– UN ROBOȚEL –

Sună alarma la 07.00, dar o mai amân de două ori, așa că ajung să mă trezesc la 07.30. Merg cu ochii întredeschiși la baie și-mi pornesc periuța electrică, în timp ce-mi sprijin telefonul pe oglindă și aleg primul videoclip recomandat de YouTube. Nu e un Ted Talks sau un documentar educativ, e o porcărie de telenovelă în spaniolă, care mă enervează așa de tare încât mă trezește. Ajung în bucătărie și pregătesc cana cea mare și capsula pentru aparatul de cafea de care nu mai pot să mă despart. Arunc capsula de ieri, pun alta nouă, scot laptele și adaug siropul de agave pe care l-am cumpărat la începutul lunii ca să reduc zahărul. A trecut o săptămână și deja am consumat jumătate. În timp ce aparatul face cafeaua, adaug lapte și amestec cu lingurița. E modul meu de a economisi timp și de a putea gusta cafeaua mai repede. Îmi spun că mai stau puțin înainte să mănânc, dar nu apuc să mă așez pe scaun și mă văd căutând un avocado copt în coșul de legume. Îl iau și îl tai în două pe fundul de plastic pe care l-am cumpărat într-o zi din piață pe când eram studentă și mă întorceam de la facultate. Caut o lingură și apoi îl scobesc, uneori prea aproape de coajă decât ar trebui.

Iau un ibric roșu și pun apă în el, apoi îl pun pe foc. Atunci când apa dă în clocot, arunc oul la fiert și uit de mine 10 minute cât tai brânza și roșiile și pun de o mini-salată. Cu avocado-ul mă mai chinui puțin pentru că niciodată nu e suficient de copt ca să-l pisez, apoi îi arunc niște sare și îl aranjez egal pe bucățile de pâine crocantă pe care le-am descoperit la Mega. Aștept apoi să se fiarbă oul și pornesc documentarul despre familia regală la care am început să mă uit obsesiv de două zile. Sunt la jumătatea lui, așa că îl judec pe prințul Charles pentru urechile clăpăuge și atitudinea lui și când pun pe pauză, aduc ibricul în apă rece și scot oul. Îl tai și arunc partea de la capăt, cea care are doar albuș, apoi așez egal pe fiecare crochetă în parte câte o bucată. Mă întorc la serial, termin de mâncat, scriu lucrurile pe care le am de făcut astăzi și încep să transcriu interviul pentru articolul la care lucrez. Cu puțin noroc până la 13.00 e gata transcris.

Continue Reading

– INCERTITUDINEA DE LA 20+ –

M-am mutat în București în urmă cu cinci ani, când eram o tipă foarte și groaznic de timidă, dar încăpățânată să se facă jurnalist. Îmi plăcea să scriu, începusem să prind o poftă nebună să documentez articole și mi se părea că viața perfectă înseamnă să lucrezi într-o redacție, cu bani cât să-ți cumperi un frappucino și o merdenea pe zi. Mă gândeam că numai bine, o să mă și trag prin inel cu regimul ăsta și scrisul îmi va oferi recompense mult mai mari. Mă băteam cu pumnii în piept că scrisul meu mă va face fericită și, chiar dacă va fi greu la început până îmi fac mâna, nu mă voi opri, așa, cu una cu două. Nu mai vedeam și altceva în afară de a deveni un jurnalist altfel de cum vedeam deja la televizor.

Continue Reading

– OAMENI MARI FĂRĂ SĂ VREM –

Lucrez de o lună și două săptămâni și încă îmi e greu să mă gândesc că plec dimineața și ajung seara acasă. Probabil ca orice student de anul III, proaspăt angajat, drumurile mele de la Unirii la Victoriei și invers s-au transformat în drumuri de la facultate la redacție și acasă, iar scosul cărților polițiste din geantă în parcuri sau tramvaie, a devenit scosul telefonului din buzunar și citit știri sau reportaje mișto. Carnețelul portocaliu, primit de la o prietenă care a fost în State, are toate filele scrise acum, iar cafelele cu gheață au devenit un moft.

Continue Reading