– SECRETUL DE LA POLIVALENTĂ –

“Şi așa este şi spectacolul, chiar dacă nu este perfect, este natural şi spune o poveste. A mea, a ei, a voastră. Vă mulțumim din suflet că ați venit, vă mulțumim că veniți la spectacolele noastre, vă mulțumim că veniți la spectacolele artiștilor români și cumpărați bilete. Cumpărați muzică românească pentru artiști români de orice fel ar fi ei. Vă mulțumesc dacă duceți mai departe ceea ce facem noi și ceea ce fac alți artiști. Prin voi trăim, voi sunteți secretul nostru, ne bucurăm așa mult și stăm în picioare în fața voastră! (Cornel Ilie, solist Vunk)

 

În ultima perioadă am fost la mai multe concerte decât m-aş fi gândit vreodată, lucru care a făcut-o pe maică mea să-mi reproșeze că iau note mici și nu-mi pasă de facultate. În capul ei, crede că am un cort la fiecare scenă din București și-mi pierd timpul acolo. Nu, nu e asta, nu am bani de cort deocamdată. Păstrez banii pentru intrări şi Strongbow sau bere. Probabil știți din articolele vechi că-mi place muzica și văd prin asta libertate şi distracție, prietenii și țopăieli, alea, alea. Merg la concerte și uit de tot. Că nu-mi iese nimic, că n-am mai apucat să dorm bine de ceva timp sau că nu-mi găsesc locul nicăieri. La concerte am 20 de ani şi atât.

Ascult muzică de pe vremea când exista Atomic, când mergeam la liceu și era mai simplu cu muzică pe fundal, de când jucam GTA și mă enervau polițiștii până şi acolo. Știu destule piese cât să umplu memoria telefonului, dar nu suficiente cât să nu merg la orice concert și artist care-mi place. Ascult Vama, Ombladon, Vița de Vie, dar şi U2, Maroon5 sau Linkin Park, dacă versurile transmit ceva. Fericire, emoție, bucurie, nervi, furie, visul celui care cântă. Practic, ascult cam orice şi îmi place să aplaud tare pe oricine își găsește curajul să cânte în fața atâtor oameni.  Trebuie să fie curaj pentru a cânta de sus de acolo.

Am fost ieri, 25 mai, la primul meu concert Vunk, primul concert meu concert la Sala Polivalentă. Știu de Vunk de când se scria cu ,”A” şi nu erau în aceeași formulă. Ştiu “Artificii pe tavan”, “Scapă-mă de ea”, “Pleacă” şi mai nou “Camera ei” sau “Iubeşte-mă de tot”. Dar şi pe cele mai puțin cunoscute. Acum câteva revelioane, îi vedeam din Petroșani, din fața televizorului și cântăm cu maică mea în fața lui. Ieri i-am văzut în realitate, din primul rând, de lângă gardul de metal, lansându-şi noul album.

“Secretul Meu” a adunat un cuplu trecut de tinerețe, care se strângea în brațe pe locurile din spate, o mama rockerița care părea un fan mai mare decât fiica ei după cum dădea din cap şi dansa, a adunat un solist care avea lacrimi în ochi în timp ce publicul îi cânta la mulți ani și un cuplu care urma să se căsătorească. Oameni în pantofi sport, cu ghiozdane și pălării, confetti şi copii pe care îi țineau în brațe cât să vadă şi ei ceva. Pe Feli şi piesele ei sensibile și pe cei de la sunet, care nu sunt niciodată văzuți,  dar fără de care concertul nu ar fi fost la fel.

Concertul a început de la 19:00, cu apă plată şi băuturi dulci cu alcool, de parcă noi urma să dăm concert, nu ei. Cu o sală nu foarte plină până la 20:00, dar aglomerată câteva minute după, cu urne unde puteai să-ți scrii secretul și poze cu aparat profesional la intrare, lângă mascotele simpatice de la Europa Fm. În deschidere au cântat Feli împreună cu band-ul ei, iar concertul propriu-zis a început undeva pe la 20:15. Cu povestea Lumii, personajul feminin, care nu mai asculta de părerile celorlalți și își aștepta dragostea adevărată. Cu secretele ei, dezamăgirile ei, speranța și caracatița uriașă care nu o lăsa în pace. Da, mai mare decât mine, da.

Au urmat două ore pline de acorduri de chitară și versuri numai în română, cu invitați ca Alina Eremia și Raluka, alături de instrumentiști și dansatori pasionați. Cu un tânăr ce a cântat la vioară cu o oră înainte de ziua lui (Trupa Vunk dorește să susțină artiștii care sunt la început de drum și le oferă un fel de bursă care să le dea încredere că muzica lor contează, lucru care mi s-a părut super mișto), cu făcut cu mâna copilașilor de acolo și sărit deodată cu publicul.

În timpul spectacolului mă gândeam ce norocos trebuie să fie cei care văd de pe scenă tot publicul cu brățări licăritoare, care formau un cer plin de stele. Mă gândeam cum o fi fost să cânte la repetiții fără nimeni în sală și ce-or simți acum când aud palmele și vocile sutelor de oameni care fredonează piesele compuse de ei. Și cât timp să le fi trebuit ca să gândească povestea submarinului, a Lumii, a dansului și fiecărui om de pe scenă. Nu sunt sigură cât, dar zic că a meritat. Pentru oamenii care au stat și au aplaudat până la final.

Spectacolul a fost ultima parte a trilogiei Enigma, trilogie ce a început în 15 octombrie anul trecut.

*Fotografia este făcută de Petru Ivu și luată de pe pagina de Facebook oficială a formației.*

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *