Dacă visul ar deveni realitate și realitatea vis.

Când sunt singură, merg cu tramvaiul, pe jos, ascult muzică, stau pe bancă, nu pot să dorm, mă gândesc la cât de simple sunt lucrurile la mine-n cap. Fără prea multe dureri de inimi, cămile și pirania în drumul meu. Și e totul așa liniștitor că mai degrabă aș rămâne acolo, decât la serialul meu dramatic, numit și viață.

Dacă visul ar fi realitate, probabil hainele care-mi plac ar fi la mine-n dulap. Aș fi slăbănoagă și aș putea să mănânc prăjituri sau torturi dimineața, la prânz și seara. Fără să fiu ca o bilă cu picioare. Aș putea să-i am pe ai mei mai aproape de mine și le-aș putea vorbi mai mult decât două minute la telefon.

Dacă visul ar fi realitate, n-ar mai exista ploaie. N-ar mai trebui să-mi iau niciodată umbrela după mine (nu că aș lua-o în mod obișnuit). Probabil aș găsi toate agendele pe care mi le imaginez sau mi-aș face propria linie. „AleScrie” acum și pe agende lucrate manual. Grăbiți-vă, stocul este limitat.” N-ar mai exista ceas, alarmă și trezit de dimineața. N-ar mai exista zile de luni și profesori enervanți care te fac să te simți ‘ăl mai prost din școală.

La mine-n cap, v-ar plăcea și mai mult să-mi citiți balivernele. Tot acolo, lumea ar face doar ce-i place și cum vrea. N-ar mai exista reguli sau competiție de verzișori și bănuți de aur. N-ar mai fi invidie. Aș putea avea toate acuarelele de la librărie la mine-n cameră. Aș avea doar prieteni adevărați și aș fi la rândul meu la fel cu ei.

Aș trăbălui la fel de mult ca acum, dar ar fi mai simplu puțin. Fără teamă și ezitare. Fără să mă gândesc de două ori. N-ar exista atâția „NU”. Aș merge la un concert Taylor Swift și m-ar felicita că-i știu toate piesele. Tot acolo lumea m-ar lua în seamă și ar avea încredere. M-aș desena ca un Super Erou cu o pălărie în loc de mască și aș începe să cuceresc lumea.

Și nu m-aș mai opri. Și nu m-aș mai trezi.

 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *