– VIAȚA DUPĂ FACULTATE –

Dacă pentru unii, faptul că au terminat facultatea este cel mai bun lucru care li s-a întâmplat în viață, pe mine, m-a dat peste cap. Gândul că nu va mai trebui să mă trezesc de dimineață să ocup o bancă de lemn, faptul că poate nu voi mai găsi pe niciunde sandwich-uri cu pui și ardei ca la autonomatul de la etajul 3 de la Chimie, că nu voi mai da de colegi și vom sta cu toții pe hol cu noaptea-n cap, m-a întristat. Atât de mult, încât mai-mai că am intrat în depresie. Oamenii normali, trec mai departe, se angajează, își trăiesc viața. Eu, încă din generală, rămân într-un butoi de melancolie până să-mi revin.

Continue Reading

– CE FAC CU VIAȚA MEA? –

Sunt în anul II de facultate și nu-mi găsesc locul. Nu pricep ce-mi place să fac, habar n-am dacă voi fi vreodată angajată, nu știu dacă voi reuși să am casa mea sau job-ul meu, nu știu direcția în care să o apuc. Nu mă simt bine când văd că mă întrețin părinții și se chinuie să împartă banii pentru chirie, utilități și ieșiri în oraș. Nu şi-au mai cumpărat un tricou nou de ceva vreme, iar eu mă fâlfâi prin capitală. Simt că nu mi se potrivește nici măcar un gen de jurnalism și că merg la facultate în ultimul timp doar pentru ca trebuie să fac prezențe. N-am un țel ca ceilalți colegi hotărâți de când erau în generală, n-am un vis, n-am chef să-mi fac reportajul la tv și simt că ideile mele nu sunt bune niciodată. Ale de acum doi ani ar fi tare dezamăgită.

Continue Reading

– DIN LUMEA CELOR CARE NU CUVÂNTĂ –

Un băiat cu pantaloni de trening noi și abia venit în sală, începe antrenamentele. Stă într-un colț și își lucrează brațele, în timp ce privește fata frumoasă, cu păr lung, care este abordată de un alt băiat. Și-ar dori să fie el ăla, dar nu are curaj să-i vorbească la fel de deschis și nici nu are încredere în el prea mult. O tipă de aproximativ 26 de ani, cu un fard strident pe ploape, privește țintă băiatul la cămașă din fața ei, care flirtează deja cu altcineva. Şi-ar fi dorit să o observe pe ea prima și să vină să-i spună ce bine îi vine rochia atent aleasă pentru el, dar preferă să-l urmărească din umbră.

Continue Reading

– ALE, ÎNCÂNTATĂ DE CUNOȘTINȚĂ –

Tocmai mi-am dat seama că nu ştiu nimic despre mine. Nu ştiu ce-mi place, ce nu, de ce îmi e frică, dacă spun cuiva ce simt, cât de multe lucruri mă enervează. Probabil se întâmplă asta multor persoane. Probabil nu. Ale mică nu cred că a avut o culoare preferată sau un talent nedescoperit, așa că nu s-a gândit la chestii de genul.

Așa  că am să le las aici. Toate ciudățeniile despre mine. Nu trebuie să le citiți,  de obicei nu-mi place să ştie ceilalți lucruri despre mine. Dar aş vrea să le citesc eu după ceva timp. Să-mi dau seama cine rahat eram. Sau să rămână amintire pentru momentul în care voi fi o bloggeriță plină de bani. Glumeam. Singurul lucru pe care mi-l doresc e să fie citit blogul ăsta ciudat.

Continue Reading

– ÎȚI E RUȘINE CU MINE? –

Avea 30 de ani și un corp beton. Terminase facultatea, era angajată, căsătorită și considerată una dintre cele mai frumoase fete din oraș pe vremea aia. Era brunetă și obișnuia să se dea cu ruj roșu în obraji pentru că nu îi plăcea tenul ei prea alb. Avea un băiat de 9 ani, dar voia să facă și o fată, pentru că îl vedea prea singur în timp ce-şi scria temele.

A născut în octombrie, pe la un 3 jumate. Nu mai ține minte ora, poate din cauza durerii sau din cauză că tatăl copilului nu a fost lăsat de şef să plece de la serviciu în ziua aia. Probabil el ar fi ținut minte. Fata era grăsuță de mică, dar a fost iubită mereu. O plimba în fiecare zi, chiar dacă trebuia să urce și să coboare căruciorul greu, cam patru etaje. De obicei făcea asta singură. Se mutaseră într-un loc micuț, deși era nevoie de un spațiu mai mare, acum cu doi copii, însă aveau tot ce le trebuia.

Continue Reading

– NOTELE DIN EXAMENE –

Pot spune oficial că sesiunea mea s-a terminat în urmă cu zece zile. Ca orice sesiune, a trecut cu multe cafele și iaurturi de băut, cu markere și materiale trase la xerox care îmi umpleau casa, deja dezordonată. Deși tot ce se spune despre facultatea mea este faptul că e ușoară  (şi nefolositoare) tind să cred că este destul de grea. Este grea în măsura în care chiar vrei să înveți ceva și chiar te stresezi să iei câte puțin de peste tot. Pentru că, da, îți trebuie o bază teoretică, indiferent de cât de pasionat ai fi de ceea ce ai ales sau indiferent de cât de mult te pricepi la acel lucru. Sunt multe persoane care trec ca gâsca prin apă cât timp sunt în studenție, iar apoi își blesteamă zilele că nu au ales altceva, poate ceva de viitor, ceva stabil. O facultate e ceea ce trebuie, indiferent de domeniul ales, dacă studentul își dă interesul. Iar asta se vede imediat ce o termini.

Continue Reading

– CU DRAG, SINCERITATEA –

-CU DRAG, SINCERITATEA-

Aproape de fiecare dată când mă întorc de la facultate, intru la Mega. Mi-am făcut un obicei din a strica bani aiurea și pe nimicuri 6/7  zile pe săptămână (duminica nu obișnuiesc să ies din casă). Cred că dacă aș putea să adun tot bănetul pe care l-am lăsat acolo, mi-aș putea cumpăra un apartament la Unirii liniștită. Așa a fost și de data asta. După ce mi-am făcut cumpărăturile inutile, am mers la casa de marcat, iar pentru prima dată n-am prins coadă mare. Acolo, un bătrânel de vreo 60-65 de ani, părea grăbit și ținea în mână o pâine. Doar atât. În momentul în care am văzut ochii bătrânelului care mai căuta încă 10 bani să plătească, la insistențele vânzătorului care mai că-l ucidea că a îndrăznit să intre în magazin doar pentru atât, am văzut ceva ce lipsește oamenilor în ziua de azi. SINCERITATE. Ceva ce tânărul de la casă nu a observat, pentru că deja se holba la domnișoara cu tocuri și păr blond care urma.

Continue Reading

– ÎNCUIAȚI ÎN PROPRIA LUME –

Uneori stau și mă gândesc cum ar fi fost viața mea dacă nu aș fi plecat la facultate. Dacă aș fi rămas ca părinții mei, într-un oraș mic, unde viața e mereu liniștită și tot ce poți face este să vizitezi piața de două ori pe săptămână. Cu aceleași străzi și aceleași decorații de Crăciun. Uneori cu aceleași fețe obosite. Stau și mă întreb cum reușesc să facă asta de 20 și ceva de ani.

M-am mutat în București în urmă cu un an, aproape doi, și pot să spun cu mâna pe inimă că n-aș putea să mă întorc în vechiul meu oraș. Nu, nu mi-am luat fițe de capitală, doar că simt că locul meu nu mai e acolo de când am plecat. Normal că mereu îmi va fi dor de casă, de ai mei, de prietenii din liceu și de cofetăria cu cei mai buni cartofi de ciocolată din lume. Și mă voi întoarce de fiecare dată când se va întâmpla asta, să mă bucur din nou de ele. Doar că oricât de mult m-aș încăpățâna să stau, să-mi reiau viața de acolo, simt că orașul mă dă afară.

Continue Reading

Primul an de facultate.

Deși e cam târziu și n-am nicio idee dacă voi auzi alarma maine dimineața, mi-am amintit că am crescut puțin și lucuri s-au schimbat. Acum un an  scriam un articol despre visul meu măreț și toate așteptările mele de pe-atunci. Pe vremea când începeam articolul vechi, eram Ale la 18 ani și-mi doream să scriu. Nu s-a schimbat nimic de atunci, încă susțin sus și tare că asta-mi place și-mi doresc. De asta am venit la mama naibii, că dacă nu, stăteam acasă și mă angajam la magazinul din colț și aveam o viața liniștită, înconjurată fiind de aceeași oameni și străzi din orășelul meu vesel.

Dar am zis pas.

Continue Reading

Viață de student tâmpit.

M-am săturat rău de tot de rahaturi din astea. Sunt studentă acum, dar treaba a stat așa de când eram în liceu, generală, primară, grădiniță, ce-oi mai fi făcut. Nu e bine nimic, frate! Nu ești destul de mare, nu ai talie de viespe, nu poți să plătești la magazin cu cardul. De unde ai tu card?! Nu te pricepi la nimic. Trebuie să stai închis în casă și să înveți. Asta e menirea ta pe lume, să înveți ce au spus alții și să nu comentezi pentru că oricum n-ai ce. Și de ar fi suficient. Dar, și dacă ai lua 10 pe linie la toate examenele posibile și imposibile, ar veni unu’ și ți-ar râde în nas. Dar tu ce vrei să faci cu notele, mamă?! Experiență…pe când?

QUE DEMONIOS de viață e asta?

Nu e ca și cum toți au fost la fel ca tine până acum. Tu nu ai voie să stai jos în autobuz pentru că…ei, pentru că pur și simplu nu ai voie. Mă enervează oamenii care cred că doar ei sunt obosiți, că doar pe ei îi dor picioarele, că doar ei contează. Tu nu ai voie să încerci să faci ceva pentru viitoarea-ți carieră. Ești prea mic pentru aia, pentru aia, pentru aia. Unii sunt siguri că scopul nostru în viață este să le luăm meseria, nu să învățăm ceva cu ajutorul lor. De fapt, nu cred că știți, dar studenții au planul diabolic de a-l omorî pe cel pe care îl consideră șmecher (în domeniul pe care l-au ales și ei), să-i ia locul și să facă 2 copii cu Fernando (sau Esmeralda, depinde de caz) și să trăiască fericiți până la adânci bătrâneți fără ca nimic să se fi întâmplat.

Continue Reading