*Jurnal de Luni*

Mă trezesc cu picioarele reci și puțin debusolată. E prima dată de când m-am mutat și nu mă trezesc la mine, în patul ăla mult prea mare pentru o singură persoană, cu lenjeria abia schimbată. După o seară cu trei pahare de vin, o pizza fierbinte cu Pepperoni și un recital de bârfe cu prietena mea, trebuia să mă gândesc că a doua zi de dimineață voi fi o stafie umblătoare. Am 21 de ani, par de 14, dar când vine vorba de trezitul de dimineață, parcă aș avea 80.  Mă ridic greu din pat, îmi iau hainele de schimb, niște blugi negri, destul de uzați și un hanorac flaușat pe dedesubt.

Continue Reading

depănând: PRIMUL SALARIU

Se face un an și câteva săptămâni de când mă angajasem pentru prima dată și m-a cuprins puțin nostalgia. Era un Septembrie destul de cald, la fel ca cel de acum. Îmi mergea încă mp3-ul cu ecranul spart și abia ce-mi pusesem piese noi lacrimogene pe el, ca să pot începe cu dreptul toată perioada asta. Sunt puțin superstițioasă când vine vorba de începuturi, deci caut să fie totul perfect, mai ales la capitolul muzică. OK, SUNT FOARTE SUPERSTIȚIOASĂ INDIFERENT DE CE SE ÎNTÂMPLĂ.

Continue Reading

– BANII TRAIULUI FRUMOS –

Mi-am dat seama în ce chirie scumpă stau după ce am câștigat primii mei bani și am plătit-o singură. Am rămas cam săracă după asta, o zi de shopping și o intrare la Mega Image și m-am făcut de rahat la abonamete la metrou pentru că nu-mi verificasem cardul înainte să stau 20 de minute la coadă și să încerc să plătesc. N-am să uit privirile șirului indian care aștepta să mă mișc mai repede, în timp ce eu mă căutam de bani. Treptat, am renunțat la a-mi cumpăra la fel de multe haine, cu toate că nici înainte nu-mi luam cine știe ce, îmi iau mâncare doar cât mănânc, iar dacă ies la cafea sau smoothie este deja fiță. Bine, adevărul este că la pălării n-am renunțat și nici nu o să o fac prea curând.

Continue Reading

– OMUL FACE HAINA –

Am ieșit acum două zile în oraș, în locul în care obișnuiam să mănânc pizza pe când eram la liceu. S-a renovat între timp, locul arată mai bine, iar chelnerii nesimțiți au fost înlocuiți cu niște domnișoare glumețe. Stăteam la masă cu un radler în față, împreună cu fratele meu și încercăm să discutăm fiecare ce a mai făcut. La masa alăturată erau nişte băieți care aveau chef de scandal și țipau când într-o parte când în alta, că au iphone 7 și nu știu ce mașina bengoasă care îi așteaptă în față. Erau amețiți şi se comportau de parcă localul era doar al lor. Asta în timp ce împărțeau o pizza la 5 persoane. La un alt local, tot în aceeași zi, un tip se lăuda că fratele lui i-a cumpărat viitoarei soții inel cu 7000 de euro, simpluț și cu o pietricică în mijloc. Pe care l-a luat în rate pentru că nu avea bani de tot odată.

Continue Reading

E o rușine să împarți pliante?

Mergeam zilele trecute la facultate și erau la metrou două fete, cam de vârsta mea, micuțe și drăguțe care se plimbau și împărțeau hârtii cartonate necunoscuților. Nu păreau triste sau îngrijorate, dar nici nu radiau de fericire. Pur și simplu își făceau treaba. Unii trecători întindeau mâna pentru a cuprinde bine pliantul, alții se strâmbau și le priveau cu superioritate, de parcă împărțeau căcat la bucată. Nici nu știu ce e mai dureros: să primești un refuz din partea persoanei care stă în fața ta sau să vezi jumătate din numărul pliantelor în tomberon? Adică să pari neimportant pentru ceilalți sau să-ți arunce munca la gunoi?

Continue Reading