două săptămâni de admitere (4)

Nu mai puteam să vorbesc. Aveam și un început de febră, gâtul îmi era ca o floare roșie cu țepi și nasul de parcă stătusem prea mult afară, în frig, și se lipiseră nările. Am încercat cu Tantum Verde, dar parcă mâncam mentosane ieftine fără gust. Am luat Decasept de la farmacie, Paracetamol Sinus, toate sortimentele de ACC. Nu mai zic de ceaiuri și supe ba cumpărate la plic, ba făcute de la zero, de mâinile mele bolnave. Răceala parcă mai rău mă lua. M-a ținut în suspans până duminică, 2 septembrie, când începuse deja să se înțeleagă când salutam sau întrebam persoanele de lângă mine ce fac. Am dat 50 de lei pe un spray de gât și încercam să mă încurajez că va funcționa și că voi putea vorbi.

Continue Reading

*Jurnal de Luni*

01.10.2018  

PĂR BLOND ȘI VISE MII

 

Mă sperie sunetul alarmei și tresar ca dintr-un vis urât. Chiar dacă nu are tocmai o sonerie stresantă, faptul că am adormit la 03.00, cu toate că la 07.30 trebuia să fiu în picioare, nu a ajutat prea mult. Un capuccino băut la prânzul de ieri, are un efect pentru mine pe care multă lume și l-ar dori.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (3)

Aveam gata toate actele. Rămăsesem singură în București și parcă auzeam întruna un ceas ticăind, cu toate că nu am unul. Eram foarte emoționată la gândul că voi face lucrul ăsta, cu toate că îmi îndoisem deja dosarul la un colț. Eram fericită totuși că nu vărsasem cafea sau suc pe el. Aveam gata și repertoriul. Îmi alegeam în fiecare seară câte o poezie de care îmi aminteam că-mi plăcea când eram mică sau pe care o mai făceam la școală. Povestirea am ales-o la fel, dar la monolog încă mai aveam dubii.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (2)

Rămăsesem la momentul în care mi-am primit legitimația. Am avut fluturași când i-am simțit textura în mână, cu toate că în poză arătam de parcă eram constipată de 3 zile. Eram în sfârșit unul dintre candidații la UNATC, cam mic de înălțime, cu rădăcinile lăsate prea mult să crească și puțin împiedicat. Bine, foarte împiedicat. Primisem numărul 47 și cred că nici dacă aș fi ghicit numerele la Loto din prima încercare, nu m-aș fi simțit așa fericită cu numărul ăsta.

Continue Reading

două săptămâni de admitere (1)

M-am hotărât în ultimul an ca studentă la jurnalism să mă înscriu la o a doua facultate. Prima dată nu am zis nimănui. Începusem să fac de câteva luni cursuri de teatru, îmi plăcea și mă gândeam fugitiv că ar fi amuzant să fac asta în fiecare zi, nu doar pe timpul weekend-ului.

Continue Reading

depănând: PRIMUL SALARIU

Se face un an și câteva săptămâni de când mă angajasem pentru prima dată și m-a cuprins puțin nostalgia. Era un Septembrie destul de cald, la fel ca cel de acum. Îmi mergea încă mp3-ul cu ecranul spart și abia ce-mi pusesem piese noi lacrimogene pe el, ca să pot începe cu dreptul toată perioada asta. Sunt puțin superstițioasă când vine vorba de începuturi, deci caut să fie totul perfect, mai ales la capitolul muzică. OK, SUNT FOARTE SUPERSTIȚIOASĂ INDIFERENT DE CE SE ÎNTÂMPLĂ.

Continue Reading

– DOI ANI DE STUDENȚIE –

În urmă cu doi ani, aveam în dulap doar șase pulovere și trei perechi de blugi. Mă instalasem într-o camera micuță, fără lampa de birou care stă acum pe noptieră, fără calendarul recent desenat de pe perete și fără sutele de hârtii xeroxate care îmi inundă mai nou toate sertarele. Era o cameră goală care urma să devină locul în care somnul meu e cel mai bun, uneori până la 13:00 după-masa, unde îmi țin toate parfumurile și secretele, unde pot să sar și să mă filmez în voie, după cum am chef.

Continue Reading

Doar cu legitimația de student.

Am să încep cu o poveste. Sunt anul II la jurnalism și până acum am trimis zeci de mail-uri și mesaje private, am formulat o grămadă de cereri pentru a putea face practică undeva în domeniu, am trimis mesaje la radio și la toate revistele posibile (la un moment dat mă gândeam că mă știu toți redactorii-șefi). Am mers în vizită în redacții, unde mă priveau ciudat până și oamenii de pază. Am trimis mesaje celor din Parlament pentru a-mi acorda acreditarea și a putea să particip la conferințe de presă. Am sunat la departamente de relații publice pentru același lucru. Am trimis mail-uri primăriei de la mine din oraș pentru a mă informa cu privire la niște investiții făcute acum trei ani. Am dat mesaje cântărețiilor preferați pentru că-mi doream să scriu despre ei și în naivitatea mea chiar credeam că-mi vor răspunde. Am încercat să trimit mesaje până și celor care prezintă emisiunea mea preferată.

Continue Reading

Joaca de-a jurnalista.

Probabil am mai scris ceva asemănător în urmă cu puțin timp, dar mi s-a aprins beculețul din nou și n-am putut să mă abțin. Sunt o groază de oameni care nu suportă jurnaliștii sau nu le văd rostul pe această lume plină de griji și probleme. Plus de asta, (tot ei) nu înțeleg de ce studenții vor să practice profesia asta și se înghesuie pe locuri, ca bătrânii în tramvai, la 7 dimineața. Uite, n-avem ce face acasă și ne hotărâm să facem facultate. SURPRISE!

 

Continue Reading

Primul an de facultate.

Deși e cam târziu și n-am nicio idee dacă voi auzi alarma maine dimineața, mi-am amintit că am crescut puțin și lucuri s-au schimbat. Acum un an  scriam un articol despre visul meu măreț și toate așteptările mele de pe-atunci. Pe vremea când începeam articolul vechi, eram Ale la 18 ani și-mi doream să scriu. Nu s-a schimbat nimic de atunci, încă susțin sus și tare că asta-mi place și-mi doresc. De asta am venit la mama naibii, că dacă nu, stăteam acasă și mă angajam la magazinul din colț și aveam o viața liniștită, înconjurată fiind de aceeași oameni și străzi din orășelul meu vesel.

Dar am zis pas.

Continue Reading