două săptămâni de admitere (4)

Nu mai puteam să vorbesc. Aveam și un început de febră, gâtul îmi era ca o floare roșie cu țepi și nasul de parcă stătusem prea mult afară, în frig, și se lipiseră nările. Am încercat cu Tantum Verde, dar parcă mâncam mentosane ieftine fără gust. Am luat Decasept de la farmacie, Paracetamol Sinus, toate sortimentele de ACC. Nu mai zic de ceaiuri și supe ba cumpărate la plic, ba făcute de la zero, de mâinile mele bolnave. Răceala parcă mai rău mă lua. M-a ținut în suspans până duminică, 2 septembrie, când începuse deja să se înțeleagă când salutam sau întrebam persoanele de lângă mine ce fac. Am dat 50 de lei pe un spray de gât și încercam să mă încurajez că va funcționa și că voi putea vorbi.

Pe 3, mi-am luat dosarul îndoit în colț și am mers să mă înscriu. Am ajuns cu 30 de minute după ce se deschisese secretariatul, dar mi-a luat 15 până mi-am dat seama unde era casieria. Să mă înscriu, am așteptat la coadă aproape două ore, de ajunsesem să mă așez pe jos și să-mi întreb prietenii făcuți în 5 minute, ca la grădiniță, dacă au emoții sau se simt pregătiți. Mă împrietenisem cu o tipă și îi promisesem că ne vedem la vizionarea filmelor de a doua zi. După cum știți din prima parte, a trebuit să mai fac un drum, ca să fiu 100% înscrisă, după ce o adeverință haină îmi făcuse fenta, dar în cele din urmă, am reușit.

Am mers la vizionări, chiar dacă mai văzusem filmele. Voiam ca nu cumva să scap ceva sau să nu fi fost atentă la o parte importantă. De obicei fac asta, mai ales că am fobie de grile. Cu cât treceau zilele, cu atât mai tare îmi veneau gândurile de genul: „Toți oamenii ăștia de aici au același vis ca al tău. Și probabil fac asta de mai mult timp, sunt mai pregătiți și mai îndrumați, au mai mult talent. Poate ești cam bătrână.” Mă gândeam și că am 21 de ani și că poate mă distrez prea mult cu un lucru care nu știu cât viitor va avea pentru mine. Simțeam un nod în gât de fiecare dată când mă gândeam la responsabilități și viața de adult, la un salariu, dar și un entuziasm de copil mic când mă gândeam că poate voi ajunge să fac lucrul în fiecare zi.

Facultatea mi se părea mișto. După un trei ani în care am avut de ales între un etaj și un amfiteatru la Chimie, faptul că avea curte și două corpuri, mi se părea deja basm. Semăna cumva cu liceul meu și mă ducea mereu cu gândul la el și la perioada în care nu aveam prea multe griji. Mă uitam în treacăt la studenții mai mari și mi se păreau din alte lumi. Mai curajoși, mai încrezători, mai simpatici și mai entuziaști, unii îmbrăcați ca niște actori rebeli din filme, ații cu chitare sau țigări în mâini. Vorbeau cu profesorii de parcă erau prieteni, ieșeau la țigară cu ei sau stăteau adunați în găști ca-n filmele americane. Ce mai! Erau fix opusul meu.

***

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *