două săptămâni de admitere (8)

A urmat atelierul de improvizație, cel de care îmi era cel mai frică. Băusem cafea pentru energie, îmi luasem haine negre și lejere ca să mă simt bine și chiar mă gândisem ce pălărie îmi poartă noroc. Nu de alta, dar să mă descurc mai bine la improvizat. Adevărul e că mereu am idei, dar fix după ce trece momentul și sunt în drum spre casă. Și atunci îmi vine să-mi scot ochii. Am luat pălăria galbenă, cu toate că parcă eram un gălbenuș de ou obosit (la propriu), dar pornisem la drum cu piese din „Soy Luna”, deci nimic nu putea fi rău.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (7)

A doua zi am mers să-mi plătesc cea de-a doua taxă și să-mi iau legitimația. Îmi era dor de ea. Apoi, am dat o tură prin mall și mi-am cumpărat câteva tricouri noi pentru zilele de atelier. Am mâncat o supă de linte de la un restaurant libanez și îmi bătea inima atât de tare, încât credeam că o să bubuie. Mi-am pregătit hainele pentru a doua zi, le-am așezat din nou pe cuvertura crem și aspră a canapelei și m-am gândit de multe ori cum va fi prima zi de atelier. Și ce pălărie să-mi iau, bineînțeles.

Continue Reading

*Jurnal de Luni*

Mă trezesc cu gândul că e o zi mai lejeră, că nu trebuie să-mi pun ceasul să sune și că voi face un interviu cu o tipă pe care o găsisem pe Facebook pentru proiectul meu despre anxietate. Adormisem repede cu o seară înainte și nu mai apucasem să văd toate mesajele, așa că m-a luat pe mine anxietatea când am văzut că ratasem o zi importantă la redacție. Iau repede o mână de struguri din frigider, o banană și niște tartine de la Belvita cu ciocolată și înfulec de ciudă că niciodată nu sunt în stare să fac lucruri de oameni mari.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (6)

Am țopăit până acasă și am vorbit la telefon tot drumul. Parcă aveam aripi pentru că de fiecare dată când pășeam, simțeam că zbor. Țin minte și acum că am ajuns acasă și mi-am încălzit repede supa cu găluști ca să ajut gâtul să se recupereze cât mai repede. Aveam nevoie de voce, nu? M-am pus pe notat detalii din filmele pe care le-am văzut și să-mi fac un fel de plan de cum ar trebui să cuprind totul în eseul meu. Urma examenul scris a doua zi. Mi-am luat cărțile și am mai dat cu ochiul peste ele, să-mi amintesc personajele, situațiile sau conflictele. Aveam să trec prin cele mai crunte momente din viață: TREBUIA SĂ NIMERESC 18 GRILE CEL PUȚIN. 18 grile și un eseu, o nimica toată pentru un examen la actorie, nu?!

Continue Reading

depănând: PRIMUL FAIL DE ANGAJARE

Când treceam în anul II, mi-am dat seama că stau cam degeaba, așa că în vara aia, am luat atitudine și m-am hotărât să-mi câștig bănuții. Prietena și colega mea de facultate mi-a povestit de așa-zisele promoții pe care le fac tinerii în supermarket-uri, iar suma pe care o câștigau pe munca depusă, era acceptabilă. Mă gândeam că-mi cumpăr beri de toți banii. Beri și botine cu toc. Și bineînțeles că va fi ca un prim job și că mă va scoate puțin din zona de confort, că voi ajunge să vorbesc cu oamenii și nu voi mai fugi de ei când va trebui să-i abordez. Da, eram mai sălbatică față de cum sunt acum.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (5)

Ziua primei probe a fost una cu insomnii și bătăi de inimi la 03.00 dimineața. Mi-am pregătit hainele cu o seară înainte și le-am așezat pe canapea, gândindu-mă că se vor îndrepta până dimineață părțile șifonate. Îmi pregătisem și rucsacul cu portofoliul, după ce mai repetasem încă o dată poeziile și mă băgasem sub plapumă. Eram speriată și mă uitam la „Băieți de oraș”, deși era prima dată când făceam asta, de trei ani de când se tot face reclamă la serial.

Continue Reading

*Jurnal de Luni*

Mă trezesc cu picioarele reci și puțin debusolată. E prima dată de când m-am mutat și nu mă trezesc la mine, în patul ăla mult prea mare pentru o singură persoană, cu lenjeria abia schimbată. După o seară cu trei pahare de vin, o pizza fierbinte cu Pepperoni și un recital de bârfe cu prietena mea, trebuia să mă gândesc că a doua zi de dimineață voi fi o stafie umblătoare. Am 21 de ani, par de 14, dar când vine vorba de trezitul de dimineață, parcă aș avea 80.  Mă ridic greu din pat, îmi iau hainele de schimb, niște blugi negri, destul de uzați și un hanorac flaușat pe dedesubt.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (4)

Nu mai puteam să vorbesc. Aveam și un început de febră, gâtul îmi era ca o floare roșie cu țepi și nasul de parcă stătusem prea mult afară, în frig, și se lipiseră nările. Am încercat cu Tantum Verde, dar parcă mâncam mentosane ieftine fără gust. Am luat Decasept de la farmacie, Paracetamol Sinus, toate sortimentele de ACC. Nu mai zic de ceaiuri și supe ba cumpărate la plic, ba făcute de la zero, de mâinile mele bolnave. Răceala parcă mai rău mă lua. M-a ținut în suspans până duminică, 2 septembrie, când începuse deja să se înțeleagă când salutam sau întrebam persoanele de lângă mine ce fac. Am dat 50 de lei pe un spray de gât și încercam să mă încurajez că va funcționa și că voi putea vorbi.

Continue Reading

*Jurnal de Luni*

01.10.2018  

PĂR BLOND ȘI VISE MII

 

Mă sperie sunetul alarmei și tresar ca dintr-un vis urât. Chiar dacă nu are tocmai o sonerie stresantă, faptul că am adormit la 03.00, cu toate că la 07.30 trebuia să fiu în picioare, nu a ajutat prea mult. Un capuccino băut la prânzul de ieri, are un efect pentru mine pe care multă lume și l-ar dori.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (3)

Aveam gata toate actele. Rămăsesem singură în București și parcă auzeam întruna un ceas ticăind, cu toate că nu am unul. Eram foarte emoționată la gândul că voi face lucrul ăsta, cu toate că îmi îndoisem deja dosarul la un colț. Eram fericită totuși că nu vărsasem cafea sau suc pe el. Aveam gata și repertoriul. Îmi alegeam în fiecare seară câte o poezie de care îmi aminteam că-mi plăcea când eram mică sau pe care o mai făceam la școală. Povestirea am ales-o la fel, dar la monolog încă mai aveam dubii.

Continue Reading
1 2 3 12