– LUMEA MEA MICĂ –

De fiecare dată când mă întorc în București, la cea de-a doua mea viață cum îmi place să-i spun, mă apucă teama. „Oare ce-oi fi avut în minte acum trei ani, să vin singură, în orașul ăsta mare care pare că e pentru oricine altcineva și nu pentru mine?” „Oare de ce nu am rămas în lumea mea simplă, fără să-mi bat capul cu viața asta agitată sau cu oamenii și mai și?” „Oare viața mea ar fi arătat mai bine dacă aș fi rămas?”

Ilustrațiile îi aparțin Alexandrei Gheorghiaș.

Sunt zile în care lumea mea simplă mă face să mă gândesc doar la părțile ei bune, cu toate că locul meu nu mai e acolo de ceva timp. Știe o fetiță care nu ajungea să deschidă ușa din fața blocului, care mai apoi a pictat-o împreună cu prietena ei, de care îi e dor mai tot timpul. Îi știe fericirea de când a mers prima dată la mare și drumurile cu mama la non-stop în căutare de dulciuri pentru că avea prea mult de învățat la istorie. Știe toate diplomele din generală și liceu, primele zile de școală, ultimele, primul băiat de care i-a plăcut. Corcodușele sau prunele acre la care ajungea cam greu, amenda și cearta cu polițiștii în dreptul trecerii de pietoni. Copiii care le făceau viața amară bătrânilor de la blocurile vecine. Acum nu mai suntem nici noi, nici ei.

Și este mereu cald când mă întorc. Viața ta începe să fie pusă pe pauză, părinții sunt mereu acolo să aibă grijă de tine, te fac să te simți ca și cum ai avea din nou 14 ani și cardigane colorate. Ar putea fi simplu ca atunci. Ar putea să mă aștepte mereu cineva când vin de la școală, să am ocupată doar prima parte a zilei, aș putea vedea filmele cu ai mei, iar drumurile mele ar fi simple și scurte. Aș da asta pe o porție cu crispy de la KFC, dar nu e nimeni interesat.

Apoi mă izbesc de gândul că aș fi străbătut două străzi înguste, pe ploaie și ninsoare, fără prietena mea cea mai bună care să-mi încălzească mâinile în buzunarul gecii ei, pentru că ea ar fi departe să-și facă o viață mai bună. Poate că aș fi asistat la certurile alor mei din cauza banilor și a locului mic din casă. Poate că aș fi găsit pe cineva și aș fi fost mamă. Aș fi avut destinul mamei mele și ar fi trebuit să învăț să fac mâncare pentru bebeluși. Aș fi plătit facturile, aș fi rămas acolo, cu toate că n-aș mai fi cunoscut pe nimeni pentru că lumea fuge de locul ăla când se apropie de vârsta mea. Poate că aș fi devenit un adult responsabil. Un adult de 21 de ani, care încă nu pune virgulele bine și îi e frică să meargă singur cu taxiul.

Iar lumea mea mică dispare când își face adultul simțită prezența.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *