– NU ÎȚI E FRICĂ DE EL? –

Cred în Iisus. Mă știe de când eram mică și îl rugam să nu mă asculte la franceză pentru că mă îngrozea ideea că va țipa profesoara la mine. Mă gândesc mereu la El ca la un prieten puțin mai mare și mai departe de mine, dar care mă ascultă atunci când toți ceilalți pleacă. Mai îmi da un şut în fund, o palmă după ceafă, mă mai trezește la realitate, dar mereu găsește o cale de a le rezolva pe toate. Îl iubesc și chiar dacă nu dau semne cum că aş face-o, chiar dacă sunt rea și nesimțită cu oamenii din jur, chiar dacă îmi chinui uneori părinții și nu merg așa des la biserică, tind să cred că e răbdător cu mine.

Obișnuiesc să țin post de când eram în a IX-a. Nu pentru că a devenit o modă sau pentru că mă obliga cineva. Mereu mă cert cu ai mei că o să mă îmbolnăvesc dacă am de gând să mai continui şi-mi fac capul calendar la fiecare început al lui. Apoi se obișnuiesc cu ideea. Țin post pentru că văd în asta cam singurul lucru pe care l-aş putea da înapoi, cu gândul că El îmi dă atâtea. Până la urmă e doar mâncare. Uneori fără gust, greu de găsit, enervant de gătit, dar tot mâncare. Îmi vine să-i omor pe cei care fac din credință o afacere, o mașină de ultimă generație sau o casă cu 7 etaje, dar oamenii mereu vor vrea să aibă mult și prost.

Spun sigur că nu îmi e frică de El. Nu îmi e frică pentru că ne iubește prea mult ca să ne pedepsească și să ne facă rău. Și poate uneori ni se întâmplă lucruri nedrepte şi pe care nu ni le dorim, dar asta doar pentru a ne învața că există și greutăți. Şi a încerca să ne facă mai puțin prosti pe viitor. Cred că și Lui îi place muzica și oamenii sinceri, glumele și prăjitura cu brânză. Și El a fost înconjurat de prieteni falși sau chipuri invidioase, și El a iubit și a trăit lucruri pe care nu şi le-ar fi imaginat vreodată.

Nu o să îmi fie frică niciodată de cel care m-a ajutat şi mi-a dat o familie așa mișto. Nu o să-mi fie frică de cel care mi-a scos în cale oameni care să mă ajute şi să fie alături de mine. Care nu m-a lăsat să mor când eram mică şi injectată prin spitale sau aproape mușcată de câini când mă jucam în spatele blocului. De cel care probabil râde când mă vede așa proastă și intrată în încurcături, dar care mă ajută să ajung mereu în siguranță acasă.

Mai mult îmi e frică de mine. Că aş putea să fac ceva rău, ceva ce să-l dezamăgească. Că aş putea să devin genul de om care nu ar vrea niciodată să devin. Că aş putea deveni invidioasă și rea cu cei din jur doar pentru a-mi fi mie bine. Că aş putea să doresc răul cuiva, doar pentru a-l doborî. Sau că aş avea prea multe și nu le-aş împărți cu ceilalți. Mă sperie mai mult gândul ăsta.

Nu îmi e frică de Dumnezeu și nici de oameni. Îmi e frică doar de mine.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *