– LUMEA MEA MICĂ –

De fiecare dată când mă întorc în București, la cea de-a doua mea viață cum îmi place să-i spun, mă apucă teama. „Oare ce-oi fi avut în minte acum trei ani, să vin singură, în orașul ăsta mare care pare că e pentru oricine altcineva și nu pentru mine?” „Oare de ce nu am rămas în lumea mea simplă, fără să-mi bat capul cu viața asta agitată sau cu oamenii și mai și?” „Oare viața mea ar fi arătat mai bine dacă aș fi rămas?”

Ilustrațiile îi aparțin Alexandrei Gheorghiaș.

Continue Reading

– AGĂȚAT ÎN TRECUT –

M-am întors în Petroșani de două zile, după ce am lipsit aproape cinci luni. Și cum aproape în fiecare an simt schimbările bruște prin care trecem și eu și orașul, m-a lovit din nou teama de a pierde încă o parte din el. Fără să mă întrebe nimeni s-a făcut casă de pariuri în locul magazinului din care cumpăram cadouri de Secret Santa, iar în localul unde obișnuiam să merg când chiuleam de la liceu sunt puști care mă fac să mă întreb „Cine sunt oamenii ăștia?” E un șampon mare, pentru copii, în locul în care obișnuiam să-mi pun gelurile de duș cu pepene, iar din toate prosoapele din baie, dacă mai recunosc unul. Primăria mi-a tăiat castanii care obișnuiau să-mi facă tema la educație plastică, iar leptopul de pe care scriu acum are tastele diferite și îmi e greu să folosesc diacritice.

Cât timp eram în București erau dimineți în care puteam să jur că stau la mine în pat, e weekend și tot ce trebuie să fac este să deschid televizorul și să pun pe desene. Apoi deschideam ochii. Ajunsă aici, stau cam incomod în pat și vechiul televizor e înlocuit cu unul subțire, care bârâie când pun pe desene.

Continue Reading

– OAMENI MARI FĂRĂ SĂ VREM –

Lucrez de o lună și două săptămâni și încă îmi e greu să mă gândesc că plec dimineața și ajung seara acasă. Probabil ca orice student de anul III, proaspăt angajat, drumurile mele de la Unirii la Victoriei și invers s-au transformat în drumuri de la facultate la redacție și acasă, iar scosul cărților polițiste din geantă în parcuri sau tramvaie, a devenit scosul telefonului din buzunar și citit știri sau reportaje mișto. Carnețelul portocaliu, primit de la o prietenă care a fost în State, are toate filele scrise acum, iar cafelele cu gheață au devenit un moft.

Continue Reading

– ÎN LUPTĂ CU TINE –

Și în generală, și pe timpul liceului, stăteam în banca a doua de la geam. Habar n-am dacă am ridicat mâna de patru ori în acei opt ani de școală. Singurele momente în care mi se auzea vocea, erau doar când eram ascultată sau se deschidea catalogul și la mine. Învățam lecție de lecție, dar nu aveam niciodată suficientă încredere încât să risc să o spun și mereu îmi plăceau testele scrise pentru că era mai puțină bătaie de cap cu ele. Și pentru că nu te auzea nimeni pe foaia de hârtie, deci era mai simplu.

Continue Reading

– ACOLO SAU AICI? –

Am venit la București cu 18 ani, 1,60 înălțime și două perechi de pantofi.

Am plecat din Petroșani, un oraș destul de modest, nu o mare frumusețe, dar suficient de liniștit pentru mine. Mi-am lăsat dramele din școală acolo, mi-am părăsit jurnalul cărămidă, am lasat în urmă actorii preferați, cântăreții și poveștile și am venit cu gândul că mă voi schimba puțin. Ca și cum mi-aș face un update la viața pe care o trăiam destul de mecanic și fără să știu prea multe. Dar m-am izbit de ceva ce nu părea tocmai potrivit pentru mine. Nu aveam prieteni pe vremea aia și ca studentă în primul an, habar n-aveam cum să ajung de acasă până la facultate sau cum arata centrul Bucureștiului și ce se găsea pe acolo.

Continue Reading

– AM FOST ȘI NOI CÂNDVA MICI –

Ăsta e un mic fragment din ceva ce am scris acum trei luni.

„Am venit acasă de vineri și deja m-am certat cu ai mei de cel puțin cinci ori. Pentru că sunt momente în care mă enervează simplul fapt că insistă să mănânc atunci când nu îmi e foame. Ce să mai spun de momentele în care se ceartă pe un prosop mutat dintr-o parte în alta sau din cauza programului de la televizor. M-am simțit neîndreptățită pentru că vin rar acasă și nici măcar atunci nu poate să fie liniște. M-am obișnuit cu gândul că nu suntem perfecți şi oricum o familie ca în filmele americane nu vom fi niciodată. Dar mi-aş fi dorit să ne prefacem puțin, măcar trei săptămâni.”

Continue Reading

– UN LOC PRINTRE LOCURI –

M-am plimbat zilele astea singură prin București cât nu m-am plimbat toată viața și am început să mă opresc mai degrabă la cafenele decât să merg acasă. Am văzut un tip care își aștepta iubita cu un buchet de flori la scările statuilor de la Universitate, dar ea nu s-a făcut văzută nici după o oră de stat. Mă gândeam ce o fi în mintea lui în clipele alea, că în timp ce aplica formulele la fizică acum ceva ani, nu învăța lucruri peste care urma să dea în viața. Toți facem asta. Am văzut jumătate de pâine cu un pateu ieftin lângă, ambele învelite în aceeași pungă, parcă așteptând pe cineva care să vină să le mănânce. Am văzut o mamă care își veghea copilul cum doarme pe picioarele ei, cât timp ce noi ceilalți treceam nepăsători pe lângă ea.  Probabil n-avea unde să doarmă la noapte. Am văzut mașini cât tancurile de mari, hoteluri de patru stele și magazine cu pietricele de aur alb și mă întrebam cât să-ți și bați joc de bani.

Continue Reading

– RĂZBOIUL DINTRE GENERAȚII –

–  Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine!

Sunt în tren și asist la o discuție interesantă dintre controlor și un pensionar al cărui chip nu am putut să-l rețin. Bărbatul în uniformă albastră închis spre negru, cu o cămașă pe dedesubt, îl privea încruntat pe bătrânul care spunea că vremurile s-au schimbat puțin. Luase loc pe scaunul liber din dreapta lui, în timp ce i se formaseră cute pe frunte ascultând la ce spune bărbatul care părea cu vreo 7 ani mai tânăr decât el. A așteptat să termine, apoi a spus că timpurile de acum nu se compară cu cele în care erau la prima tinerețe.

Ilustrația îi aparține Alexandrei

Continue Reading

– „MÂNCAȚI PÂINE ROMÂNEASCĂ” –

Clipul care face înconjurul internetului a ajuns și la mine acum câteva ore după ce mi l-a trimis un prieten. Dacă nu știți, era vorba despre un tip care a aflat de la o cunoștință că în Odorheiul Secuiesc dacă mergi la Kaufland și vrei să-ți cumperi ceva de la fast-food-ul de acolo, nu vei fi servit fiindcă ești român. Tipul a mers acolo și exact cum a auzit,  nu a putut să-și cumpere mâncare pentru că angajata, care era unguroaică, nu a vrut să-l servească tocmai pentru că nu vorbea limba maghiară. A stat omul cu banii în mână ceva timp, a încercat să-i explice femeii și tatălui ei că habar n-are ungurește și că vrea doar să fie servit, dar în schimb a primit câteva zâmbete ironice și o înjurătură în limba lor îmbârligată. Suficient cât să iau foc și cât să mă gândesc la cât de proști am ajuns în propria țară.

Continue Reading

– SĂRACA ȚARĂ BOGATĂ #3 Timișoara –

Am plecat la Timișoara după ce am scris un articol pe blog cum că nu am fost niciodată acolo. Am plecat cu o oră jumate mai repede, suficient cât să stau la coadă la bilete o oră și douăzeci, suficient cât să nu mai prind loc și să mă ducă mini-căpățâna să plec așa, fără, spunându-mi în gând:

– Momentan am noroc pentru că proprietarul locului meu nu a venit, dar să vezi ce mă întind pe jos când o veni…

Continue Reading