Primul an de facultate.

Deși e cam târziu și n-am nicio idee dacă voi auzi alarma maine dimineața, mi-am amintit că am crescut puțin și lucuri s-au schimbat. Acum un an  scriam un articol despre visul meu măreț și toate așteptările mele de pe-atunci. Pe vremea când începeam articolul vechi, eram Ale la 18 ani și-mi doream să scriu. Nu s-a schimbat nimic de atunci, încă susțin sus și tare că asta-mi place și-mi doresc. De asta am venit la mama naibii, că dacă nu, stăteam acasă și mă angajam la magazinul din colț și aveam o viața liniștită, înconjurată fiind de aceeași oameni și străzi din orășelul meu vesel.

Dar am zis pas.

Continue Reading

Bună! Sunt Ale și nu ajung niciodată la timp undeva. NICIODATĂ.

Scriu articolul ăsta din pat, cu picioarele în ciorapi pufoși pentru că mă foarte dor. Am mers cam două ore pe jos astăzi și m-am învârtit în cerc pentru că degeaba s-a inventat GoogleMaps-ul pentru mine, sunt prea idioată să știu să-l folosesc. Dacă s-ar face un concurs pentru oameni care n-ajung la timp undeva sau reușesc să se piardă într-o intersecție, v-aș bate pe toți.

Sunt viitor jurnalist și mă gândesc cum o să mă dea afară din prima zi pentru că nu sunt în stare să găsesc un loc sau o stradă. O amărâtă de stradă. Toate interviurile mele de până acum au fost un stres total, plin de ape și nervi, pentru că nu eram în stare să mă uit corect pe harta GPS-ului. Și oricât de mult mi-ai explica, tot găsesc o portiță și mă pierd în Narnia pe drum.

Continue Reading

De ce m-am apucat de făcut VINE-uri?

Mă tot întreabă lumea în ultimul timp lucrul ăsta și nu prea știu ce să răspund. Nici prima dată când am fost întrebată, n-am știut ce să zic. Adevărul e că nici măcar nu mi-am dat seama cum am început să fac primul meu video. Doar am tras o bluză pe mine, am dat draperiile la o parte pentru lumină și am pornit camera. Tot în ziua aia mi-am descărcat un program de editat de pe net și l-am urcat pe Facebook. Apoi am mers la înghețată.

Continue Reading

Genți scumpe și pretenții.

În urmă cu vreo trei săptămâni am fost la o fițoșenie de eveniment cu pantofi, prima mea ieșire în lume, cum s-ar spune. Nimic ciudat până aici. Am reușit să nu ajung la timp, m-am împiedicat puțin de covorul roșu de la intrare și era să scap paharul de bere neagră pe care l-am primit. Da, sunt o persoană finuță și atentă chiar și în public.

Continue Reading

Dragă Doamne-Doamne,

Azi îți scriu pentru că mă simt cam nasol. Și nu prea vreau să vorbesc cu altcineva.

Voiam să-ți mulțumesc. Pentru că mereu ești aici și eu nu bag de seamă decât atunci când rămân singură. Nu mi-ai cerut niciodată nimic și totuși ai râmas lângă mine. Și m-ai ținut de mână. N-am făcut eu prea multe să merit toate astea. Mulțumesc că ai grijă de mine să ajung acasă bine, tot timpul. Și că îmi ești aprope când e întuneric și nicio urmă de civilizație pe străduța mea. Mulțumesc că mi-ai scos în cale numai persoane bune și tâmpite așa ca mine. Că m-ai ajutat să-mi fac prieteni, amintiri frumoase.

Continue Reading

Circul din fața camerelor.

Mă uit la televizor de când eram mică. De când era moda cu Vacanța Mare sau Divertis și filmele de duminică de pe Acasă, iar ceilalți nu erau îngroziți de ce se dădea. A trecut ceva timp dacă stau să mă gândesc. Dar parcă pe vremea aia nu se mânca atât căcat ca acum.

Nu suport știrile, oricât de mult m-aș strădui, oricât de mult mi-ar cere asta facultatea. Pentru că mereu fac totul să pară dramatic și nu rezolvă nimic, sunt greu de făcut, trebuie să înduri ca prostul toate șuturile, iar pe oameni îi doare la șpiț de ele. Cu toate că s-ar holba și ar comenta întruna despre.

Poate la un moment dat, când o să cresc mare, o să-mi revin. Deocamdată nu.

Nu înțeleg de când toți artiștii au început să se facă prezentatori, comentatori și jurați. Sunt cântăreți, de ce nu își văd de asta? Sau măcar de s-ar schimba între ei. Să nu mă înțelegeți greșit, dar m-am săturat să deschid televizorul și să văd TOT oamenii ăia de 100 de ani. Îmbătrâniți, cu riduri, cu bastonul după ei, că au murit de 10 zile, dar acolo.

Mai dați șanse și celorlalți.

Continue Reading

BalkanikFestival prin ochii mei.

Astăzi am fost pentru prima dată în viețișoara-mi la un festival. Știu, știu. Vai de capul și zilele mele. A durat ceva până m-am urnit și am plecat de acasă, e drept. A durat puțin și până am găsit locația, ca de obicei. Nu vă luați de mine! N-am mai fost în Grădina Uranus până acum, deși stau de fix un an în București. Adevărul e că zona nu ar fi chiar ciudată, dacă n-ai trece pe lângă florării (sau ceva de genul), iar oamenii de acolo nu te-ar întreba dacă n-ai cumva nevoie de vreo coroană sau garoafă.

Trecând peste, mi-am aranjat șapca pe cap și am reușit să ajung. La intrare a fost super fain. Niște puști ne așteptau cu brățări din alea ca în pozele de pe tumblr și cu zâmbete. Probabil râdeau de mine și de hainele mele colorate. Adevărul e că eu și curcubeul ce mai ieșim din casă cu 7 culori pe noi. Mi-au fixat brățara și dusă am fost. Era să o strâng prea tare, dar nu mi-au ieșit încă ochii, deci hiuh.

Scrie BalkanikSoareFestival pă ele.

Eu nu o mai dau jos. Hehe. 

Continue Reading

E o rușine să-ți fie rușine?

Iar mi-am ignorat blogul ca o vacă nesimțită ce sunt. Dar recuperez cu o mică dramă despre viața-mi.

Start.

Adevărul e că nu-s cea mai comunicativă persoană de p-aici. De obicei tot ce fac este să zâmbesc sau foarte rar scot un cuvințel să nu creadă cineva că-s unguroaică sau că nu m-au învățat ai mei să vorbesc. De preferat, poți să mă lași într-un colțișor și să te uiți la mine din când în când să vezi dacă n-am murit cumva. Îmi este greu, mai ales dacă nu cunosc persoana de lângă și nu știu ce-i poate pielea. Pentru mine este ca dracu de enervant, probabil din exterior se vede la fel.

Dar ce căcat să fac dacă așa m-a născut și crescut mămicuța mea, timidă de fel?

Când eram în gerenală și mă gândeam la Ale la 19 ani, o vedeam ca pe o super-eroină din aia faină, plină de încredere și cu multe de spus. Dacă mă pui să mă uit în oglindă acum, tot idioata aia de la 13 ani sunt, la fel de anti-lume-oameni-persoane-care-încearcă-să-mi-vorbească. Poate cu părul puțin mai blond. Chestia e că mă foarte disperă că ceilalți (poate) cred că-mi dau aere de divă, când eu nu știu ce subiect comun să mă mai cac în timpul ăla. DON’T ASK!

Continue Reading

Până ajungi să faci ce-ți place.

Nu toți avem noroc să ne iasă chestiile din prima. Nu orice scriitor are bani să-și facă o carte la primul moft, nu orice cântăreț reușește să câștige publicul de la prima melodie, nu orice doctor ajunge să poarte halat din primul an de facultate. E greu și nasol. Mai ales dacă lumea nu te cunoaște sau nu te ia în seamă.

Sau dacă n-ai „mici ajutoare” ca alea ale lui Harap Alb.

Stau acum și mă gândesc cât de ușor i-ar fi fetei populare din liceu în toate treburile. Și o cafenea să vrea și ar avea succes. Pentru că lumea ar veni doar să o vadă pe ea. La fel și cu tipul ăla faimos din oraș. Pentru că unele dorințe sunt mai ușor de îndeplinit, când ai…ceea ce trebuie.

Și pentru că aștia au noroc din ăla nesimțit de îți vine să agu#$@$2ghfay.

Continue Reading

12 august.

Să trecem peste faptul că am uitat de 12 august. E vacanță, uit și la ceas să mă uit. Am să devin sentimentală puțin, deci pregătiți șervețelele sau hârtia igienică, dacă sunteți săraci ca mine.

În urmă cu 2 ani, scriam pentru prima dată un articol pe blogul ăsta. Și ferească Sfântul că mi-a luat ceva. Făcusem draft în word, apoi nu știam să intru în ciorne aici, apoi îmi era frică să-l pun. Căcaturi d-astea de începători proști și de „eu nu pun toate tâmpeniile pe blog, o să fie șaini și frumos aranjat”.

Acum aș spune replica aia cu „2 ani mai târziu”. 

La ce baliverne scriu, mă mir cum de n-au eliminat ăștia wordpress-ul încă.

Probabil stilul meu s-a schimbat. Nu mai sunt nici eu așa constipată când mă pun în pat și încep să tastez. Mai încerc și o glumă, două, care nu-mi ies. Mai un bold, mai o imagine proprie și personală. Mai un dat în bară. E tipic mie, ce dracu’!

Continue Reading