*Jurnal de Luni*

01.10.2018  

PĂR BLOND ȘI VISE MII

 

Mă sperie sunetul alarmei și tresar ca dintr-un vis urât. Chiar dacă nu are tocmai o sonerie stresantă, faptul că am adormit la 03.00, cu toate că la 07.30 trebuia să fiu în picioare, nu a ajutat prea mult. Un capuccino băut la prânzul de ieri, are un efect pentru mine pe care multă lume și l-ar dori.

Aprind becul din bucătărie și scot din frigider humusul cumpărat ieri de la Mega și o lipie pe care o încălzesc la microunde. O las cam 40 de secunde. Trag scaunul de la capul mesei, găsesc repede un filmuleț pe care să-l văd, un interviu cu Crina Semciuc și încep să mestec humusul pe care îl întind pe câte o bucățică ruptă din lipia mare. Continui să o mănânc pe toată așa, rulând fiecare bucată în parte ca pe mici clătite, iar când mă duc să deschid frigiderul, să mai rup încă o jumătate, mă retrag nedumerită. Lipiile au expirat de vreo patru zile. Fac de cafea și mă duc în cameră, gândindu-mă dacă stomacul meu va fi bine.

E prima zi de Octombrie, iar majoritatea studențiilor încep astăzi facultatea. Pentru mine ziua asta are o altă însemnătate. E prima mea zi de internship într-un loc care mă face să mă simt Ale la 18 ani și care îmi dă curaj. Simt cum câțiva oameni mi-au întins o mână într-un moment crunt din viața mea și nu vreau să dezamăgesc, așa că mă grăbesc cât pot de tare. Primul autobuz pleacă fără mine. Al doilea vine după 15 minute și se oprește din semafor în semafor, la fiecare trecere de pietoni sau în fiecare loc mai aglomerat. Ajung la destinație cu puțină întârziere, dar ajung.

Port o pălărie roz cu urechi, un roz pal, la fel cum coloram pielea oamenilor când eram mici, asortată cu o geacă lungă până la genunchi. Mă simt bine, cu toate că îmi e destul de frig. Încerc să ajut cum pot, cu mișcări stângace, cu povești despre culoarea părului, cu stat prea mult nemișcată pe scaun, cu pudrat nasul invitaților. Cine m-ar vedea ar spune că sunt constipată, dar așa sunt eu uneori.

Ajung acasă undeva pe la 19.00, dar nu sunt obosită mai deloc. Îmi desprind bob cu bob câțiva struguri albi, cumpărați de la magazinul din fața blocului și îi clătesc cu apă caldă. Drumul de peste o oră cu autobuzul, mi-a înghețat picioarele și după ce mă schimb în pijamaua cu model de panda, îmi înfășor și o pătură pufoasă pe mine. Mă așez din nou pe canapea, dau drumul la televizor și vorbesc cu ai mei cam 30 de minute.

Închid și mă simt norocoasă pentru ce am început să trăiesc odată cu luna asta.

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *