Zile de duminică

M-am trezit azi la 13:00 ca o barosană și încă îmi e somn. Și BANG! Mi-am dat seama că mai ai nevoie și de zile din astea. În care nu vrei să te ridici din pat, în care ai mânca toate dulciurile posibile, în care doar ai sta și ai zace. În care n-ai răspunde la niciun mesaj sau apel, în care tot ce vrei să citești e horoscopul, în care îți e lene și la baie să mergi. My kind of life.

Continue Reading

Super F

Doamne feri că mi-am dat seama că a trecut un an de facultate. Parcă l-am visat. Am clipit de 2 ori și s-a dus. DĂ FACK, timp cretin? Te joci cu nervii mei? Anul trecut pe vremea asta visam cum o să calc asfaltul bucureștean pentru prima dată în viață. Acum zici că-s înghețata de la Mc. Cine a inventat căldura?

Astăzi m-am gândit la multe chestii. Am avut timp că doar am stat numai la orizontală toată ziua. M-am gândit mult la oameni. La ce specii de rahat suntem în unele situații. Ca de exemplu atunci când ne prefacem. Și spunem chestii doar de fațadă și ne comportăm într-un anumit fel doar de ochii celorlalți. Bătuți în cap.

Continue Reading

Veniți de luați muzică

Ciquitos, astăzi mă foarte doare capul. Simt că în orice moment e posibil să mai îmi crescă unu’.

Și pentru că oricum nu pot să mă ridic din pat și stau aici ca o plăcintă cu vișine, m-am gândit să vă las niște piese faine azi. De ascultat în momentele grele.

BADABOOM. Să-i dăm bătaie. O să vă las doar melodii românești în episodul de azi. Dacă tot sunt singură acasă și mă simt ca un rahat cu ochi, măcar vocile lor să-mi facă bine.

Și acum…să închei ca magnații. „ENJOY.”

Continue Reading

Lucruri de care îmi e dor

Până la 18 ani te gândești ce fain va fi când o să te muți, când o să poți face tot ce vrei, când o să poți să cucerești lumea. Îți faci planuri, te întrebi ce haine vei purta pe atunci, cât de în formă vei fi, dacă o să strălucești.

– Când pot să-mi încep drama romantică, vă rog?

Lucrurile se schimbă când ajungi la minunata vârstă. Și începe să-ți fie dor, îți dai seama că îmbătrânești, că nu ești sigur că poți duce la bun sfârșit visul tău de când erai mic, că e destul de greu, că o să mori în curând. Depresia de „am crescut”.

Continue Reading

Cristina Bălan: „Când compun, mă gândesc la muzică. Nici la mine, nici la public. E vorba de inspirație, nu de calcule.”

Pe Cristina o recunoașteți oriunde după vocea ei.

Pentru ea există muzica și atât. Și mă bucur tare mult că mai sunt artiști ca ea, care fac muzica din suflet și nu pentru a căpăta ceva la schimb. Îmi arată că atunci când muncești și îți place ceea ce faci, nu contează prea multe.

Am să vă las mai jos câteva lucruri despre ea. Sper să vă placă ce cițiți. Eu am fost cucerită deja.

Continue Reading

Momentele de glorie deplină.

Hola, ciquitos! Am revenit. E amuzant că scriu de parcă aș avea propria emisiune aici, dar majoritatea din voi dormiți sau faceți orice altceva mai productiv decât să-mi citiți mie balivernele. Oricum.

După cum spuneam, fac numai rahaturi în viața asta. TOATE numai mie mi se întâmplă. Toate. Dacă plouă cu rahat, Ale stă cu punguța să-l prindă, că poate o să-i trebuiască la un moment dat. Din experiențele mele minunate de om anonim, pe care nu-l vede nimeni, care își ia bobârnaci și șuturi în cur, am câteva sfaturi. Zici că eu sunt ultimul chinez bătrân în măsură să dea sfaturi.

Continue Reading

Viață de student tâmpit.

M-am săturat rău de tot de rahaturi din astea. Sunt studentă acum, dar treaba a stat așa de când eram în liceu, generală, primară, grădiniță, ce-oi mai fi făcut. Nu e bine nimic, frate! Nu ești destul de mare, nu ai talie de viespe, nu poți să plătești la magazin cu cardul. De unde ai tu card?! Nu te pricepi la nimic. Trebuie să stai închis în casă și să înveți. Asta e menirea ta pe lume, să înveți ce au spus alții și să nu comentezi pentru că oricum n-ai ce. Și de ar fi suficient. Dar, și dacă ai lua 10 pe linie la toate examenele posibile și imposibile, ar veni unu’ și ți-ar râde în nas. Dar tu ce vrei să faci cu notele, mamă?! Experiență…pe când?

QUE DEMONIOS de viață e asta?

Nu e ca și cum toți au fost la fel ca tine până acum. Tu nu ai voie să stai jos în autobuz pentru că…ei, pentru că pur și simplu nu ai voie. Mă enervează oamenii care cred că doar ei sunt obosiți, că doar pe ei îi dor picioarele, că doar ei contează. Tu nu ai voie să încerci să faci ceva pentru viitoarea-ți carieră. Ești prea mic pentru aia, pentru aia, pentru aia. Unii sunt siguri că scopul nostru în viață este să le luăm meseria, nu să învățăm ceva cu ajutorul lor. De fapt, nu cred că știți, dar studenții au planul diabolic de a-l omorî pe cel pe care îl consideră șmecher (în domeniul pe care l-au ales și ei), să-i ia locul și să facă 2 copii cu Fernando (sau Esmeralda, depinde de caz) și să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți fără ca nimic să se fi întâmplat.

Continue Reading

Să-l ia naiba de timp!

M-a apucat depresia nocturnă. E sesiunea și am de învățat, nu de alta.

Când Dumnezeu a trecut atâta timp că nu înțeleg. Poate și pentru că am aceeași înălțime de 8 ani încoace și fața îmi e la fel ca a unui copil care abia termină generala. Totuși, lucrurile care se întâmplă, mă fac să cred că nu mai e totul la fel de „vată pe băț” ca înainte. M-au apucat filosofelile. Și ziceați că Aristotel a murit?

Continue Reading

Șanse.

Probabil am eu ceva la cap. Probabil e doar perioada asta ciudată în care nu-s trezită la realitate exact cât ar trebui. S-ar putea să n-am dreptate, iar peste câțiva ani să citesc asta și să râd. Sau s-ar putea să nu. Hehe.

Nu știu dacă îți faci norocul cu mâna ta. Sigur nu mi-ar ieși asta oricum. Nici șireturile nu mi le leg bine și am 20 de ani imediat. Doar că de când începem să creștem și noi ca oamenii, ni se taie aripile. Toți din jurul nostru sunt niște magicieni tare buni.

-Păi da’ ce? Poate ăla să cânte la tobe? Ce instrument mai e și ăla?

-Cum să îți placă să faci tatuaje, când tu trebuie să fii medic?

-Ce șanse ai tu, când nici numele nu ți-l pronunță lumea bine?

Trec prin descurajări din astea cretine de când mă știu. Uneori mă gândesc că pentru mine au fost inventate, dar apoi realizez că nu sunt singura care a auzit că îți trebuie bani în portofel, nu fluturași în stomac. Că nu-ți dau ei de mâncare. Șansele îți sunt numărate de toate rudele în parte și tu oricum n-ai față de tot ce îți dorești.

Mi-am dat seama că așa o să fie tot timpul în viață. Mulți renunță să facă lucruri, pentru că vin alții din spate și le spun să se oprească, să-și dea două palme și să revină la realitate că nu-s pe drumul cel bun. Și încep cu sfaturile. Și cu amintirile „Păi și mie îmi placea să cânt la vioară, doar că…m-am lăsat. A fost așa, o pasiune. Trebuia să fac ceva mai…serios.”

Și mai întrebați-mă de ce există vânzătoare irascibile și medici nepricepuți. OARE?

Și acum, lăsați urechile la mine. Știu că unele lucruri pe care le scriu aici nu prea le fac eu în viața-mi de zi cu zi. Dar, nu asta contează. Aveți încredere, fraților! Aveți încredere în chestia aia mică pe care o doriți, la care visați de când vă certați cu prietenii din fața blocului și pe care v-a dat-o Dumnezeu. Că ea contează în viața asta.

Am încredere că un talent va fi tot timpul recompensat, oricât de LUNG, TÂMPIT, GREU, FĂRĂ BĂNCI DE LA PRIMĂRIE va fi drumul. Cred că cineva care cântă din suflet, va putea fi ascultat de publicul ăla mare pe care și-l dorește de când era mic. Cred că cineva care visează să danseze, o să fie remarcat dacă dansează până nu mai poate.

Cred în toate astea, pentru că și cei care sunt acum faini în ochii noștri, au fost la fel. Singuri și cu visurile lor de mânuță. Chestia e să strângi și tu bine. Și dă-l naiba de noroc.

Continue Reading