– CE MAI CITIM? –

Teancuri de hârtii colorate. În unele coțuri prețuri ce trec de doi lei. Miros de ziare sau de reviste abia scoase din tipar, amestecat cu miros de metrou, flori de la taraba de lângă sau asfalt. Unele numere ținute în soare, aranjate ca soldații, altele îngrămădite în căsuțe verzi, puse din loc în loc pe bulevarde. Înauntru vânzătorii care mai apucă să răsfoiască un nou număr. Au timp pentru că nu prea trece nimeni în grabă să le ceară ajutorul.Ce se cumpără? Nimic. Ăsta a fost răspunsul mai multor vânzători de la chioșcurile de ziare din București. Vânzători pe care îi vedeam ca pe niște eroi când eram mică pentru că îmi aduceau mereu revistele preferate. Mi-au dat mai multe motive, motive pe care le cunoșteam oarecum, dar mă temeam să le accept: că totul se găsește ușor pe internet acum, că foarte rar rămân cu ziare nevândute, că va fi și mai rău de acum înainte, că nu e interesat nimeni de cărțile bisericești sau cele cu rețete minune date la ziare. Nici măcar revistele de gătit nu mai cuceresc pe nimeni.

Cei care cumpără cel mai des sunt bătrânii. Undeva peste 40 de ani, oameni care nu știu să folosească internetul atât de bine sau care au fost obișnuiți de mici să răsfoiască o pagină de ziar, nu să butoneze pe un ecran cu touch. Sunt interesați cel mai mult de cancan, de tabloide sau de ziare care mai au câte o carte inclusă în pachet. Asta în zilele bune. Una dintre doamnele de la Unirii mi-a povestit cum s-a vândut tot tirajul de ziare care aveau cadou un pliculeț de vopsea de ouă în mai multe culori și câteva condimente. Au mers la ea și au întrebat-o dacă se găsește numărul acela fix cu vopseaua. Așa văzuseră la televizor.

„Tinerii nu mai cumpără nici măcar integrame” a continuat ea. Nu a mai dat de multă vreme vreun tânăr pe la vreun chioșc. Nici la ăsta, nici la restul de șapte la care am mers să întreb. Poate doar copiii ce se mai roagă de părinți și mai cumpără cărți de colorat sau de povești în genul Albei ca Zăpada, reviste cu benzi desenate, văzute în reclamele de la televizor, cu vreo jucărie pe lângă.

În urmă cu zece ani, ziarele nu lipseau de la chioșcuri de dimineața și majoritatea erau cumpărate până seara. Țin minte că așteptam ziua de marți să apară revistele pentru adolescenți pe care le luam uneori și pentru postere. Pe care le răsfoiam cu drag și pe care le țineam cu grija ca nu cumva să se rupă. Nu mai sunt revistele alea. Nu mai e nici Mici Distracții pe care o iubeam atât de mult. Vânzarea a început să scadă drastic de anul trecut mi-a spus cineva din interiorul chioșcului, dar adevărul e că s-a simțit demult înlocuirea coalei cu ecranul. Vânzătorii rămân închiși în cutia lor cu ziare, așteptând să se mai oprească din când în când cineva la ei. Majoritatea mi-au spus că este trist ce se întâmplă, că oricât ai vrea să înlocuiești ziarul sau revista cu telefonul, nu e același lucru când citești sau dai pagina.

Dar vremurile s-au schimbat. Nu o să revoluționez lumea spunând asta, dar ne vom trezi într-o zi că au dispărut ziarele tipărite. Și nici nu ne vom da seama.

Am vorbit cu doamna Antoneta Ionescu despre tot fenomentul acesta.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *