două săptămâni de admitere (11)

Deși admiterea a fost în septembrie și a început primăvara de curând, abia acum m-am adunat să pot să scriu ultima parte din experiența asta. Sunt mai lentă de fel, doar vin din Petroșani.

M-am îmbrăcat la ultima proba a admiterii la UNATC, la fel ca la prima. Speram să am starea pe care am avut-o atunci, să mă simt bine cu ce și cine sunt, indiferent de rezultat. Așa că am mers pe jos cele 20 de minute până la facultate, cu pălăria roșie pe cap și cu melodii din Soy Luna. Asta în timp ce mă întrebam cum va fi, dacă voi muri până acolo, dacă mă vor mușca cei 20 de câini de la casele de lângă. Mă obișnuisem cu drumul până acolo și speram să-l fac mai des.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (10)

Ultimul atelier a fost interviul. M-am aranjat, am luat combinația mea de tricou alb simplu și un maieuț negru cu bretele, mi-am ondulat părul fir cu fir și mi-am pus pălăria neagră, cât să acopere rădăcinile proaspăt crescute. Aveam emoții, de obicei nu-mi place să vorbesc despre mine și nu știam exact ce întrebări vor fi, dar mi-am promis că voi fi sinceră și sigură pe mine. E mai simplu când ești cea care pune întrebările.

Continue Reading

depănând: prima cameră de jurnalist

Eram la finalul anulului II de facultate și nu găsisem un loc de practică. Aplicasem la diferite redacții, scriam mail-uri redactorilor, dar nu mă agățam de nimic care să-mi ofere stabilitate și mă simțeam ca un parazit care stă în București fără activitate și fără bani. Îmi doream să văd cât mai multe redacții ca să văd ce fel de jurnalism mi se potrivește sau unde aș putea să mă integrez.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (9)

M-am trezit a treia zi la atelierul de mișcare. Din nou cu o cafea la bord pentru energie și puțin traumatizată de cei care avuseseră deja atelierul, care spuneau că e horror și încă au febră musculară. Dar alergasem în liceu de bună voie 20 de ture de stadion în fiecare zi pe timp de vară, făceam cardio și săream coarda, deci nu avea să fie așa greu.

Continue Reading

– SCHIMBAREA CEA MARE –

Am făcut 22 de ani și nimic din ceea ce-mi era familiar nu mai există. Patul în care dormeam s-a transformat într-o canapea care miroase a lemn rece, mult prea mare și înaltă, un televizor subțire i-a luat locul celui cu spatele mare care mă trezea în diminețile de școală. Ușa de la intrarea în bloc pe care colorasem un 10 C cu cea mai bună prietenă din generală este acum una mică, de termopan prin care abia reușești să te strecori. Au mai rămas prin scara blocului doar pereții zgâriați și desenele de când eram mici, câteva haine care nu mă mai încap în dulapuri și ai mei cu părul cărunt și câteva kilograme în plus încă dând viață casei.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (8)

A urmat atelierul de improvizație, cel de care îmi era cel mai frică. Băusem cafea pentru energie, îmi luasem haine negre și lejere ca să mă simt bine și chiar mă gândisem ce pălărie îmi poartă noroc. Nu de alta, dar să mă descurc mai bine la improvizat. Adevărul e că mereu am idei, dar fix după ce trece momentul și sunt în drum spre casă. Și atunci îmi vine să-mi scot ochii. Am luat pălăria galbenă, cu toate că parcă eram un gălbenuș de ou obosit (la propriu), dar pornisem la drum cu piese din „Soy Luna”, deci nimic nu putea fi rău.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (7)

A doua zi am mers să-mi plătesc cea de-a doua taxă și să-mi iau legitimația. Îmi era dor de ea. Apoi, am dat o tură prin mall și mi-am cumpărat câteva tricouri noi pentru zilele de atelier. Am mâncat o supă de linte de la un restaurant libanez și îmi bătea inima atât de tare, încât credeam că o să bubuie. Mi-am pregătit hainele pentru a doua zi, le-am așezat din nou pe cuvertura crem și aspră a canapelei și m-am gândit de multe ori cum va fi prima zi de atelier. Și ce pălărie să-mi iau, bineînțeles.

Continue Reading

*Jurnal de Luni*

Mă trezesc cu gândul că e o zi mai lejeră, că nu trebuie să-mi pun ceasul să sune și că voi face un interviu cu o tipă pe care o găsisem pe Facebook pentru proiectul meu despre anxietate. Adormisem repede cu o seară înainte și nu mai apucasem să văd toate mesajele, așa că m-a luat pe mine anxietatea când am văzut că ratasem o zi importantă la redacție. Iau repede o mână de struguri din frigider, o banană și niște tartine de la Belvita cu ciocolată și înfulec de ciudă că niciodată nu sunt în stare să fac lucruri de oameni mari.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (6)

Am țopăit până acasă și am vorbit la telefon tot drumul. Parcă aveam aripi pentru că de fiecare dată când pășeam, simțeam că zbor. Țin minte și acum că am ajuns acasă și mi-am încălzit repede supa cu găluști ca să ajut gâtul să se recupereze cât mai repede. Aveam nevoie de voce, nu? M-am pus pe notat detalii din filmele pe care le-am văzut și să-mi fac un fel de plan de cum ar trebui să cuprind totul în eseul meu. Urma examenul scris a doua zi. Mi-am luat cărțile și am mai dat cu ochiul peste ele, să-mi amintesc personajele, situațiile sau conflictele. Aveam să trec prin cele mai crunte momente din viață: TREBUIA SĂ NIMERESC 18 GRILE CEL PUȚIN. 18 grile și un eseu, o nimica toată pentru un examen la actorie, nu?!

Continue Reading

depănând: PRIMUL FAIL DE ANGAJARE

Când treceam în anul II, mi-am dat seama că stau cam degeaba, așa că în vara aia, am luat atitudine și m-am hotărât să-mi câștig bănuții. Prietena și colega mea de facultate mi-a povestit de așa-zisele promoții pe care le fac tinerii în supermarket-uri, iar suma pe care o câștigau pe munca depusă, era acceptabilă. Mă gândeam că-mi cumpăr beri de toți banii. Beri și botine cu toc. Și bineînțeles că va fi ca un prim job și că mă va scoate puțin din zona de confort, că voi ajunge să vorbesc cu oamenii și nu voi mai fugi de ei când va trebui să-i abordez. Da, eram mai sălbatică față de cum sunt acum.

Continue Reading
1 2 3 12