– SE CUNUNĂ ROABA LUI DUMNEZEU –

Am încredere în dragoste, cum am încredere în Dumnezeu și în oamenii sinceri. Dar nu dragoste ca în filme, cu sirop și dulcegării, cu te iubesc spus din 5 în 5 minute, cu inele şi buchete de trandafiri uriașe distribuite pe facebook. În dragoste care se arată prin gesturi, care creşte odată ce cresc și partenerii, care împarte primele întâlniri și certurile minore. Şi care nu cere nimic la schimb.

Nu am fost la nicio nuntă până acum, dar știu care este tradiția. Mese multe și îmbelșugate, cu rude la fel de multe și dornice de a fi băgate în seamă, cu rochii de milioane și meniuri cu icre negre și sarmale cu mămăligă. Muzică pe care dansează doar doi-trei oameni și o noapte în care ești obosit şi amețit, dar se spune că va rămâne de neuitat. O noapte de care nu te-ai bucurat, dar ai jucat bine rolul de om fericit și împlinit.

Mereu m-am întrebat de ce oamenii din jurul nostru contează mai mult decât noi, iar fericirea lor ne face atât de fericiți. De ce ar trebui să ne îngrijorăm dacă s-a așezat sau nu Gigel lângă Costel sau dacă ajung tacâmurile tuturor invitațiilor, când cel mai important personaj din seara aia ești tu. De ce rochie de mii de euro și machiaj inedit, când tot ce va rămâne după va fi rimel căzut sub ochi și o rochie păstrată în dulap.

Contează mai mult invitațiile cu roz și plicuri asortate, un dar destul de mare și niște rude pe care nici nu le cunoști așa bine, dar le-ai invitat la cea mai fericită zi din viața ta. Contează agitația și ritmul alert care te ucide pe interior mai mult decât simpla fericire că vei avea cu cine împărți numele de familie. Contează un rahat de meniu și local scump mai mult decât zâmbetul celui de lângă tine pentru că vă bucurați de ziua asta împreună. Contează suficient şi strică tot farmecul.

Nu știu dacă am luat treaba asta din cărțile de dragoste, dar tam-tam-ul pe care îl creăm e mult și pentru prințesele din basme. Pentru că nu pare că ești fericită în pantofii aia incomozi şi că nu-ți dorești să saluți pe toată lumea. Pentru că nu pari încântat când trebuie să dai mâna cu toți din sală. Pentru că nu vrei să furi nicio mireasă și nici nu vrei să vezi cum face vecinul Costel la băutură în ziua cea mare. Pentru că nu vrei un fotograf care să-ți stea în cap toată noaptea şi care să-ți ceară o avere pe 3 poze mişcate. De ce nu simplitate? De ce nu pantofi comozi și oamenii tăi, cei care se bucură cu adevărat pentru tine?

De ce nu fericirea ta, ci fericirea de fațadă?

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *