Dragi viitori studenți stresați,

Trecut-am prin ce treceți voi acum. Stresul de a alege o facultate, stresul de după, dacă ai făcut alegerea potrivită sau nu. E vară, de ce ați sta liniștiți până la urmă?! Am să vă spun câteva lucruri pe care acum le știu, le știam și atunci, doar că nu prea le băgam în seamă. Poate vă vor ajuta. Și sper să-mi promiteți că o să aveți o vară super faină și că vă veți distra cel mai mult.

Știu că toată lumea pare preocupată de alegerea voastră și că pune presiune. Adevărul este că nu le pasă deloc, de fapt. Oamenilor nu le pasă dacă faci 5 ani de medicină, iar apoi te lași brusc. O să râdă de tine, da. Dar după ce râd și-și bat joc, se termină filmul. Pentru că nu ei s-au dus în locul tău, nu ei au înghițit toate rahaturile, nu ei au pășit pe ușa aia.

Trebuie să-ți placă, e cel mai important. Chiar dacă îți vei da seama pe parcurs că nu e ceea ce voiai, chiar dacă vei fi puțin dezamăgit la început că nu iasă totul cum vrei tu. Trebuie să-ți placă al naibii de mult. Să fie alegerea ta de 18 ani, care te-a făcut fericit. Nu te mai gândi la ce se va întâmpla după. Dacă ies sau nu bani, dacă ies sau nu locuri de muncă pompoase, cu birouri asortate și canapele scumpe. E important și asta, dar nu e cel mai important.

Ești important tu acum, pentru că îți începi „drama coreeană” cum îmi place mie să zic. Serialul tău. Cu distribuție, acțiune și tot tacâmul. Și o să fie așa fain că nu vei mai vrea să se termine. S-ar putea să fie o perioadă ciudată. Pentru că o să te desparți de vechii tăi prieteni, nu o să îi mai ai aproape și o să te simți singur și nasol. O să scapi de părinți, dar o să îți lipsească. O să dai de lucruri noi. De nedreptăți și oameni încrezuți.

Dar o să fie așa frumos.

Baftă, ciquitos!

 

 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *