Spiritul pierdut al Crăciunului.

De când sunt mică și până acum mi-a plăcut să stau acasă de Crăciun. Îmi place tot ce înseamnă sărbătoarea asta, e perioada mea preferată din an și dacă aș putea, aș prelungi-o cel puțin o lună. Îmi place că e frig și mi se face nasul roșu, chiar dacă arăt mai ceva ca Rudolph. Îmi place că după ce țin tot postul, parcă mâncarea e mai gustoasă. Sunt fanul numărul unu al instalațiilor din orașe și dacă aș putea, m-aș teleporta în fiecare în parte, doar pentru a le vedea pe toate. Dar sunt studentă și n-am bani. Îmi place să împodobesc bradul cu ai mei, chiar dacă de obicei durează 3 ore până îl fixează tati în suport. Sunt faine filmele de Crăciun, chiar dacă au niște subiecte de îți vine să plângi, și sunt faine și emisiunile tematice, dacă te uiți cu oamenii potriviți.

Despre asta văd Crăciunul. Despre tradiție și oameni faini care stau lângă tine și te iubesc. Despre calendare desenate până la 03:00, despre dureri de cap din cauza vinului fiert cu prea multă scorțișoară. Despre pijamale pufoase în care să te afunzi toată ziua. Și bineînțeles despre dulciuri și portocale.

Doar că în ultimii ani, mi se pare că toată treaba asta cu Crăciunul a devenit mai mult un bâlci. Oamenii nu mai sunt interesați în a-și face cadouri, preferă doar să primească și să le facă un set de poze pentru Instagram. Nu mai e nimeni interesat de împodobirea bradului cu cei dragi, ci e mai mult un concurs de „Cine are bradul mai mare anul ăsta?” . Oamenii sunt interesați doar de cumpărături sau de umplut masa cu tot felul de mâncăruri sofisticate, copiii sunt ocupați să cumpere artificii și petarde, în loc să-și scoată prietenii la o ciocolată caldăCozonacii se cumpără mai nou, iar bucuria de a sta cu părinții a devenit bucuria de a sta cu nasul în telefon. Nu mai vrea nimeni filme de Crăciun sau colinde românești. Am auzit puști care merg să mănânce la KFC de Crăciun, de parcă n-au mâncat un an întreg de acolo.

Pentru mine nu contează urările sau musafirii, nu contează dacă a nins sau nu, nu contează dacă mai ești sau nu copilul de 10 ani care primea dulciuri. Nici măcar dacă porți un lucru nou, roșu, în seara de Crăciun.

Sunt alte lucruri care contează. Iar voi le știți foarte bine.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *