*Jurnal de Luni*

Mă trezesc cu picioarele reci și puțin debusolată. E prima dată de când m-am mutat și nu mă trezesc la mine, în patul ăla mult prea mare pentru o singură persoană, cu lenjeria abia schimbată. După o seară cu trei pahare de vin, o pizza fierbinte cu Pepperoni și un recital de bârfe cu prietena mea, trebuia să mă gândesc că a doua zi de dimineață voi fi o stafie umblătoare. Am 21 de ani, par de 14, dar când vine vorba de trezitul de dimineață, parcă aș avea 80.  Mă ridic greu din pat, îmi iau hainele de schimb, niște blugi negri, destul de uzați și un hanorac flaușat pe dedesubt.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (4)

Nu mai puteam să vorbesc. Aveam și un început de febră, gâtul îmi era ca o floare roșie cu țepi și nasul de parcă stătusem prea mult afară, în frig, și se lipiseră nările. Am încercat cu Tantum Verde, dar parcă mâncam mentosane ieftine fără gust. Am luat Decasept de la farmacie, Paracetamol Sinus, toate sortimentele de ACC. Nu mai zic de ceaiuri și supe ba cumpărate la plic, ba făcute de la zero, de mâinile mele bolnave. Răceala parcă mai rău mă lua. M-a ținut în suspans până duminică, 2 septembrie, când începuse deja să se înțeleagă când salutam sau întrebam persoanele de lângă mine ce fac. Am dat 50 de lei pe un spray de gât și încercam să mă încurajez că va funcționa și că voi putea vorbi.

Continue Reading

*Jurnal de Luni*

01.10.2018  

PĂR BLOND ȘI VISE MII

 

Mă sperie sunetul alarmei și tresar ca dintr-un vis urât. Chiar dacă nu are tocmai o sonerie stresantă, faptul că am adormit la 03.00, cu toate că la 07.30 trebuia să fiu în picioare, nu a ajutat prea mult. Un capuccino băut la prânzul de ieri, are un efect pentru mine pe care multă lume și l-ar dori.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (3)

Aveam gata toate actele. Rămăsesem singură în București și parcă auzeam întruna un ceas ticăind, cu toate că nu am unul. Eram foarte emoționată la gândul că voi face lucrul ăsta, cu toate că îmi îndoisem deja dosarul la un colț. Eram fericită totuși că nu vărsasem cafea sau suc pe el. Aveam gata și repertoriul. Îmi alegeam în fiecare seară câte o poezie de care îmi aminteam că-mi plăcea când eram mică sau pe care o mai făceam la școală. Povestirea am ales-o la fel, dar la monolog încă mai aveam dubii.

Continue Reading

– EU TE-AM FĂCUT –

Cred că cea mai veche amintire din copilărie este cea în care, nu mai țin minte câți ani aveam, dar îl șantajam pe bunicul din partea mamei să-mi cumpere dulciuri. Eram adunați mai toți în casă, iar bunicul se pregătea să plece la serviciu. De fiecare dată când părăsea casa, avea misiunea de a-mi cumpăra ceva bun de mâncat. Îi închideam pe toți în cameră, iar eu mergeam tip-til pe hol și mă ridicam pe vârfuri să-i spun ce voiam de data aia. Țin minte a doua zi cum îmi aranjase pufuleții și ciocolata pe mobila din bucătărie ca semn că îndeplinise ce-l rugasem. Restul familiei râdea de mine de fiecare dată când îi blocam în sufragerie. Dar ce aveam să fac? Era secretul nostru.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (2)

Rămăsesem la momentul în care mi-am primit legitimația. Am avut fluturași când i-am simțit textura în mână, cu toate că în poză arătam de parcă eram constipată de 3 zile. Eram în sfârșit unul dintre candidații la UNATC, cam mic de înălțime, cu rădăcinile lăsate prea mult să crească și puțin împiedicat. Bine, foarte împiedicat. Primisem numărul 47 și cred că nici dacă aș fi ghicit numerele la Loto din prima încercare, nu m-aș fi simțit așa fericită cu numărul ăsta.

Continue Reading

depănând: ZIUA ÎN CARE M-AM MUTAT

Am venit în București în urmă cu fix trei ani. Mi-am întâlnit colega de cameră în tren, în timp ce mergeam să-mi confirm locul la facultate și, ca orice om normal care întâlnește o persoană străină în tren, am hotărât să ne mutăm împreună. După două mesaje schimbate la telefon. Încă stăm împreună de pe-atunci și plângem când trebuie să facem cumpărăturile pentru casă știind cât suntem de sărace. Adevărul e că mai degrabă dai banii pe șampanie cu piersici, decât pe Domestos sau soluție de curățat parchetul, nu?

Continue Reading

două săptămâni de admitere (1)

M-am hotărât în ultimul an ca studentă la jurnalism să mă înscriu la o a doua facultate. Prima dată nu am zis nimănui. Începusem să fac de câteva luni cursuri de teatru, îmi plăcea și mă gândeam fugitiv că ar fi amuzant să fac asta în fiecare zi, nu doar pe timpul weekend-ului.

Continue Reading

depănând: PRIMUL SALARIU

Se face un an și câteva săptămâni de când mă angajasem pentru prima dată și m-a cuprins puțin nostalgia. Era un Septembrie destul de cald, la fel ca cel de acum. Îmi mergea încă mp3-ul cu ecranul spart și abia ce-mi pusesem piese noi lacrimogene pe el, ca să pot începe cu dreptul toată perioada asta. Sunt puțin superstițioasă când vine vorba de începuturi, deci caut să fie totul perfect, mai ales la capitolul muzică. OK, SUNT FOARTE SUPERSTIȚIOASĂ INDIFERENT DE CE SE ÎNTÂMPLĂ.

Continue Reading

– VIAȚA DUPĂ FACULTATE –

Dacă pentru unii, faptul că au terminat facultatea este cel mai bun lucru care li s-a întâmplat în viață, pe mine, m-a dat peste cap. Gândul că nu va mai trebui să mă trezesc de dimineață să ocup o bancă de lemn, faptul că poate nu voi mai găsi pe niciunde sandwich-uri cu pui și ardei ca la autonomatul de la etajul 3 de la Chimie, că nu voi mai da de colegi și vom sta cu toții pe hol cu noaptea-n cap, m-a întristat. Atât de mult, încât mai-mai că am intrat în depresie. Oamenii normali, trec mai departe, se angajează, își trăiesc viața. Eu, încă din generală, rămân într-un butoi de melancolie până să-mi revin.

Continue Reading