– OANA ȘI COLAJELE –

Oana Barbonie  urmează un master în studii vizuale și face colaje din clasa a XI-a când nu știa ce cadou să-i dea prietenului ei cel mai bun, Mihai. A copilărit la țară, într-un sat la 10 minute de Târgu Jiu și își amintește și acum camera ei, care i se părea că arată ca un colaj. Dacă ar fi să o vadă pe Oana cea de 10 ani, care mergea cu gâștele și citea „Singur pe lume”, i-ar spune că a fost foarte hipster și că nu ar fi trebuit să-i pese de părerea oamenilor atât de mult. Experiența cu Erasmus în Polonia pe când era în anul III la Jurnalism a fost una dintre cele mai frumoase și spune că a trăit acolo cât 10 vieți aici.

Colajele de mai jos îi aparțin.

Fotografie: Romina Banu

Oana stă în București de aproape patru ani și pe vremea când a avut loc interviul, avea părul până la umeri și se frământa cu licența, cu examenele finale și cu drama studentului care nu știe ce să facă după ce se va termina facultatea: „ Am toate crizele posibile în momentul ăsta. Criză existențială, criză de identitate, criză de ce îmi cumpăr de la Carrefour, criză de ce fac după facultate, criză de cum îmi termin licența.”  Între timp le-a rezolvat pe toate, a terminat Facultatea de Jurnalism, s-a tuns scurt, băiețește și este ca o furnicuță, scrie pentru mai multe publicații, face ateliere de colaj, a făcut proiecții video pentru o piesă de teatru și doar ce și-a mai făcut un Instagram unde surprinde oameni, momente din viața lor sau adună culoarea zilei sau colaje de peste tot.

A făcut liceul „Spiru Haret” din Târgu Jiu cu specializarea filologie și abia ce trecuse de perioada nasoală din generală când se simțea marginalizată de colegii care o vedeau ba prea slabă, ba prea diferită, ba niciodată potrivită, de perioada în care simțea că nu primea nicicum acceptarea celor din jur și cu greu își făcuse o cea mai bună prietenă: „Eu mă apăram. Arătam lumii că sunt foarte ok, dar nu eram.”  Cu toate că era timidă în liceu și nu foarte vorbăreață, mai ales la început, a reușit să se apropie de Mihai Lăcătușu, care în scurt timp i-a devenit cel mai bun prieten și cel mai mare critic de când se apucase să scrie: „La el cred că am descoperit chestia asta de zvâc, de farmec. La franceză mereu lua note mai mari decât mine, cu toate că eu știam mai bine, cred. Pentru că știa cum să vorbească cu profa, nu știu ce.”

Oanei din liceu îi plăcea să scrie și avea două bloguri. Unul unde scria doar poezii și pe care îl numise „TheYellowDrop”: „Nu știu de ce picătura galbenă. Nici măcar nu-mi plăcea galbenul. Dar cred că văzusem eu un text și am zis gata, așa îl numesc, tu știi ce mișto sunt eu?” și încă unul, de fashion, dar nu unul cu sfaturi de îmbrăcat, ci unul „de artă în fashion. Pentru că eu cred că e artă în orice.” Tot pe atunci voia să scrie un roman ce avea titul „Odiseea unei fantome vii”: „pentru că mă simțeam ca și cum aș trăi pe jumătate. Și mă simețeam ca și cum aș fi fost o fantomă vie.”

A trecut la meșteritul colajelor dintr-o joacă. Primul colaj pe care l-a făcut a fost la 17 ani, de ziua lui Mihai  pentru că nu știa ce să-i cumpere și nici nu avea prea mulți bani: „Am zis ok, trebuie să-i fac un cadou. Și Mihai era așa, un tip foarte pasionat, pe atunci picta, desena. Și am zis ok, trebuie să fac o chestie mai nu știu, să fie o încercare de autenticitate. Să fac ceva altfel, nu să-i dau, habar n-am, o mașină de lemn sau o bluză sau o ciocolată mai scumpă.” O domnișoară decupată din Dilema Veche, flori uscate, un plic făcut din ziar în care subliniase cuvintele cât să-i compună o urare și cadoul a fost gata și primit cu încâtare.

Din clipa aia nu doar că i-a dat și lui Mihai imblodul de a face colaje, dar a început să facă și ea tot mai multe și să le dea diferite mesaje ascunse: „Cred că totul a început de când l-am descoperit pe DaVinci și codurile lui. Că DaVinci încerca să bage tot felul de mesaje în ce făcea el. Și eu de exemplu, scriam mesaje pe pereți la modul că, dacă voiam să folosesc B, luam tasta 2 și scriam 2 pe perete și apoi scriam la puterea 3 și era gen A,B, C. Era super codat pentru că eram foarte secretoasă. Și scriam super multe chestii. Scriam și poezii. Și acum dacă te uiți, am pereții albi, dar sunt așa niște dealuri. Alea-s dealurile trecutului meu.” Lucrul ăsta a venit tot din cauză că era judecată în timpul liceului și nu se încadra neapărat în standardele de acolo, iar faptul că avea propriile mesaje ascunse și lucrări prin care se individualiza, o făcea să se adâncească și mai mult în arta ei: „O să fac colaje și lumea nu o să mă mai judece pentru că nu o să înțeleagă sau o să înțeleagă altceva. N-au cum să înțeleagă ce vreau eu să exprim. (…) E un fel de protest prin artă.

Cel mai bun prieten al ei din clasa a IX-a, a devenit și colegul ei de apartament când s-a mutat la București, la facultate. S-a gândit să dea la jurnalism și pentru că îi plăcea să scrie și făcea lucrul ăsta cu drag, dar și pentru că îi plăcea să fie ca o muscă pe perete, să stea să analizeze oamenii și să le afle povestea din exterior. La început simțea că nu-și găsește locul din nou, că e prea străină de lucrurile din jur și că vrea siguranță: „Spun că vreau siguranță, dar sunt la o facultate de jurnalism. Iar jurnalismul e o chestie nesigură. Dar fac colaje. Și arta e în general o chestie nesigură.

A început să jongleze cu jurnalismul și colajele pentru că simțea că trebuie să echilibreze cumva toate ofurile ei și să se descopere, iar așa oamenii ar putea și ei să empatizeze cu ceea ce vrea să le transmită: „Să ai libertatea asta. Să fii mulțumit cu haosul pe care îl ai, dar să știi cum să-l folosești ca să scoți ceva din tine, că ai nevoie să te eliberezi și ai nevoie să dai afară, ca să te echilibrezi cumva, că dacă nu ajungi să stagnezi și să-ți faci mai mult rău.

A făcut parte din echipa de la Carevasăzică, practică la Adevărul și București FM, a colaborat pe partea de colaje și text, apoi s-a decis să plece împreună cu o prietenă cu Erasmus, în Polonia. „Erasmus a fost decizia pe care am luat-o fără să mă gândesc prea tare. M-am înscris, am dat testele, dar nu mi-am dat seama că o să fac chestia asta, eram așa, ok, hai să lăsăm actele astea pentru mai târziu.(…) Poate că nu pot să iau un început nou dintr-un alt oraș în care am trăit, dar altă țară, e deja șansă pe bune.” A trăit multe în perioada aia, avea independență, avea banii ei primiți de la bursă, erau oameni noi și de peste tot și era o altă persoană, și-a făcut și Tinder dintr-o prostie și s-a îndrăgostit fără să vrea.

S-a întors din Polonia cu gândul că va fi o nouă Oana și că nu va mai face lucrurile pe jumătate, că va trăi tot ce se poate în viața asta, dar ajunsă acasă, s-a plafonat și s-a concentrat pe mersul la facultate și setarea alarmei cu noaptea-n cap aproape în fiecare dimineață. Din nou nu se simțea suficientă și din nou gândurile că nu este potrivită o măcinau. Plus că mai era și licența, și faptul că nu avea o stabilitate, nu înțelegea ce va face cu viața ei și mai veneau și presiuni din exterior.

S-au dus toate odată cu terminarea facultății și viața pe care o are acum i se pare mult mai liniștită față de cum o vedea acum un an.

Oana s-a axat pe jurnalismul narativ, pe spus poveștile oamenilor și s-a ferit cât a putut de scrisul mecanic, fără viață și culoare despre care a învățat în facultate. A refuzat să lucreze la radio și a vrut să fie liberă, de mână cu scrisul și colajele ei: „Vreau să fim deschiși la multe lucruri. Pentru că noi nu știm poveștile oamenilor, noi chiar dacă ajungem să citim despre ei, nu-i cunoaștem. Cumva am fost crescuți să ne potrivim sau am fost crescuți să ne apărăm sau am fost crescuți să fim sensibili sau am fost crescuți să. Asta e. Nu o să ajungem să cunoaștem niciodată un om pe deplin, iar ce putem să facem noi mai bine este să folosim lipsa de echilibru pe care noi nu o avem ca să echilibrăm pe alții. Sau nu să echilibrăm, să le dăm curaj sau să le dăm încrederea că nu sunt singuri și că toți suntem aici și încercăm să luptăm cumva.”

De asta dorința Oanei dintodeauna a fost să stârnească emoții. Fericire, tristețe, mânie, orice, dar să poată să stârnească oamenilor emoții. Prin colaje, scris, poezii sau poze de pe Instagram. Dar cel mai mult prin colaje.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *