12 august.

Să trecem peste faptul că am uitat de 12 august. E vacanță, uit și la ceas să mă uit. Am să devin sentimentală puțin, deci pregătiți șervețelele sau hârtia igienică, dacă sunteți săraci ca mine.

În urmă cu 2 ani, scriam pentru prima dată un articol pe blogul ăsta. Și ferească Sfântul că mi-a luat ceva. Făcusem draft în word, apoi nu știam să intru în ciorne aici, apoi îmi era frică să-l pun. Căcaturi d-astea de începători proști și de „eu nu pun toate tâmpeniile pe blog, o să fie șaini și frumos aranjat”.

Acum aș spune replica aia cu „2 ani mai târziu”. 

La ce baliverne scriu, mă mir cum de n-au eliminat ăștia wordpress-ul încă.

Probabil stilul meu s-a schimbat. Nu mai sunt nici eu așa constipată când mă pun în pat și încep să tastez. Mai încerc și o glumă, două, care nu-mi ies. Mai un bold, mai o imagine proprie și personală. Mai un dat în bară. E tipic mie, ce dracu’!

În fine. N-aș face toate astea dacă nu mi-ar plăcea. Cine m-a citit măcar o dată, știe că zic din 2014 că asta-mi place la unii oameni. Că fac ce le place și riscă. Prima dată când am scris pe blog, aveam un singur cititor căruia i-am promis că o să-i scriu. Și nu, nu era maică mea, ea nu mă citește. Nu prea are cum. Dar s-au cam strâns alți 200 de oameni. 200 de ciquitos. 

Și poate pentru unii șmecheri, care au blog de 5 minute și deja se laudă cu miliardul de unici, nu e mare chestie. Și poate pentru unii cărora le ies lucrurile ușor și rapid, e un căcat. Ei, nu știu cum să vă spun, dar pentru mine 200 e ceva. Mai ales că mă ignoră lumea orice aș încerca să fac. Clink.

N-am să mă iau cu altele. Oricum, mă simt prost că am uitat de ziua propriului blog. DAR. Încerc să promit că voi scrie în continuare. Chiar dacă uneori mi se mai ia sau n-am idei sau am prea multe sau vreau să fac de rahat pe cineva sau pur și simplu am chef de scris. Ok, asta a fost o propoziție lungă.

Scrisul ăsta m-a ajutat mucissimo. De fiecare dată când eram supărată sau n-aveam cu cine să vorbesc, luam cărămida-carnețel și începeam să scriu, tată! Și să desenez. Și-mi trecea. Acum recitesc alea și-mi dau seama că nu-s foarte normală. Tocmai de asta nu vreau să mă opresc.

Și mulțumesc că ați rămas cu mine atât de mult. Sunteți faini rău.

Și mersi că-mi urmăriți vine-urile-episoade. Sunteți faini rău.

Și mersi.

 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *