecut o lună și ceva de când ar fi trebuit. Sunt obișnuită cu lucruri din astea.

Continue Reading

– ÎMPĂCAT CU TINE –

Niciodată nu mi-a plăcut ceva suficient de mult la mine, să pot să mă laud în gura mare cu lucrul respectiv. Nasul îl compar mereu cu un ardei iute, pentru că mi se pare prea ascuțit și roșu. Părul mi l-am dorit mereu creț, dar a funcționat până la 12 ani, când printr-o minune s-a îndreptat și așa a rămas. Picioarele le văd și acum ca pe ale unui fotbalist și mereu le zic prietenilor că pot merge liniștită la un meci pentru că mă integrez repede în echipă. Nu-mi plac buzele, fundul prea bombat și nici sprâncenele stufoase. Nu-mi place că merg pe vârfuri, iar vocea mea se aude ca dintr-un borcan când vorbesc. Fix la fel este și dincolo de înfățișare. Nu m-am simțit de multe ori mândră de vreun rezultat de-al meu. Nici la școală, nici la activitățile din afara ei. Probabil vă veți cruci, dar visul meu de când eram mică era să fac un accident cu mașina, să-mi pierd memoria și să fiu o nouă persoană de la 0. Așa vedeam eu schimbarea.

Continue Reading
1 2 3 9