PIESE ORIGINALE sau COVER-URI?

Săptămâna trecută am mers la mai multe concerte decât am fost în toată viața. E cam singurul meu mod de distracție când ies în oraș pentru că mi se pare că locul prinde viață atunci când cineva cântă și simte piesele. Cu instrumente cu tot. Prefer să aud versurile melodiilor, în schimbul ritmului, uneori deranjant, din mix-urile DJ-ului. Deși, nici acolo nu îmi e greu să mă distrez dacă sunt cu persoane care mă fac să mă simt în largul meu.

Aveam 10 ani când am fost la primul meu concert. Erau zilele orașului și erau invitați printre alții, cei de la trupa SIMPLU. Atunci am început să devin un fan înflăcărat al concertelor, deși, la noi în Petroșani sunt doar două pe an: unul la începutul toamnei și unul la începutul verii. Foarte rar, mai sunt chemați artiști (de cele mai multe ori aceeași) să cânte prin cluburi. Pe lângă faptul că încă țin minte toate mișcările de dans pe care le-am avut atunci cu prietena mea, țin minte și că publicul dansa și cânta, acoperindu-l uneori pe solist. Ceea ce mi se părea super. Să vezi oameni care au venit pentru tine și pe lângă asta, să-i vezi fredonând ceva al tău, era pentru mine dumnezeiesc.

 

Nu știu dacă a fost evident până acum, dar sunt un mare fan al publicului plin de viață. Nu suport oamenii care merg la concerte sau la o „ieșeală” între prieteni și stau cu nasurile în telefoane sau se proptesc stană de piatră, numărând orele până la finalul recitalului. Sau păpușelele alea care vin pentru cu totul altceva, nu pentru distracție, dacă înțelegeți unde bat. Mă gândesc și că fiecare are propriul mod de a se distra, doar că m-aș simți prost pentru omul din fața mea, care-mi cântă. În fine, nu despre asta e vorba.

Concertul de atunci rămâne cea mai mișto amintire.

De asta prefer piesele originale în schimbul cover-urilor. E adevărat că am fost de 20 de ori la același concert, deși piesele interpretate acolo nu erau în număr mare compuse de formație, dar depinde și de atmosferă, și de persoana care țopăie lângă tine, și de amintiri. E adevărat că mă distrez și la trupe mai puțin cunoscute, care abia au început să crească și poate au temeri în a compune. E adevărat că prefer uneori să ascult piesele mele preferate, cântate de altcineva. Adică nu o pot aduce pe Taylor Swift lângă mine, dar poate exista cineva care să mă facă să mă simt ca la concertele ei. Deci nu îi judec pe cei care preferă să cânte cover-uri.

Doar că melodiile compuse cu sufletul, cu hârtii rupte sau acorduri proaste de chitară, scrise pentru o persoană sau din cauza unei persoane, scrise noaptea, scrise ziua, scrise dintr-o idee venită în tramvai, scrise la studio, scrise DE CEL CARE CÂNTĂ, alea sunt melodii adevărate. Și oamenii ăia mi se par că iubesc cu adevărat muzica și nu banii sau celebritatea. Oricât de mult te-ai strădui să-i dai o notă personală unui cântec care nu e al tău, nu are același efect. Mergi cu un alt sentiment când știi că persoana aia a compus pentru tine. Cred că și invers, sentimentul că o piesă muncită și simțită de tine, este fredonată de un public întreg, are un alt impact și-ți dă o altă energie. E sclipirea aia din ochii solistului, nu știu. Mereu m-am gândit cât de norocoși sunt cei care cântă pentru aplauzele alea puternice de la final. Și pentru mâinile ridicate în aer.

Eu zic că fiecare cântăreț ar trebui să-și facă un soundtrack pentru viața asta. S-ar putea să fie adorat de mulți.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *