Oameni răi.

Scriu asta într-un moment ciudat din viața-mi, așa că dacă n-aveți chef de dramatizări, opriți-vă din citit.

Știu că în viața asta avem multe de făcut și de îndurat. Că trebuie să strângem din dinți ca să mai creștem, să trecem prin momente de tot rahatul ca să învățăm, să suportăm ca să fim suportați. Doar că lucrurile nu merg mereu cum vrem, iar oamenii încep să-și arate impresiile și fandoselile. Și în drum spre mulțumire pe toată lumea, uităm un lucru. Nu trebuie să acceptăm chiar orice. Nimeni nu trebuie să ne controleze, să ne facă de căcat, să se uite de sus la noi și să-și ridice mustățile.

Nu au nimic special ca să facă asta. Poate mai mulți bani în buzunar, dar nimic mai mult.

Nimeni nu-i mai bun ca nimeni.

Continue Reading

Dragi viitori studenți stresați,

Trecut-am prin ce treceți voi acum. Stresul de a alege o facultate, stresul de după, dacă ai făcut alegerea potrivită sau nu. E vară, de ce ați sta liniștiți până la urmă?! Am să vă spun câteva lucruri pe care acum le știu, le știam și atunci, doar că nu prea le băgam în seamă. Poate vă vor ajuta. Și sper să-mi promiteți că o să aveți o vară super faină și că vă veți distra cel mai mult.

Știu că toată lumea pare preocupată de alegerea voastră și că pune presiune. Adevărul este că nu le pasă deloc, de fapt. Oamenilor nu le pasă dacă faci 5 ani de medicină, iar apoi te lași brusc. O să râdă de tine, da. Dar după ce râd și-și bat joc, se termină filmul. Pentru că nu ei s-au dus în locul tău, nu ei au înghițit toate rahaturile, nu ei au pășit pe ușa aia.

Continue Reading

Fericiți cu adevărat?

Că tot rămăsesem la fericire și alea, alea data trecută.

Stau în tramvai și mă gândesc ce mai merită în viața asta. La primul 10 pe care îl iei la școala, ești fericit. Când reușești să-ți găsești un loc la liceul dorit, ești fericit. Când ajungi la facultate, sari în sus. Când mergi la serviciu în prima zi, ești deja un balon plin de fericire.  Dar între și după asta? Ești la fel de fericit și plin de energie? Ai mai sări în sus la fel de tare? Ce ne măsoară fericirea? Uităm de munca și exercițiile făcute pentru 10 ăla. Uităm de grijile și nedreptățile de până a intra pe poarta liceului. Uităm de lacrimile și distanţa de până a intra la facultate.

Și încep să mă îndoiesc de tot ce înseamnă rahatul ăsta de termen. Căci puteam fi fericită și cu puțin. Puteam fi fericită mult și bine la mine în cameră. Puteam râde mult cu vechii mei prieteni. Puteam să fiu la cofetăria aia bună acum. Dar fericirea pe care o vedeam înainte era mai bună decât toate astea la un loc. 

Okkk, zici că-s un filosof din ăla bătrân în ultima perioadă.

Continue Reading

Cât de repede te poți schimba?

Stând în pat și cugetând, mi-am dat seama cât de multe s-au schimbat. Și cât de mult m-am schimbat eu între timp. Pentru că, deși port aceleași tricouri sau îmbrac aceleași rochii, nu-s aceeași Ale. Chiar dacă încă-mi place înghețata sau plimbarile prin parc, ceva e diferit. Oricât de dramatic și siropos ar suna asta. 

Nu e neapărat ceva naşpa tot procesul ăsta.
Nu mai am aceeași prieteni acum. S-a schimbat drumul spre școală. Mi-am schimbat hainele. Nu mai mănânc aceleași mâncăruri calde. Nu mai vorbesc cu oamenii dinainte. Pe unii nici măcar nu-i mai cunosc. Mi-a crescut parul între timp. Nici măcar serialele pe care le urmăream înainte în draci, nu-mi mai plac. Mi-au îmbătrânit actorii preferați. Mi-au expirat melodiile din copilărie. 

Dramatizez iar. Sunt curioasă cum o să fac la 50 de ani.

Lucrurile pentru care luptam înainte să fiu fericită, sunt așa diferite acum. Și uitate. De asta parcă îmi e și frică să-mi mai placă ceva. Toată ideea asta prin care alegi să le arăți oamenilor că tu faci ceea ce-ți dorești și nu-i bagi în seamă, o fi vreo iluzie din aia nasoală? Fericire și mândrie e ceea ce simțim atunci când ceilalți se îndoiesc de noi, ne privesc ciudat și oarecum îngrijorați de alegerile noastre? Oare chiar vom fi super încântați de noi după ce totul se va termina? Și dacă nu?

Nu ştiu ce mă face fericită.

Nu mai știu.

Continue Reading

Oameni mici.

N-am înțeles niciodată pentru ce există mai multe categorii de oameni, de ce avem nevoie de ele. De ce e necesar să fie schimonosiți peste tot? Pe lângă faptul că există oameni care ți-ar lua și ultima mărgică, că au nevoie de a ta, deși au un sac plin în spatele lor. Sau de ce trebuie să existe haine scumpe ca naiba? E obligatoriu?? Vine Dumnezeu la voi și vă șoptește să fiți împuțiți cu restul, vă subțiază nasul și vă dă pene? No, no creo.

De ce n-am vedea dincolo de asta? De ce n-am deschide ocșorii mai mult? De ce contează așa de mult vacanța aia? Sau de ce contează atât de mult să știe prietenii că te-ai realizat și faci bani? Aduc toate astea un plic cu fericire, cu artificii și bomboane? Pun prea multe întrebări deja. Înțelegeți voi unde vreau să ajung.

Continue Reading

Greutăți.

Că tot e perioada de ce  ,,Doamne Dumnezeule se întâmplă cu mon viață?”, că n-ai chef nici să stai degeaba, nici să faci ceva. Când îți dai seama că nu o să mai ai vacanța de 3 luni doar pentru tine și că te amețește tot ce înseamnă schimbare. Vine o zi idioată in care îți dai seama că nu e totul așa ușor de dus la capăt. Că nu o să ai mereu energia aia de la început. Că o să existe mereu oameni idioți care nu o să dea doi bani pe tine și o să te facă să te simți ca ultimul prost. Și ca ai aproape 7 euro cost la telefon și o să trebuiască să-ți faci comandă de sicriu pentru că ai tăi o să te ucidă când vor vedea.

Cum spuneam, idioată zi.

Continue Reading

Alina Ilioi: „Cred că pot spune că mai degrabă scrisul m-a ales pe mine, decât eu pe el”

Știu că postările mele sunt tot mai rare, dar am să încerc să-mi dau două palme și să-mi revin.

Pentru marțea de azi, am pregăitit un interviu.

Am vorbit cu Alina despre ce îi place ei cel mai mult, despre cum se vedea când era micuță, despre cărțile și scrisul ei. Mi-a povestit despre primele ei încercări de a ține un jurnal și despre ce simte atunci când cineva îi citește cărțile („Așa vei ști că l-ai întâlnit pe EL” și „Te iubesc pe nevăzute” ). Iar  blogul ei vă stă la dispoziție, dacă vreți să o știți mai des aproape de voi, prin cuvinte.

Nu am să vă mai spun nimic. Sper să citiți cu drag. Alina e o persoană tare frumoasă.

Continue Reading

Dacă visul ar deveni realitate și realitatea vis.

Când sunt singură, merg cu tramvaiul, pe jos, ascult muzică, stau pe bancă, nu pot să dorm, mă gândesc la cât de simple sunt lucrurile la mine-n cap. Fără prea multe dureri de inimi, cămile și pirania în drumul meu. Și e totul așa liniștitor că mai degrabă aș rămâne acolo, decât la serialul meu dramatic, numit și viață.

Dacă visul ar fi realitate, probabil hainele care-mi plac ar fi la mine-n dulap. Aș fi slăbănoagă și aș putea să mănânc prăjituri sau torturi dimineața, la prânz și seara. Fără să fiu ca o bilă cu picioare. Aș putea să-i am pe ai mei mai aproape de mine și le-aș putea vorbi mai mult decât două minute la telefon.

Continue Reading

Mă iubești sau ce?

Mi se pare că oamenii din ziua de azi nu știu să iubească. Ori au uitat. Ori nu vor. Am senzația că preferă mai degrabă furnicături în pantaloni, decât în suflet. Nu știu de când a devenit mai importantă agățarea în baruri și cafenele. Nu știu de când şi-au pierdut din farmec plimbările și prăjiturile. Habar n-am ce importanță are dacă partenerul deține sau nu maşină de ultima fiță. De parcă asta e cea mai mare problemă aici.

Are sens ce spun?

Continue Reading

Cover-uri faine-faine.

Sunt o groază de oameni care iubesc muzica și încearcă să arate asta lumii întregi. Am găsit și eu câțiva care mi-au plăcut rău și am zis să arăt mai departe.

Sper să vă placă.

Îmi place Amira, vocea ei dă puțin cu a Rihannei. Nu sunt un fan al piesei, dar varianta asta mă liniștește.

Continue Reading
1 8 9 10 11 12 14