– CU OCHII ÎNCHIȘI –

Ea stă în parcul de la Universitate și le dă de mâncare porumbeilor, cu toate că e conștientă că jumătate dintre ei vor rămâne flămânzi. Nu sunt sigură dacă le face un rău sau un bine. Bătrânelul care vine are un buchet de flori în mână. Mă face să mă gândesc că i-l va duce soției sale, dar poate nu mai are de mult așa ceva. Cerșetoarea de la marginea străzii are picioarele murdare și burta goală, dar preferă să-și cumpere țigări de banii pe care îi primește. Nu știu dacă se află în situația de a-și face anumite mofturi. La baie, patru țigănci ascultă muzică și au chef de scandal cu oamenii care așteaptă liniștiți la rând. E ciudat că văd asta fix după o dezbatere în care mi se spune să-i respect pe ceilalți. Bărbatul de la metrou îi pune mâna pe fund unei domnișoare, cu toate că are verigheta pe deget. I-aș rupe degetul cu tot cu ea, dar precis ar mai atinge și fundul altor fete și băgat în ghips.

Am închis ochii de multe ori în viața asta. Am închis ochii de fiecare dată când vreun merțan trecea pe verde de parcă nici nu eram pe trecerea de pietoni, la câțiva centimetri de el. Am închis ochii când toți polițaii de la circulație erau ocupați cu arestatul bătrâneilor din piață sau cu alesul glazurii gogoșii preferate, în loc să-și facă datoria și să-i prindă pe ăia răi. Am închis ochii când am văzut copii care nu au să-și cumpere un baton de Papi de la magazinul din colț, în timp ce îi vedeam pe alții cum pleacă în excursii de o zi la Paris. Mi-am zis că așa trebuie, că fiecare om e diferit, deci fiecare viață e diferită. Dar așa o fi?

În urmă cu câteva luni, doar vreo 10-15 oameni au mai rămas în metrou când am ajuns la Victoriei. Își purtau tricolorul în mâini, înfășurat sau desfăcut tot, își țineau copiii în brațe și le aranjau căciulile să nu le fie frig când ies afară, se uitau concentrați sau mâncau repede o brioșă cu ciocolată să prindă putere. Aveau cam toți geci groase, știind că vor sta mult. Cu fiecare metrou venit, oamenii tot coborau. Au ridicat telefoanele în aer și au apărut pe paginile ziarelor din străinătate ca un cer plin de stele. Nu au mai putut și au cerut schimbare.

Câteva luni mai târziu, ochii tot închiși au rămas.

Tot strigăm după schimbare, dar noi luăm leul de pe jos, dacă îl vedem căzut din portofelul bătrânei ce tocmai a trecut. Toți vrem să nu mai fie invidie la locurile de muncă, dar i-am da în cap colegului, dacă asta ar însemna 10 zile în plus la concediu. Probabil lucruri s-ar schimba dacă nu am mai trece pe roșu, ci am aștepta cuminți la semafor, până când mașinile s-ar opri și am avea prioritate. Probabil s-ar schimba dacă am circula cu autobuzul știind că am dat banii pe bilet și nu am sta să pândim controlul la fiecare stație, ca nu cumva să luăm amendă. Atunci când am învăța pentru examene și nu am merge cu telefonul pregătit, sperând că profesorul o să fie prost și o să ne lase să ne uităm în el.

Când vom deschide ochii și ne vom schimba noi. Atunci să cerem schimbarea și binele.

Am luat imaginea de aici

 

 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *