– „MÂNCAȚI PÂINE ROMÂNEASCĂ” –

Clipul care face înconjurul internetului a ajuns și la mine acum câteva ore după ce mi l-a trimis un prieten. Dacă nu știți, era vorba despre un tip care a aflat de la o cunoștință că în Odorheiul Secuiesc dacă mergi la Kaufland și vrei să-ți cumperi ceva de la fast-food-ul de acolo, nu vei fi servit fiindcă ești român. Tipul a mers acolo și exact cum a auzit,  nu a putut să-și cumpere mâncare pentru că angajata, care era unguroaică, nu a vrut să-l servească tocmai pentru că nu vorbea limba maghiară. A stat omul cu banii în mână ceva timp, a încercat să-i explice femeii și tatălui ei că habar n-are ungurește și că vrea doar să fie servit, dar în schimb a primit câteva zâmbete ironice și o înjurătură în limba lor îmbârligată. Suficient cât să iau foc și cât să mă gândesc la cât de proști am ajuns în propria țară.

Continue Reading

– SĂRACA ȚARĂ BOGATĂ #3 Timișoara –

Am plecat la Timișoara după ce am scris un articol pe blog cum că nu am fost niciodată acolo. Am plecat cu o oră jumate mai repede, suficient cât să stau la coadă la bilete o oră și douăzeci, suficient cât să nu mai prind loc și să mă ducă mini-căpățâna să plec așa, fără, spunându-mi în gând:

– Momentan am noroc pentru că proprietarul locului meu nu a venit, dar să vezi ce mă întind pe jos când o veni…

Continue Reading

– CU OCHII ÎN ECRANE –

Astă primăvară am fost la primul meu concert The Motans. Învățasem toate versurile melodiilor ca un fan obsedat și mă gândeam cât de mișto o să fie când voi ajunge să-i ascult și live. Îmi plăcea că solistul își compune singur piesele, că există o formație în spate care repetă cu el și că susțin și concerte în care oamenii pot să-i vadă și asculte. Am mers într-un club din Centrul Vechi cu prietenele mele, mi-am cumpărat biletul de la intrare, am primit chiar și un buchet de ghiocei și eram super entuziasmată. Până când au început băieții să cânte, iar eu nu reușeam să-i văd nicicum pentru că toți oamenii de acolo își scoseseră telefoanele și încercau să facă Story-uri pe Insta sau filmulețe în folderul de galerie. Erau lângă mine oameni mult prea ocupați să se laude că au fost la concert în viața lor virtuală, atât de ocupați încât ignorau ce li se întâmplă și ce văd în fața lor. Blitz-uri în ochi, mâini ridicate și camera îndeptată spre cei care voiau să încânte urechie celor prezenți, nu neapărat pe alea din spatele unui ecran.

Ilustrația e făcută de Alexandra Gheorghiaș care are un super proiecțel și multe altele în plan.

Continue Reading

– SARACA ȚARĂ BOGATĂ #2 Brașov –

Am plecat din Sighișoara pe la prânz și am ajuns la Brașov undeva pe la 21:00. Nu mai suportam să stau în tren, mi se părea că-mi amorțise tot ce-mi putea amorți și auzeam numai „U-CI-CI” orice mișcare aș fi făcut. Bineînțeles că am avut întârziere o oră și Cristina, prietena și partenerul meu de excursii nebune plănuite din clasa a XI-a, începuse deja să înjure toată Calea Ferată Română. Am ajuns în gară și ne-am mai luat o cafea, cu toate că nu mai avea niciun fel de efect și simțeam că picăm din picioare, dar la cafeaua de la autonomat cu 1 leu nu mai ai și pretenții. Ne-am luat repede ceva de mâncare din gară și am urcat într-un autobuz care stătea deja în stație. Ne-am urcat ca vacile, fără bilet, și am stat constipată tot drumul, în timp ce mușcam cu grijă din hotdog cât să nu-mi rămână în gât, gândindu-mă la tot felul de scenarii cât să nu primim amendă chiar din prima.

Continue Reading

– SĂRACA ȚARĂ BOGATĂ #1 Sighișoara –

Pe 3o iulie eram singură la SecondCup și îmi luasem o ciocolată rece cu bucăți de biscuiți. Stăteam față în față cu Universitatea și mă gândeam că mai e un pic și va trebui să încep anul III, să urc poate pentru ultimul an toate cele 3 etaje chinuitoare. Adevărul este că a devenit o întreagă provocare toată treaba cu scările alea spiralate. Ori destinul îmi spune să slabesc într-un mod subtil. Am primit un mesaj de la o prietenă, m-am dus acasă după încărcător și două tricouri și am mers să-mi cumpăr bilet pentru Cluj, cu toate că mai mersesem acolo o dată, imediat după sesiune. Am prins verde la toate semafoarele și veneau toate tramvaiele fix cum ajungeam pe peron, lucru care mă îngrijora încă de când am plecat. Eu? Noroc? Ce naib..? Plus că mă gândeam că motivul cu „Oare mă ține să plec de nebună?” nu o să meargă decât până în punctul în care o să-mi dea cineva în cap și o să-mi fure cei 50 de lei pe care îi aveam în portofel. Dar nu aveam voie să mor. Ai mei nu știau de excursie și nu era o idee prea bună să afle de la Știrile de la ora 5. Mai bine află acum de pe blog.

Continue Reading

– TOATE LA TIMPUL LOR –

Sunt în mici depresii de când mă știu, dar cred că asta de la finalul lunii iulie a fost cea mai intensă. Mi-am dat seama că am 20 de ani și că sunt singură într-un oraș în care oamenii sunt preocupați de cumpărarea rapidă a tigăilor la reduceri, toată lumea blamează pe toată lumea că e coruptă, iar polițiștii arestează bătrânelele care vând roșii la marginea străzii. Dar mai ales într-o lume în care pe ceilalți nu prea îi interesează de pasiunile și visurile tale.

Continue Reading

– COPIII DIN ZIUA DE ASTĂZI –

Când vezi plimbându-se pe stradă două fetițe cu pantalonii atât de scurți încât li se vede fundul, ce ar trebui să simți? Dezgust sau inconștiența venită din partea părinților? Dar când vezi corpuri de 10 ani care nu vorbesc unele cu celelalte, însă în schimb, țin în mână un telefon mai mare decât ele? Dar când vezi un grup abia venit de la școală, care se împinge, țipă și lovește ceilalți trecători, fără să-l intereseze dacă ceea ce face este frumos sau nu? Am mers în tramvai cu un copil care făcea concurs de îmbrânceli cu prietenul lui și am văzut pe stradă băieței care înjurau ca la ușa cortului pe motiv că sunt cool și ca nu le zice nimeni ce trebuie să facă.

Continue Reading

– OMUL FACE HAINA –

Am ieșit acum două zile în oraș, în locul în care obișnuiam să mănânc pizza pe când eram la liceu. S-a renovat între timp, locul arată mai bine, iar chelnerii nesimțiți au fost înlocuiți cu niște domnișoare glumețe. Stăteam la masă cu un radler în față, împreună cu fratele meu și încercăm să discutăm fiecare ce a mai făcut. La masa alăturată erau nişte băieți care aveau chef de scandal și țipau când într-o parte când în alta, că au iphone 7 și nu știu ce mașina bengoasă care îi așteaptă în față. Erau amețiți şi se comportau de parcă localul era doar al lor. Asta în timp ce împărțeau o pizza la 5 persoane. La un alt local, tot în aceeași zi, un tip se lăuda că fratele lui i-a cumpărat viitoarei soții inel cu 7000 de euro, simpluț și cu o pietricică în mijloc. Pe care l-a luat în rate pentru că nu avea bani de tot odată.

Continue Reading

– DOI ANI DE STUDENȚIE –

În urmă cu doi ani, aveam în dulap doar șase pulovere și trei perechi de blugi. Mă instalasem într-o camera micuță, fără lampa de birou care stă acum pe noptieră, fără calendarul recent desenat de pe perete și fără sutele de hârtii xeroxate care îmi inundă mai nou toate sertarele. Era o cameră goală care urma să devină locul în care somnul meu e cel mai bun, uneori până la 13:00 după-masa, unde îmi țin toate parfumurile și secretele, unde pot să sar și să mă filmez în voie, după cum am chef.

Continue Reading

– DUPĂ ORA 10 SEARA –

Îmi place să ies vineri seara cum îi place oricui. E frumos să-ți faci amintiri, să ieși la o pizza sau un concert, să petreci cu prietenii sau amicii tăi ocazionali și să poți să te bucuri, să poți să uiți de deadline-uri sau teme surpriză la facultate. Doar o viață avem și-n aia suntem datori să facem și lucruri mai puțin serioase. Mai puțin frumos sunt, însă, în tot planul acesta dumnezeiesc, micile priviri ale bărbațiilor care ar putea să-mi fie tați sau bunici, în momentul când îmi iau o pereche de pantofi cu toc, sau apariția replicilor de genul „Ce ți-aș face, pisi!” când mă plimb pe stradă sau încerc să ajung acasă, după ora 10 seara. Lucururile de genul mă fac să-mi pară rău că n-am fost la cursuri de karate mai repede.

Continue Reading