Până ajungi să faci ce-ți place.

Nu toți avem noroc să ne iasă chestiile din prima. Nu orice scriitor are bani să-și facă o carte la primul moft, nu orice cântăreț reușește să câștige publicul de la prima melodie, nu orice doctor ajunge să poarte halat din primul an de facultate. E greu și nasol. Mai ales dacă lumea nu te cunoaște sau nu te ia în seamă.

Sau dacă n-ai „mici ajutoare” ca alea ale lui Harap Alb.

Stau acum și mă gândesc cât de ușor i-ar fi fetei populare din liceu în toate treburile. Și o cafenea să vrea și ar avea succes. Pentru că lumea ar veni doar să o vadă pe ea. La fel și cu tipul ăla faimos din oraș. Pentru că unele dorințe sunt mai ușor de îndeplinit, când ai…ceea ce trebuie.

Și pentru că aștia au noroc din ăla nesimțit de îți vine să agu#$@$2ghfay.

Dar, ce să faci? Că ești cam neputincios. Rămâne doar să privești și să taci. Unii dintre noi avem doar o singură semință de crescut. Acum, depinde doar de noi dacă o udăm să iasă o floare faină sau dacă ne uităm la ea până putrezește. Da, Aristotel s-a reîncarnat, da.

Sunt mulți oameni care și-au pus visul într-un colț pentru câteva minute și au promis că se vor întoarce la el. Studenții care lucrează la KFC (și de care râde toată lumea aiurea) nu cred că asta visau să facă pentru a-și câștiga primii bănuți, dar nu prea au 15 mașini și 20 de case să poată alege.

La fel și cu persoanele care impart pliante sau cafele. Nu mi se pare o rușine asta, oricum aș lua-o. Cu ce greșești că vrei să te întreți singur sau vrei să-ți vezi visul îndeplinit? De jos, deocamdată. Orice lucru care vine la tine trebuie luat ca ceva serios. Pentru că doar așa vei învăța să fuckin’ crești.

Lucrul pe care nu trebuie să-l uităm este colțul ăla. Să nu ne lăsăm orbiți de cum evoluează lucrurile și să nu ne trezim lucrând tot la magazinul ăla, deși suntem cu 10 ani mai bătrâni și încep să apară riduri. Să nu ne lăsăm înșelați de faptul că lucrurile sunt bune și ușoare și nu ne trebuie mai mult. Să nu uităm că am promis că va fi doar începutul ăla.

Ar fi așa păcat.

 

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *