– SARACA ȚARĂ BOGATĂ #2 Brașov –

Am plecat din Sighișoara pe la prânz și am ajuns la Brașov undeva pe la 21:00. Nu mai suportam să stau în tren, mi se părea că-mi amorțise tot ce-mi putea amorți și auzeam numai „U-CI-CI” orice mișcare aș fi făcut. Bineînțeles că am avut întârziere o oră și Cristina, prietena și partenerul meu de excursii nebune plănuite din clasa a XI-a, începuse deja să înjure toată Calea Ferată Română. Am ajuns în gară și ne-am mai luat o cafea, cu toate că nu mai avea niciun fel de efect și simțeam că picăm din picioare, dar la cafeaua de la autonomat cu 1 leu nu mai ai și pretenții. Ne-am luat repede ceva de mâncare din gară și am urcat într-un autobuz care stătea deja în stație. Ne-am urcat ca vacile, fără bilet, și am stat constipată tot drumul, în timp ce mușcam cu grijă din hotdog cât să nu-mi rămână în gât, gândindu-mă la tot felul de scenarii cât să nu primim amendă chiar din prima.

– Lasă, că le zic că sunt de la țară și nu știu să cumpăr bilet! spunea Cristina în timp ce mușca din hotdog și încerca să mă liniștească.

M-am liniștit doar când am coborât din autobuz (care arată mai bine decât orice există în București și îmi venea să mă teleportez și să omor pe cineva). Am ajuns în centru rapid, unde ne-am mai întâlnit cu alte două prietene, Giovi și Deni, care ne-au făcut turul și ne-au și găzduit pe întreaga noastră ședere acolo. E super să ai prieteni pe care să-i revezi după mult timp și pe care să îi îmbrățișezi (cu toate că miroși ca un hoit pentru că n-ai făcut duș de ceva timp). Am mers pe jos cât nu credeam că ne vor ține picioarele și după am stat la o vorbă, care ne-a ținut cam trei ore, timp suficient cât să mi se închidă ochii de vreo 10 ori și să încep să delirez vrute și nevrute.

Brașovul e minunat ca oraș. Mult mai fain decât îmi imaginam vreodată și diferit față de Sighișoara, dar am învățat că fiecare are povestea lui. Străzile par că nu se mai termină, mai ales centrul, și se văd munții cu BRAȘOV pe oriunde te-ai plimba. Sper să ajung vreodată acolo sus. Este aer curat și oameni care se opresc din când în când să-și cumpere o înghețată cu tot felul de arome sau fac rând la cozonacii secuiești cu nucă sau cocos. Terasele sunt pline vârf mai tot timpul și dacă aș fi avut bani, nu aș fi știut la care să mă opresc. Noroc că nu a fost cazul. Ne-am plimbat și ne-am plimbat și clădirile alea vechi, cu arhitectura din alte vremuri, mă făceau să mai vreau să dau vreo 20 de ture de oraș. Geamuri mari, îmbrăcate în lemn cu vopseaua ştearsă, clădiri în două culori pale sau în nuanțe roșiatice, umbreluțe cu mese și scaune de lemn în culoarea ghindei. Toate aranjate într-o linie draptă ca de tunel, înconjurate de felinare care atârnau din când în când pe pereții cafenelelor.

Dar mă chema iubirea mea, trenul. Am mers pe jos până la gară și am încercat să fotografiez cu mintea tot ce vedeam în jurul meu. Chiar și magazinul ăla dubios de pompe funebre pe care scria „Vrei nu vrei, tot la noi ajungi”. N-am ajuns de data asta, dar trebuia să le păstrez numărul pentru când vor afla ai mei de excursia în jurul țării de care m-am bucurat vara asta.

 

*Săraca țară bogată este un mini-proiect prin care încerc să vă arăt cât de mișto e țara în care stăm și prin câte poți trece doar dacă ai curaj și te urci în tren*

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *