Olivia: „Pentru a reuși, trebuie să știi exact ce vrei. De la bun început”

O știu pe Olivia din clasa a 11-a. Țin minte și acum primul Observator în care am văzut-o și i-am simțit emoțiile și energia din ziua aceea. Mă gândeam eu pe atunci ,,Ce tare să vorbești cu atâția oameni din spatele televizorului! Și ce tare să nu te încurci în timp ce vorbești.”

În urmă cu cinci zile am văzut-o și față în față. Nu e nicio diferență. E la fel de drăguță și plină de viață cum e de luni până vineri, cum e de la 6 dimineața. Cu toate că drumul ei a fost puțin greu, fără nimeni în spate care să o ghideze, uneori singură, tot timpul i-a plăcut ceea ce face. Și asta a ajutat-o să nu renunțe.

Dar, mai bine, să vedem care au fost exact răspunsurile ei.

1.De unde ideea de a deveni jurnalistă? Ce te-a atras la meseria asta?

Pot să spun că meseria asta m-a ales pe mine. Făceam ASE-ul. Nu aveam nicio legătură cu Jurnalismul. Eram la Markering la ASE. Și am primit un telefon. M-am dus la un casting la PRO Tv, iar în urma acelui casting am fost singura persoană care a rămas, care a fost selectată. Am făcut o perioadă de probă și am rămas reporter de teren acolo.

2. Și cum e toată treaba asta cu reporterul de teren? Ți-a plăcut?

E o chestie fantastică. Dar, este foarte greu. Foarte greu. Nici nu cred că îți pot explica, totul e să trăiești pe propria piele. Vă pot spune, însă, că au fost ani de sacrificiu. Am muncit foarte mult, am plâns foarte mult. A fost un amalgam de sentimente frumoase, până la urmă. Pentru mine, jurnalismul a fost și este job-ul meu de suflet. A fost ca o școală a vieții. Cine alege meseria asta, trebuie să fie foarte conștient de sacrificiile pe care trebuie să le facă. Pentru că, vă spun foarte sincer, n-am avut weekend-uri, n-am avut sărbători. Alții mergeau seara, ieșeau, eu nu-mi permiteam asta pentru că trebuia să fiu a doua zi aptă de muncă. Asta în primul rând. Apoi, am avut nopți întregi nedormite, în care am fost pe platou. Deci, nu este deloc ușor.

3. Erai o persoană timidă în timpul școlii? 

Foarte timidă. Foarte timidă. Și încă sunt. Am încercat să-mi înving emoțiile încet-încet. Dar, probabil, emoțiile directului m-au educat. Ceea ce simțeam în momentul în care trebuia să fac un live…era…nu știu..ceva fenomenal. Nici nu pot să descriu în cuvinte.

4. Cum se comportă oamenii cu tine acum, față de cum se comportau înainte de a apărea la televizor?

Sincer, nu am simțit neapărat o diferență. Pe mine nu mă recunoaște lumea pe stradă, deci să nu îți imaginezi că am parte de o recunoaștere. Nu. Sunt o persoană absolut normală, iar oamenii din jurul meu se poartă foarte frumos pentru că sunt oameni. Cu ,,o” mare. Am în jurul meu foarte mulți oameni și nu mă tratează diferit. Adică, nu sunt altcineva. Nu am uitat de unde am plecat, am avut de a face cu foarte multe persoane noi în meserie și i-am sfătuit exact așa cum și eu am primit sfaturi la începutul carierei mele. Și pe cât posibil, încerc să ajut. Pentru că știu cât de greu a fost la început și eu nu am cum să uit de unde am plecat.

 

(Sursă foto)

5. Despre ce a fost prima ta știre?

O! Nu mai știu. La primele știri, țin minte că am fost împreună cu ceilalți colegi din PRO Tv, dar nu mai știu despre ce a fost prima știre.

6. Dar, ai mințit vreodată în reportajele tale?

Nu. Nu am mințit. Am încercat să accentuez anumite lucruri în funcție de subiectul știrii. Adică, practic am scos în evidență părți care nu erau tocmai plăcute.

7. Și ce vise aveai de la început? Ce te vedeai de la început-început?

Sincer, eu nu am gândit niciodată așa pe termen lung. Îmi doream să fiu tot mai bună în ceea ce fac, îmi doream să ajung să îmi fie prima știre pe post, să deschid Jurnalul cu știrile mele. Adică, nu aveam vise de genul: ,,Aș vrea să fiu prezentatoare!” Nu, sincer. Mi-a plăcut foarte mult și în continuare, eu mai am și această meserie de reporter pentru că fac materiale pentru o emisiune la Antena 3, ,,Numai de bine”. Și exact ca și pe vremuri, îmi găsesc singură știrile, vorbesc cu persoanele care ar putea să mă ajute și mă duc pe teren. Exact ca pe vremuri. N-am renunțat la meseria asta. Pentru că este foarte frumoasă. Și este foarte frumos să interacționezi cu oamenii, să iei pulsul evenimentelor. Îmi place tare mult partea asta de jurnalism.

 

8. Crezi că ai nevoie de noroc în meseria asta?

Hmm. Poate ți-aș fi răspuns odată cu da. Dar, nu mai cred în noroc. Nu mai cred. De ceva timp încoace, cred că îți faci singur norocul ăsta. Sau șansa. Trebuie să-ți dorești foarte mult și trebuie să știi exact ce vrei. Nu să bâjbâi. Dacă bâjbâi, nu vei reuși. În momentul în care știi exact ce îți dorești, unde vrei să ajungi, atunci sigur se va întâmpla. Nu mai cred în noroc, nu mai cred. Pur și simplu ți-l faci singur.

9. Cât timp pierzi în redacție?

Bine, nu se poate spune că pierzi timpul. Este o experiență foarte frumoasă redacția. Stau foarte mult aici. Ideea este că nu prea îmi mai permite timpul foarte mult. Eu mă trezesc la 3:30 dimineața și e un pic dificil. Sunt deja 3 ani de când fac chestia asta de luni până vineri. Acum, după muncă, pot să rămân în redacție să scriu o știre pentru ,,Numai de bine” sau să dau telefoane. Nu pot să spun că am un timp anume de stat în redacție.

10. Și ce îți place cel mai mult la ceea ce faci?

Acum? Acum îmi place foarte mult că pot să aduc în casele oamenilor puțină energie. Energie pozitivă pentru că reacțiile lor sunt că îi binedispun de diminața. Și chestia asta este foarte, foarte importantă pentru mine. Mă încarcă, la rândul meu.

11. Te-ai gândit vreodată că nu faci ceea ce trebuie?

Niciodată. Niciodată nu m-am gândit. Dacă m-ai întreba ce aș vrea să fac altceva, nu știu ce ți-aș spune. Pentru că îmi place foarte mult ceea ce fac acum.

Olivia-Păunescu-are-un-secret-pentru-a-scăpa-de-caniculă

(Sursă foto)

12. Și cum a fost prima zi în care ai prezentat Observatorul?

Doamne! Doamne! Au fost niște emoții… Repet, sunt o fire timidă, sunt un om sensibil. Adică, pe mine. toate experiențele astea m-au format. Au fost emoții foarte mari și nici nu știu cum mi le-am stăpânit.

13. Ai făcut vreodată ceva ce nu ți-ai dorit sau ai scris ceva ce nu ai vrut?

O să îți spun ceva ce chiar vorbeam de dimineață cu celelalte colege. Țin minte că pe vremea când eram la PRO Tv, trebuia să fac camere ascunse. Aceste camere ascunse însemnau practic să-i demasc pe oameni. De asta se și numesc ascunse, pentru că respectivii oameni nu vor să vorbească în fața camerei. Nu mi-a ieșit niciodată, dar niciodată, o cameră ascunsă. Adică, pentru mine, faptul că trebuia să-i pun pe oamenii respectivi într-o situație pe care nu și-o doreau, nu ieșea. Nu puteam să fac respectivele materiale. Deci, nu am făcut nimic din ceea ce nu am dorit să fac. Dinainte știam că am anumite limite.

14. Cum erai la 19 ani?

Doamne! La 19 ani, aveam o groază de vise. Bine, și acum am. Nu s-a schimbat nimic, dar pot să îți spun că față de acum, eram puțin mai teribilistă. Nu mă gândeam la consecințe, mă aruncam pur și simplu în foc.

 

(Sursă foto)

15. Te-ai blocat vreodată în reportaje sau n-ai avut cuvintele la tine?

Da, cu siguranță. Oricui i se poate întâmpla lucrul acesta. Și în direct se întâmplă. Sunt lucruri inevitabile.

16. Oamenii te-au descurajat? Te vedeau jurnalistă?

Au fost foarte mulți oameni care m-au descurajat, dar din răutate. Nu i-am băgat în seamă. Bine, pe moment m-a întristat ceea ce făceau, dar da. Să nu te gândești că întâlnești numai oameni buni și dornici să te ajute. Nu. Există foarte mulți oameni care îți pun bețe în roate. Depinde foarte mult de tine. Și dacă știi ce vrei, cu siguranță îi vei opri. Cu siguranță. N-am niciun dubiu și asta, nu doar în meseria pe care o faci. În general, în viață. Eu mă conduc cumva după această convingere și nu cred că greșesc.

17. De ce ai recomanda oamenilor să fie jurnaliști?

Sincer, eu n-aș face nicio recomandare de genul ăsta. Sincer. Pentru că e foarte greu. Și înseamnă o viață cu multe renunțări. Cu multe. Depinde foarte mult de omul care vrea să facă această meserie, dacă este pregătit să renunțe la foarte multe lucruri. Eu, o fostă motociclistă,  nu aș recomanda nimănui să se urce pe o motocicletă în urma experiențelor pe care le-am avut. Pentru că știu că este periculos. Nu mi-aș perimte să conving pe cineva să facă un job care aduce multe renunțări. Și care este greu. Nu oricine pornește și ajunge undeva. Am văzut foarte mulți tineri care se pierd pe drum pentru că nu știu ce își doresc.

(Sursă foto)

De când am stat de vorbă, parcă am prins mai multă energie și m-am mai trezit la realitate. Recomandarea ei este să faceți exact ceea ce vă doriți și să începeți din timp. Nu vei primi niciodată totul gata și frumos împachetat. Sunt etape care trebuie urmate pentru a reuși.

Mi-a plăcut tare mult să stau de vorbă cu tine, Olivia. Eu te îmbrățișez de aici din spate și promit că te voi urmări și de acum înainte. La fel ca în a 11-a. 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *