Viață de student tâmpit.

M-am săturat rău de tot de rahaturi din astea. Sunt studentă acum, dar treaba a stat așa de când eram în liceu, generală, primară, grădiniță, ce-oi mai fi făcut. Nu e bine nimic, frate! Nu ești destul de mare, nu ai talie de viespe, nu poți să plătești la magazin cu cardul. De unde ai tu card?! Nu te pricepi la nimic. Trebuie să stai închis în casă și să înveți. Asta e menirea ta pe lume, să înveți ce au spus alții și să nu comentezi pentru că oricum n-ai ce. Și de ar fi suficient. Dar, și dacă ai lua 10 pe linie la toate examenele posibile și imposibile, ar veni unu’ și ți-ar râde în nas. Dar tu ce vrei să faci cu notele, mamă?! Experiență…pe când?

QUE DEMONIOS de viață e asta?

Nu e ca și cum toți au fost la fel ca tine până acum. Tu nu ai voie să stai jos în autobuz pentru că…ei, pentru că pur și simplu nu ai voie. Mă enervează oamenii care cred că doar ei sunt obosiți, că doar pe ei îi dor picioarele, că doar ei contează. Tu nu ai voie să încerci să faci ceva pentru viitoarea-ți carieră. Ești prea mic pentru aia, pentru aia, pentru aia. Unii sunt siguri că scopul nostru în viață este să le luăm meseria, nu să învățăm ceva cu ajutorul lor. De fapt, nu cred că știți, dar studenții au planul diabolic de a-l omorî pe cel pe care îl consideră șmecher (în domeniul pe care l-au ales și ei), să-i ia locul și să facă 2 copii cu Fernando (sau Esmeralda, depinde de caz) și să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți fără ca nimic să se fi întâmplat.

Tot timpul suntem proști. Suntem proști pentru că nu ajungem să lucrăm după ce ne terminăm facultatea, deși TOATE POSIBILITĂȚILE SUNT LA NOI! E, pe dracu! Să fii student e sinonimul vieții simple și ușoare? Nu știu cum să vă spun, dar e minunat sentimentul de a nu avea bani niciodată, de a te milogi de părinți să-ți trimită mâncare, de a le spune subtil să renunțe la lucrurile pe care și le doresc ei și să te ajute să-ți plătești chiria și ce mai ai de plătit. Să te susțină  să-ți plimbi tu fundul prin capitală sau cine-știe ce oraș mare. E DE INEGALAT. Te simți ca-n filme, ce mai! Și nu ar fi chestia de asta, pentru că ajunge lumea să-ți scoată ochii să te angajezi că ești mare acum. Și te angajezi. Și tragi ca prostul. Dar nu e bine nici așa, pentru că notele tale scad. Și scad și prezențele la facultate. Și ajungi să te întrebi de ce dracului o mai faci. Că mai bine lucrai ca vânzător toată viața și aia era. Și aici scurta întrebare: Oare de ce renunță mulți la facultate din primul an?

Mai mult, că mai am. Lumea e așa drăguță cu noi, indiferent de profilul pe care ni-l alegem. Profesorii au devenit niște simpatici care ne tratează de sus, pentru că suntem bătuți în cap și niciodată pregătiți. Eu cred că nu am dat un examen de admitere, așa, că n-aveam noi ce face vara și am zis să o umplem. Revin la motto-ul de mai sus: „NU E CA ȘI CUM AU TRĂIT ȘI EI ACELAȘI LUCRU”. După ce că avem toate neamurile pe cap, toți vecinii care se întreabă ce Dumnezeule-Doamne mai e cu tinerii ăștia (și care-și văd doar copii lor deștepți), în combinație cu prietenii care râd pe sub mustăți că te angajezi la KFC, mai vin și izbitura de realitate. BAM! Ce naiba faci? Că dau examenele peste tine. Și stai, așteptându-ți rândul la ușă, privind în jur, LA TOȚI ACEI OAMENI care vor să facă ACEEAȘI meserie ca a ta. Și ești conștient că nu toți vor reuși, pentru că numărul lor e destul de mare. Dar tu stai și-ți aștepți rândul. Cu dureri de cap. Și gândul că nu vei veni în toamnă.

13453902_972446172868132_272552614_n

Viața-i așa faină uneori.

Aș mai scrie multe despre asta, dar aș părea prea ofticată după. Habar n-am ce m-a apucat, poate e faza: sesiune. E greu ca naiba, știu. E nașpa, te doare sufletul și pipota. Doar că…e visul tău pân’ la urmă. De asta ai plecat de acasă, de asta stai în camera asta mare, de asta te-ai lăudat tuturor că ai intrat. E ceea ce ai ales și ceea ce și-a dorit un puști puțin mai mic la ani, nu la înălțime, acum un an, doi, trei. Ai venit aici cu multe lucruri în minte. E palpitant și îți duduie inima ca ultimul toboșar pasionat de pe lume. Și nu cred că ai vrea să dezamăgești pe nimeni. Și ce dacă o să ai restanță? Și ce dacă se uită moșulețul ăla urât la tine că stai pe scaunul lui? Și ce dacă va trebui să te lupți cu toți dobitocii? Asta-i partea amuzantă! Nu știu dacă v-ați dat seama, dar încerc să încurajez.

AȘA CĂ HAI SĂ FACEM LUCRURI FAINE! ALEA PE CARE NI LE-AM DORIT DE CÂND AM VENIT AICI!

BANG! Mi-am descărcat nervii.

 

 

 

 

You may also like

2 Comments

  1. how in the world do u even find time to blog hop??? ur amihang!tze house is gorgeous and i love that sweater & hat card!!! of course, EVERYTHING is stunning, but those are my 2 favs.cold weather is here – tho' they're saying in the 50s the rest of the wk. sheesh. hope ur staying warm and well.hugs 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *