– OAMENI MARI FĂRĂ SĂ VREM –

Lucrez de o lună și două săptămâni și încă îmi e greu să mă gândesc că plec dimineața și ajung seara acasă. Probabil ca orice student de anul III, proaspăt angajat, drumurile mele de la Unirii la Victoriei și invers s-au transformat în drumuri de la facultate la redacție și acasă, iar scosul cărților polițiste din geantă în parcuri sau tramvaie, a devenit scosul telefonului din buzunar și citit știri sau reportaje mișto. Carnețelul portocaliu, primit de la o prietenă care a fost în State, are toate filele scrise acum, iar cafelele cu gheață au devenit un moft.

Îmi e dor de Petroșani și de străzile lui înguste, pentru că nu am mai fost de aproape patru luni acasă și îmi lipsesc și zilele în care dormeam până la 14:00 fără să aud pe nimeni și nimic. Acum trebuie să mănânc sandwich-uri gata făcute cu piept de pui și gogoșari de la autonomat, să-mi împart banii de chirie și să mă asigur că-mi rămân și de anticearcăn pentru că încep să am găuri sub ochi.

Probabil așa este pentru toată lumea la primul job. Schimbarea vine peste tine ca o bombă într-un loc de joacă pentru copii și viața de adult începe să-ți spună „ceaules”, cu toate că încă ai mai bate o minge în spatele blocului cu prietenii de când erai mic. Poate că lipsa somnului și faptul că uită zilele în care sunt … au ca lucruri în comun adulții. Poate că greutatea de a te adapta și de a interacționa cu oamenii care îți vor fi colegi o bună bucată de timp se simte la toți la fel.

Am fost speriată ca naiba din prima clipă. A fost o perioadă în care mă gândeam că nu am timp să respir, cu toate că ajungeam acasă la 19:00. Acum ajung pe la 23:30 și uneori bag o tură la spălat. Gândul că trebuia să fiu responsabilă ca să se poată baza oamenii pe mine mă făcea să stric și mai rău tot. Îmi venea să mă dau cu capul de pereți doar când mă gândeam că mi s-a schimbat viața la foc automat. Probabil așa e viața de student angajat la început. Încerci să faci din toate câte ceva, mai strecori și o bere sau o cafea printre ele, dar uiți de tine. Sau n-ai timp.

Poate sunt momente în care cele 8 ore de muncă îți devin cel mai mare dușman și cel mai negru gând, apoi începi să negi ce ți se întâmplă și pur și simpu să urmezi cursul. Și ajungi un mic roboțel ghidat de responsabilitățile de peste zi. Îți lipsește timpul cu prietenii, îți dorești să ieși și tu la conferințe mișto sau concerte, îți dorești la tine în pat unde e totul cald și bine. Viața ta era mult mai faină în urmă cu un an. Îți dorești filme cu popcorn cald și plimbări prin mall fără să te gândești la prea multe. Vrei să rumegi cipsuri sau să faci o baie caldă, dar vin din toate părțile și simți că e un zid între tine și toate astea. Așa că te dezobișnuiești. Și nu-ți mai pasă că n-ai dormit de vreo săptămână ca lumea, că ai început să bei cafea sau că nici nu te-au mai văzut părinții la față. Oare de câte ori erai în autobuz și te-ai gândit că la următoarea cobori și te întorci acasă, la căldură și că-ți iei liber două zile ca să dormi și să nu-ți mai simți oasele obosite? Nu mai numeri, schimbi melodia și continui drumul.

Poate că acum începi să-ți dai seama cât de scumpă era de fapt camera în care stăteai, cât de greu se descurcau ai tăi să o plătească lună de lună, cât de mult trebuie să te lupți ca să poți să-ți cumperi o geacă la final de lună. Chiria nu se plătește singură, agendele faine din Cărturești nici ele, te uiți de două ori când îți alegi ceva dulce din Mega și ești supărat în permanență că nu ai timp să scrii, că nu ai timp să mergi să cumperi carioci noi pentru calendarele din iarnă, că nu ai timp să te pierzi prin mall-uri sau să dai o fugă să vezi luminițele sau târgul de Crăciun. Probabil că ai bănuții tăi acum, dar nu ai timp să cumperi ceva de ei. Ești prea obosit pentru toate astea așa că le lași pe mâine.

Când devii și mai obosit.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *