-FATA CU ILUSTRAȚIILE –

Andreea Mironiuc are 25 de ani, dar s-a mutat în București din 2015. În prezent este ilustratoare și încearcă să-și promoveze proiectul său, Andreea Mironiuc Illustration, care a luat naștere de pe vremea când a primit o bursă de studiu în Danemarca în domeniul design-ului. Părinții au susținut-o încă de la început, mai ales că au văzut-o așa hotătâtă. Mama ei mai obișnuia să-i trimită oferte de job-uri, dar le refuza mereu :„Nu, mama, am deja un job, chiar dacă pare că n-am și că stau acasă și desenez fetițe. Cineva mă și plătește pentru asta.”

Fotografiile sunt din arhiva Andreei.

Andreea desenează de la 4 ani, când își umplea toate caietele cu desene și figurine animate. A terminat un liceu din Piatra Neamț cu profil mate-info, dar nu își dorea să audă de meseriile care îi erau recomandate la sfârșit de an. Își dorea să deseneze. S-a încăpățânat să dea la Arte în București, a început serios să studieze în domeniu și să facă meditații cu cineva specializat, însă tot lucrând, exista mereu ceva care o demoraliza: „Deja din ceva ce-mi plăcea foarte mult să fac, a devenit ceva ce începusem să urăsc. Pentru că era foarte detaliat, trebuia să măsor chestii, nu prea puteam, nu prea înțelegeam, profesoara era foarte strictă și am avut un moment în care am crezut că asta nu e calea.”  Din clasa a XI-a a renunțat la pregătirea la desen. Și la ideea de a da la Arte.

Cu toate astea, a primit o bursă de studiu în Danemarca. Avea colegi foarte diferiți, din toate colțurile lumii, specializați în programare, bussiness sau managament, însă ea era cam singura fată de acolo care desena: „Lumea începea să mă cunoască altfel. A, păi faci desene? Păi fă-mi și mie asta și asta.”  Începuse să primească cereri și în afara școlii și atunci a fost momentul în care și-a deschis și blogul, pentru că în felul acela, oamenii ar fi putut să ajungă mai repede la desenele ei. De asta este și în engleză, pentru că Andreea din vremea aia vorbea engleză și avea prieteni care făceau același lucru. Tot pe timpul facultății, trebuia să facă diferite internshipuri la firme de profil. Trimitea mai multe cereri, e-mail-uri sau portofolii până să fie acceptată.

Timp de 6 ani a călătorit și a făcut mai multe internship-uri în Danemarca, Spania, Olanda, SUA. Experiența de acolo a ajutat-o să se dezvolte mai mult și existau dăți în care se plimba și își dorea să deseneze orice stradă sau desert vedea. Când s-a mutat în București, i-a fost destul de greu cu acomodarea. Pentru că nu mai avea prietenii din studenție, libertatea de acolo și s-a trezit singură dintr-o dată, însă spune că s-a acomodat pe parcurs.

Pentru desenele ei nu folosește acuarele sau creioane. Nu a simțit niciodată că-i lipsește culoarea, îi place albastrul turcoaz de pe tableta ei grafică pe care o folosește pentru fiecare ilustrație în parte. E destul de mare și se simte ca și cum ai desena pe o coală de hârtie. Mai mult, crede că are avantajul ăsta de a da mereu CTRL+Z atunci când greșește și nu trebuie să o ia de la capăt sau să rupă foaia. Primele comenzi le-a avut de la prieteni și sunt momente în care se întreabă: „Vai, chiar a existat cineva care mi-a dat bani pentru asta?”.

La început nu era atât de diversificată colecția ei de ilustrații, însă acum desenează de la semne de carte cu ciucurași la margini, care sunt foarte migăloși și iau cam 40 de minute fiecare pentru a fi fixați, până la calendare, postcard-uri, ilustrații personalizate sau chiar portrete. Se trezește undeva la 10:00-11:00, mănâncă ceva repede și se apucă de treabă. Chiar dacă uneori nu se oprește până nu se întunecă afară sau nu termină ce are de făcut, are avantajul ăsta, că se poate trezi la cât vrea: „Cum hobby-ul meu este foarte mult legat de ceea ce muncesc, poate pare că muncesc, adică sunt la calculator și desenez, dar eu de fapt îmi petrec timpul liber. Adică desenez ceva pentru mine.”

Se promovează prin participarea la târguri de produse handmade și cel mai mult pe internet. E pe cont propriu, chiar dacă e mai greu, dar lucrul ăsta o motivează pentru că știe că tot ce reușește îi va aduce ei un câștig. Nu ar putea să fie angajata cuiva, nu se vede respectând deadline-urile celorlalți și mofturile unui șef trezit cu fața la cearceaf: „Nu m-a entuziasmat ideea să mă angajez undeva. Am făcut câteva internshipuri, mai mult sau mai puțin plătite, nu știu cât se pune lucrat. Dar a fost o experiență. Și asta m-a făcut să-mi dau seama că au fost genul de job-uri unde îți dădeau ceva de făcut, terminau, îți dădeau altceva de făcut. Nu știu, nu te motiva deloc.”

De când s-a mutat în București nu este angajată în altă parte și se întreține din proiectul său cu ilustrații. E singura ei sursă de venit. Colaborează cu unele printshop-uri din oraș, merge la ei cu grafica, discută despre cum vrea să arate rezultatul final, iar apoi merge să ia comanda.  Își dorește să aibă un mini-atelier de unde să poată să facă lucrul ăsta singură pe viitor. În prezent lucrează de acasă, din camera ei: „Nu este totul roz cu inimioare și fluturași când vrei să faci ceva pe cont propriu. Te confrunți cu multe obstacole, trebuie să te zbați, să-ți găsești singură clienți. Dar până la urmă pentru pasiunea asta te chinui”

Comenzile le primește de la târguri sau de la oamenii care îi scriu. A desenat și pentru cărți pentru copii, romane sau logo-uri pentru diferiți parteneri. Cărțile le citea înainte și era abordată de autori străini pentru a-i ajuta. Calendarele a început să le distribuie în Cărturești. E destul de complicat la partea costurilor, de asta deocamdată nu se avântă să facă tricouri sau alte obiecte. Pentru că vrea să aibă încredere totală atunci când lansează un alt tip de produs:„Mi-ar plăcea să am o mini-serie, la un moment dat voiam să fac tricouri. Dar toate astea implică unele costuri. Și dacă tu compari cât de cât cu ce găsești în magazine, lucruri făcute în serie, la o mie de bucăți, nu poți să compari. Sunt un fel de provocări. Pentru că da, mi-aș face un tricou și aș da 120 de lei pe el…dar altcineva ar mai da?”

În viitor speră să poată termina o carte sau să meargă într-o călătorie fără să se mai gândească la proiectele ei. Cât despre desene, își dorește să rămână la fel de vesele și optimiste: „Dacă reușesc să aduc un zâmbet pe fața cuiva, eu mi-am făcut deja treaba.”

 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *