– CALEA UȘOARĂ –

Zilele astea au fost primele, din cei doi ani de facultate, în care am simțit că am obosit. Și mai ales, în care a început să mi se facă frică. Nu pentru că mi s-a spus că o să mor șomeră de prea multe ori, nu pentru că a trebuit să mă lupt cu articole prost scrise și povești neinteresante, nu pentru că mi s-a părut nedrept ca blogul meu să nu-și găsească locul nicăieri, nu pentru că am preferat să merg la facultate și nu la practică, iar apoi am fost mutată la o altă secție pe nedrept, nu pentru că încă nu îmi e trecută o notă din sesiune în catalogul online, deși a trecut o lună și ceva de când ar fi trebuit. Sunt obișnuită cu lucruri din astea.

Doar că am simțit că viața e doar un cerc în care toți se cunosc între ei, iar pentru a intra în acel cerc, trebuie să-ți calci hainele, să-ți tai părul și să te modelezi după bunul lor plac. Și s-ar putea ca nici atunci să nu te integrezi. Și s-ar putea să rămâi singur, în camera ta, cu ușa închisă și televizorul oprit, uitându-te pe pereți, ca mine acum două zile. Știam în ce m-am băgat de la bun început. Știam că nu ești buricul pământului și nu poți face totul singur, indiferent de domeniu. Știam că îți trebuie ceva mai mult decât simplul talent nativ pentru a deveni cunoscut. Că îți trebuie și puțini bani pentru o promovare serioasă, pentru ca lumea să audă de tine. Că îți trebuie noroc. Că ai nevoie și de ajutoarele lui Harap Alb pentru a te ridica.

Dar lucrurile astea păreau departe în mintea mea. Speram că există urcatul scărilor și munțiilor pentru visul tău, ca în pozele pe care le distribuim pe Facebook. Că sunt oamenii care fac lucruri pentru că le plac și nu doar pentru a se lăuda în fața rudelor cu un salariu bun. Dar e mai simplu să o iei pe scurtătură atunci când o găsești. Trecem pe roșu, cu toate că nu avem voie, doar pentru a prinde un amărât de tramvai care vine din 7 în 7 minute. Cerem practică unui profesor pentru că e mai ușor cu o recomandare și nu trebuie să ne chiunim prea mult. Ne rugăm părinții să ne trimită bani pentru concertul de sâmbătă, cu toate că nu am lucrat niciodată. Și preferăm să ne plătim anumite cursuri de specialitate, pentru că știm că ne aduce faima mult mai repede un act, decât o facultate sau un master în domeniul respectiv. E mai ușor.

Mereu vor exista oameni care vor obține lucrurile ușor. Și mereu chestia asta va fi nedreaptă și te va face să te simți neimportant sau niciodată suficient de bun. Dar m-am pus în locul acelor oameni astăzi și nu cred că aș fi fost foarte fericită dacă s-ar fi întâmplat asta. Nu știu dacă aș fi mândră că mi-am cumpărat un examen sau o meserie, că mi-am cumpărat un loc printre ceilalți, că mi-am cumpărat scaunul din față. Nu cred că aș aprecia fiecare lucru câștigat, dacă aș primi totul ușor și fără farmec. Nu cred că ar fi aceeași fericire dacă drumul mi-ar fi ușor și presărat cu ghiocei.

Nu mi-ar plăcea la fel de mult să beau cafea cu frișcă, dacă aș bea în fiecare zi. N-aș mai aprecia fiecare tricou găsit la reducere, dacă aș avea bani de porcării și țoale scumpe. Nu cred că mi-ar mai păsa să merg în orice oraș din țară, dacă aș avea bani de bilet în Suedia. Și cred că așa este și în viață.  Poate că nu ai nimic, poate că nu ești cel mai bun, poate că nu ești cel mai cunoscut. Dar s-ar putea să fii într-o zi. Și asta doar pentru că nu ai ales un drum mai scurt și o cale ușoară.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *