– EU TE-AM FĂCUT –

Cred că cea mai veche amintire din copilărie este cea în care, nu mai țin minte câți ani aveam, dar îl șantajam pe bunicul din partea mamei să-mi cumpere dulciuri. Eram adunați mai toți în casă, iar bunicul se pregătea să plece la serviciu. De fiecare dată când părăsea casa, avea misiunea de a-mi cumpăra ceva bun de mâncat. Îi închideam pe toți în cameră, iar eu mergeam tip-til pe hol și mă ridicam pe vârfuri să-i spun ce voiam de data aia. Țin minte a doua zi cum îmi aranjase pufuleții și ciocolata pe mobila din bucătărie ca semn că îndeplinise ce-l rugasem. Restul familiei râdea de mine de fiecare dată când îi blocam în sufragerie. Dar ce aveam să fac? Era secretul nostru.

Cam așa am fost răsfățată până la 21 de ani. Aveam mereu cele mai noi jocuri când ieșeam în fața blocului, cele mai bune jeleuri și ciocolăți, haine și rechizite cu imprimeuri din desenele preferate la fiecare început de an școlar, păpușile din Witch și Spioanele în variantă completă, cu toate că nu puteai să te joci fizic cu toate odată. Nu mi-a lipsit niciodată cadoul de ziua mea sau bradul de Crăciun, la fiecare sărbătoare importantă eram în formație completă și făceam mișto de cartofii la cuptor ai familiei. Dacă ceream seara cu Monopoly și pizza, aveam seara cu Monopoly și pizza.

I-am avut la fiecare eșec, la înscrierile de la liceu și facultate, la completarea dosarelor, când m-am mutat de nebună în București, când îmi era greu la locurile unde am făcut practică, când mai luam o notă mică. Fără să mă întrebe ce am făcut cu banii de mâncare, fără să mă certe că am luat păduchi din fața blocului, fără să mă condamne dacă nu am reușit la un examen.

S-ar putea ca uneori să-mi iau pantofi cam strâmți, să am nevoie de cineva care să mă asculte sau pur și simplu să vreau să dispar, dar se găsește să mă sune unul dintre ei și să mă țină 30 de minute blocată la telefon. În perioada în care am stat mai mult singură și m-am izolat de ceilalți ca să-mi pun ordine în gânduri, mi-am dat seama cam cât de mult contează suportul, cât de mult contează să sărbătorești cu cineva un succes sau o veste proastă.

Cât de important este să ai o mamă nebună care să te scoată zilnic la o cafea cu gheață când ești în depresie, un tată care să vină cu tine la medicul de familie după adeverință, fără să știe prea bine la ce îți trebuie. Un frate care să te încurajeze la 01:00 noaptea că nu-i dracu atât de negru și o bunică și o mătușă care ți-ar da și luna de pe cer, dacă ar putea, pentru că toate sortimentele de ciocolată Kinder și pilotele cu flori le-au luat deja.

Suportul familiei este foarte important în perioada în care lucrurile sunt negre pentru tine. Sau cel puțin așa le vezi. Dar faptul că îi ai lângă tine în astfel de momente, ar trebui să fie suficient uneori. Ce bine ar fi dacă am da mai des pe acasă sau am da mai des un telefon. Eu încă lucrez la asta.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *