depănând: PRIMUL SALARIU

Se face un an și câteva săptămâni de când mă angajasem pentru prima dată și m-a cuprins puțin nostalgia. Era un Septembrie destul de cald, la fel ca cel de acum. Îmi mergea încă mp3-ul cu ecranul spart și abia ce-mi pusesem piese noi lacrimogene pe el, ca să pot începe cu dreptul toată perioada asta. Sunt puțin superstițioasă când vine vorba de începuturi, deci caut să fie totul perfect, mai ales la capitolul muzică. OK, SUNT FOARTE SUPERSTIȚIOASĂ INDIFERENT DE CE SE ÎNTÂMPLĂ.

Aveam părul puțin mai lung și proaspăt vopsit, entuziasm, botine noi cu toc și încă puțin și intram în anul III.  Mă angajasem de vreo două săptămâni și deși speram din tot sufletul, nu mă gândeam că voi primi bani pentru perioada aia. Îmi era rușine să întreb ceva de bani, mai ales că eram un începător enervant care strica totul, dar mai verificam din când în când cardul, ca nu cumva să dețin numerar și să nu mă bucur de el. Bine, adevărul e că-l verificam zilnic.

Așa a venit și ziua în care am citit pe ecranul bancomatului un număr destul de măricel, după ce mi-am tastat PIN-ul.  Aveam jumătate de salariu. Mi-am sunat repede familia, TOATĂ familia, să o întreb dacă nu cumva mi-a trimis cineva bani din greșeală și mă entuziasmasem degeaba. Deși, în mintea mea, mă gândeam că ar fi trebuit să jefuiască o bancă sau să mănânce un soi de ciuperci otrăvitoare ca să fie așa darnici fără motiv. După ce m-am asigurat că nu a fost vorba de asta și mi-am dat seama că am în portofel PRIMUL SALARIU, mi-am simțit ochii lăcrimând. M-am dus acasă și mi-am promis că voi ține de banii ăștia ca de propria-mi viață și nu voi îngădui să-i cheltui pe lucruri fără valoare și fără să calculez toate posibilitățile înainte.

Gândul meu a ținut o noapte pentru că a doua zi, am plecat de la job, direct la mall. Mi-am luat ca niciodată și blugi, și cămașă, și pantaloni, și două ghiozdane diferite, pantofi sport, ba chiar mi-am găsit și o pălărie galbenă, cum îmi doream de mult. Mi-am luat chiar și fard iluminator (pe care încă îl folosesc, sper că nu are termen de valabilitate). Am ajuns acasă cu vreo cinci-șase plase și mă simțeam ca o divă care dăduse spargerea în magazin. Îmi făcusem semne roșii pe brațe, dar nu conta, eram în filmul meu american, cu toate că nu-mi verificasem cardul să văd câți bani mai aveam. Uitasem partea aia. Eram pe un norișor și nu mai contau detaliile de genul.

A doua zi, începea facultatea, așa că m-am aranjat la 4 ace. Vedeți, aveam un motiv întemeiat pentru care mall-ul parcă mă vrăjise. Eram încântată de tot ce-mi luasem și îmi promisesem că nu voi mai cheltui niciun bănuț în următoarea perioadă. Doar că atât de responsabilă eram, încât rămăsesem fără abonament la metrou între timp. Așa că, după festivitate, am zburat repede la metrou să rezolv situația. Mi-am pregătit legitimația și buletinul și abia când mi-a venit rândul, am observat că nu mai aveam bani cash. Așa că am ales să plătesc cu cardul, doar eram om mare și responsabil, nu?

Șirul indian din spatele meu (cred că știți cu toții câtă lume se adună în prima săptămână de facultate să-și facă abonament) s-a strâmbat parcă deodată când cardul meu a scos un „TIIIIIIIIIIIIIIIIIII” destul de lung și insistent. Parcă auzeam o bombă pe cale să explodeze, cu mesajul „Fonduri insuficiente”. M-au luat toate căldurile și apele și am încercat să mai tastez odată PIN-ul, dar doamna de la casierie, îmi tragea deja priviri insistente, cu toate că rămăsese politicoasă. Un lucru era clar, nu mai aveam niciun ban după o zi de cumpărături. Și nici măcar nu apucasem să-mi iau mâncare.

Moment de tensiune maximă: eu mă uitam la doamna de la ghișeu, doamna de la ghișeu la mine, oamenii de la rând mă priveau cu expresia de „Hai odată, fetițo! Stăm după tine acum?!” sau „Saraca naibii, te mai faci și de rahat”, deja începuseră să mă ia toate bufeurile de căldură și timpul se oprise în loc. Norocul a fost prietena mea, care m-a împrumutat cu bani și am reușit să plătesc înainte să mă ia cineva la bătaie.

Și din acea zi, am renunțat să mai iau lucruri fără valoare, care mă fac fericită doar pe moment, de care nici măcar nu am nevoie, dar parcă îmi iau mințiile. Da’ de unde! Mai al dracului stric bani.

You may also like

5 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *