două săptămâni de admitere (7)

A doua zi am mers să-mi plătesc cea de-a doua taxă și să-mi iau legitimația. Îmi era dor de ea. Apoi, am dat o tură prin mall și mi-am cumpărat câteva tricouri noi pentru zilele de atelier. Am mâncat o supă de linte de la un restaurant libanez și îmi bătea inima atât de tare, încât credeam că o să bubuie. Mi-am pregătit hainele pentru a doua zi, le-am așezat din nou pe cuvertura crem și aspră a canapelei și m-am gândit de multe ori cum va fi prima zi de atelier. Și ce pălărie să-mi iau, bineînțeles.

Aveam emoții de cum a sunat alarma. La 09.00 începea primul atelier, cel de joculețe și îmi făcusem o idee de cum va fi, din cursurile de teatru pe care le-am făcut în ultimul an de facultate. Aveam un tricou roșu, care mirosea a nou, cu modele de ochi și inimi colorate, pe care dădusem 30 de lei. Îmi cumpărasem 4 plicuri de ness, să fiu sigură că mă vor agita suficient de mult și voi fi plină de viață acolo. Mă speria ideea că vom fi destul de mulți în sală, dar cumva, abia așteptam să ajung.

Atelierul a fost minunat. Am râs, m-am ținut de mână cu oameni pe care abia îi cunoscusem, i-am îmbrățișat pe unii dintre ei, ne-am bâlbâit, am pierdut la jocul cu scaunele și am lovit o tipă în cap, fără să vreau. Am sărit, ne-am învârtit într-un picior și am făcut mișcarea browniană de mi-a ieșit pe ochi, dar s-a simțit super bine. Eram cumva liberă, plină de energie și… super transpirată. Dar nici nu am simțit cele 3 ore de atelier. Profesoara era și ea de treabă, râdea la glumele noastre și la stângăciile pe care le făceam și avea niște pantofi cu toc pe care încă mă întreb dacă îi era comod să-i poarte.

La exercițiul cu statuile, partenera mea, o blondă cu ochii ca fulgii de nea, m-a aranjat ca pe un personaj din Casa Foster pentru prietenii imaginari. Am râs. Era din cauza tricoului, cu modele de ochi și inimi. Când am plecat de acolo, am vorbit cu mătușa-mea la telefon:

-Da, a fost super drăguț. Chiar mă gândeam, unii rezolvă probleme complicate, scriu facturi la bancă, iau bani mulți, iar eu merg merg la facultate și fac joculețe. Cam trei ore pe zi. CÂT DE MIȘTO E ASTA?

Atelierul ăsta m-a făcut să nu mai iau viața așa de în serios și să văd și dincolo de lucrurile de oameni mari care uneori nu ne dau pace. Ah, dar stai…făceam asta deja.

***

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *